Recenzii și Cărți .PDF

Cărți noi onlinea gratis Povestea vasului fantoma de Wilhelm Hauff carte .PDF

Își amintise un descântec pe care-l învățase de la bunicul său, un om

înțelept și umblat prin lume, descântec care alunga duhurile și stafiile; cât

despre somnul greu care ne toropise noaptea trecută, puteam să-l gonim

rostind într-una versete din Coran. Povața bătrânului mi-a plăcut. Am așteptat

cu teamă sosirea nopții. Am hotărât să ne cuibărim într-o mică încăpere ce se

afla lângă cabină. Am făcut câteva găuri destul de mari în ușă, ca să vedem

prin ele toată cabina, apoi am încuiat bine ușa pe dinăuntru și Ibrahim a scris

numele Profetului în cele patru colțuri. Așteptam noaptea cu spaimă. Tot cam

vreo unsprezece ceasuri să fi fost, când ne-a încercat iarăși un somn ca de

plumb. Slujitorul mă povățui să rostesc câteva rugăciuni din Coran și somnul

mi se risipi de îndată. Deodată, puntea păru că prinde viață, parâmele

scârțâiră, răsunară pași și se deslușiră limpede mai multe glasuri. După câteva

clipe de așteptare încordată se auziră pași pe scară. Bătrânul începu atunci să

bolborosească descântecul învățat de la bunicul său, descântec menit să

alunge stafiile și să risipească vrăjile.

Fie că pogorâți din văzduh,

Fie că vă înălțați din adâncurile mării,

Fie că ați dormit în groapa întunecoasă,

Fie că ieșiți din vâlvătaia flăcărilor,

Alah este stăpânul și domnul vostru,

Lui I se supun toate duhurile!

Trebuie să mărturisesc că nu mă prea bizuiam pe acest descântec și, în

clipa când ușa a zburat în lături, mi s-a făcut părul măciucă. În încăpere a

intrat bărbatul acela voinic și falnic pe care-l văzusem țintuit de catarg. Avea

încă pironul înfipt în frunte până în miezul creierului, dar sabia o vârâse în

teacă; în urma lui pășea un alt bărbat, îmbrăcat cu mai puțină strălucire; și

pe el îl văzusem zăcând pe punte. Căpitanul – căci căpitan era, fără doar și

poate – avea fașa palidă, o barbă lungă, neagră și ochii aprigi pe care-i rotea

prin încăpere. În clipa când a trecut pe lângă noi, l-am văzut de aproape: el

nu părea să ia ăn seamă ușa după care stăteam ascunși. Cei doi s-au așezat

la masa din mijlocul cabinei și au prins să vorbească tare, țipând aproape,

într-un grai necunoscut. Strigau din ce în ce mai aprins, până când căpitanul

a izbit deodată cu pumnul în masă atât de năpraznic, că s-a cutremurat

încăperea. Celălalt a sărit cu un hohot de râs sălbatic de pe scaun și i-a făcut

semn căpitanului să-l urmeze. Acesta s-a ridicat, a smuls sabia din teacă și

amândoi au părăsit cabina. După plecarea lor am răsuflat ușurați; dar clipele

de groază nu se sfârșiseră încă. Pe punte, larma creștea necontenit. Se auzeau

tropăituri, țipete, râsete, urlete. În cele din urmă s-a dezlănțuit o hărmălaie

atât de asurzitoare, încât mi se părea că puntea, pânzele, totul se va prăbuși

peste noi. Zăngănit de arme, răcnete… apoi, deodată o liniște adâncă. A trecut

multă vreme până ce am cutezat să urcăm pe punte; toate se aflau la locul

lor, leșurile zăceau neclintite, țepene, ca de lemn.

S-au scurs astfel câteva zile. Pluteam mereu spre răsărit – după socotelile

mele, spre țărm – dar dacă ziua străbăteam câteva leghe, noaptea corabia

părea că merge îndărăt, căci la răsăritul soarelui ne aflam din nou la locul de

unde plecasem. Pesemne că morții ridicau pânzele în fiece noapte și făceau

cale întoarsă. Pentru a împiedica acestea, am strâns toate pânzele înainte de

căderea nopții și am făcut la fel ca și cu ușa cabinei: am scris numele Profetului

precum și descântecul bunicului pe un pergament pe care l-am legat de velele

făcute sul. Ne-am închis în cămăruța noastră și am așteptat cu teamă: oare

ce avea să urmeze? La început, strigoii s-au arătat și mai sălbatici, totuși a

doua zi dimineață am găsit pânzele înfășurate așa cum le lăsasem. Peste zi

am ridicat numai atâtea pânze câte trebuiau pentru ca vasul să înainteze încet,

așa că, în cinci zile, am străbătut o bună bucată de drum.

În sfârșit, în dimineața celei de-a șasea zile am zărit în apropiere țărmul

și i-am mulțumit lui Alah și Profetului său pentru minunata noastră izbăvire.

Am mers așa o zi și o noapte de-a lungul uscatului, iar în cea de-a șaptea zi,

în zori, am descoperit un oraș aproape de țărm; cu multă trudă am lăsat

ancora, care s-a prins îndată de fund, am coborât o barcă mică ce se afla pe

punte și am vâslit din toate puterile spre oraș. După o jumătate de ceas am

intrat într-un râu ce se vărsa în mare și am coborât pe mal. La porțile orașului

am întrebat care e numele acestei așezări și am aflat că ajunsesem într-un

oraș indian, nu departe de ținta călătoriei mele. Ne-am dus la un caravanserai,

unde ne-am odihnit după călătoria noastră aventuroasă. Acolo am întrebat

dacă nu se află prin partea locului un înțelept, un învățat, spunându-i totodată

gazdei că acesta trebuia să se priceapă puțin și la vrăjitorii. Gazda m-a dus

într-o stradă lăuntrică, s-a oprit în fața unei case nu prea arătoase, a bătut la

ușă și mi-a zis să intru și să întreb de Muley.