Recenzii și Cărți .PDF

Nume de cod: Verity de Elizabeth Wein 

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupate de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene.

Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe. Cand Verity e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieste cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interogheaza ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra. Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei. In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se lupta pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

 Fragment 

Sunt o lasă.

Voiam să fiu eroină şi mă prefăceam c-aş fi. M-am priceput întotdeauna la prefăcătorie. Mi-am petrecut primii doisprezece ani din viaţă jucându-mă de-a Bătălia de la Stirling Bridge 1 cu cei cinci fraţi mai mari ai mei şi, cu toate că sunt fată, ei mă lăsau să fiu William Wallace, despre care se crede că ar fi strămoş de-al nostru, pentru că eu ţineam cele mai înflăcărate cuvântări de bătălie. Doamne, cât m-am străduit săptămâna

trecută. Doamne, cât am încercat. Dar acum ştiu că sunt o laşă. După ridicola înţelegere pe care am făcut-o cu Hauptsturmfuhrerul SS von Linden, am înţeles că sunt o laşă. Şi o să vă spun tot ce-mi cereţi, tot ce-mi pot aminti. Până în cel mai mic detaliu. Iată ce înţelegere am făcut. O notez ca s-o păstrez vie în minte.

— Hai să încercăm aşa, mi-a zis Hauptsturmfuhrerul. Cum ai putea fi mituită?

Iar eu i-am spus că-mi voiam hainele înapoi. Acum pare un fleac. Sunt convinsă că el se aşteptase ca răspunsul meu să fie ceva sfidător

– „Dă-mi Libertatea” sau „Victorie” – sau ceva generos, de pildă: „N-o mai hărţui pe nenorocita aia de fată din Rezistenţa franceză, ci îndură-te şi dă-i o moarte demnă”. Sau, cel puţin, ceva mai direct legat de condiţia mea din momentul acela, cum ar fi „Te rog, lasă-mă să mă duc la culcare” sau „Dă-mi de mâncare” sau „Scapă-mă de blestematul ăsta de drug de fier pe care mi l-aţi ţinut legat în spinare în ultimele trei zile”. Dar eu eram gata să continui, fără somn, nemâncată şi în picioare încă o bucată de vreme, numai să nu fiu silită s-o fac în lenjerie de corp foarte murdară şi udă, uneori, şi atât de UMILITOARE. Căldura şi demnitatea fustei mele de flanelă şi a puloverului de lână valorau mult mai mult pentru mine, atunci, decât patriotismul sau integritatea.