Recenzii și Cărți .PDF

Voi fi acolo carte de Kyung Sook Shin deascarcă online bune doar cărți de top, carte în format electronic .PDF

E o carte frumoasă şi profundă, scrisă cu mare măiestrie de către Shin Kyung Sook, cu un lirism foarte bine dozat, e o carte “cu suflet”.

E o poveste în care întâlnim dorinţe, sentimente, speranţe, certitudini şi incertitudini, prietenie, iubire, VIAŢĂ. Pune întrebări greu de rostit şi dă răspunsuri greu de acceptat.

Aţi încercat vreodată să măsuraţi viaţa în eşecuri? Nu! E drept, majoritatea celebrăm şi luăm ca punct de reper pentru existenţa noastră doar succesele, însă, “Voi fi acolo” îmi lasă sentimentul că luptele pierdute ne determină să preţuim mai mult(viaţa, oamenii, oportunităţile), să fim mai profunzi, mai sinceri cu noi şi cu ceilalţi.

Scrisă sub forma unor amintiri, acţiunea este situată în Coreea anilor ’80 şi îi are în prim plan pe Jeong Yun, studentă la arte şi pe prietenii ei, Myeong- Seo, Mi-ru şi Dan. Fiecare cu propriile frământări şi convingeri care-i mână în luptă, unii caută dreptatea, alţii libertatea sau sensul vieţii.

Revenind în capitală la un an după moartea mamei sale pentru a-şi relua studiile, Jeong Yun se împrieteneşte la cursurile profesorului Yun cu Myeong-Seo şi amica acestuia, Mi-ru, acestora li se mai alătură şi Dan , prietenul din copilărie al lui Jeong Yun. Uniţi de valori şi preocupări comune(dragostea pentru artă, literatură şi libertate), cei patru sunt nevoiţi să traverseze momente şi timpuri neprielnice, reacţionând în mod diferit unor presiuni ale vremurilor pe care le traversau sau presiuni ale propriilor angoase.

Între Jeong Yun şi Myeong-Seo se naşte o firavă poveste de dragoste, dar profundă prin simplitatea şi sinceritatea ei, perfect surprinsă de Shin Kyung-Sook,punând la îndemâna cititorului câteva fragemente superbe. Dragostea nu trebuie declarată în “gura mare” şi nici însoţită de vorbe mari, dragostea e personală, stă în priviri, în strângeri de mână şi are tot atâtea culori câţi oameni sunt în lumea largă, important e să găsim un limbaj comun pentru a o transmite şi pentru a o primi.

Deşi povestea lor se pierde la un moment în incertitudini şi promisiuni uitate, sfârşitul poveştii îi surprinde reîntâlnindu-se după opt ani, într-un spital, în ultimele momente din viaţa profesorului Yun, cel care-i adusese împreună în anii studenţiei.

Mi-a plăcut cum autoarea şi-a construit personajele şi le-a făurit o soartă, tragică în unele cazuri, plină de resemnare şi speranţă în altele. Mi-a plăcut Jeong Yun, personajul central, spre deosebire de ceilalţi care au renunţat a mai lupta ptr visele lor, ea mi s-a părut mereu „acolo”. Au asiaticii se pare un cult al răbdării şi al iertării ptr care eu îi admir şi-i invidiez în egală măsura. Atât timp cât există speranţa, aşteptarea merită…Cu siguranţă Shin Kyung-Sook m-a convins să-i citesc şi alte cărti.

Câteva citate:

„…fiecare dintre voi este lumea întrega dar şi făuritorul ei”(profesorul Yun)„Se pare că întâlnim oamenii pe care suntem sortiţi să-i întâlnim.”(Myeong-Seo)„De ce oare dragostea nu e doar fericire? De ce e şi tristeţe, şi disperare?”(Jeong Yun)„O societate care se teme de comunicare nu are cum să-şi rezolve problemele” (profesorul Yun)„…faptul că eu nu mai sunt eu şi că s-a ales praful de convingerea mea că valorez ceva mă aruncă într-o cruntă agonie care pare să mă macine din interior”(Dan)„Mi-am pierdut dorinţa de a vorbi despre cuvinte, în vremurile acestea în care cuvintele şi-au pierdut valoarea, sunt pline de ură şi malnutrite”(prof. Yun)” A trăi nu înseamna a traversa un vid, ci, mai degrabă, a-ţi găsi drumul într-un noian de legături, fiecare cu greutatea, mărimea şi specificul ei. Dat fiind că existenţa înseamnă o continuă schimbare, e important ca niciodată să nu ne pierdem speranţa. Trăiţi. Până în clipa în care ajungeţi la ultima suflare pe lumea asta, iubiţi, luptaţi, revoltaţi-vă, întristaţi-vă şi trăiţi.” (Prof. Yun)

Fragment

M-a sunat după opt ani. I-am recunoscut imediat vocea. Nici n-a apucat bine să spună „Alo?“, că l-am şi întrebat unde e. A tăcut. Opt ani. Nu-i puţin. Dacă ar fi să-i împart în ore, aş ajunge la un număr greu de imaginat. Ziceam că sunt opt ani, dar şi cu opt ani înainte, când lucruri de care acum nu-mi mai amintesc ne prilejuiau întâlnirea în grup, fiecare privea în altă parte şi doar la plecare ne strângeam mâna pe fugă. Şi asta era tot. Nu-mi amintesc unde s-a întâmplat, dar era într-o noapte de vară, în faţa unei scări abrupte dintr-un cotlon ascuns al ora – şului. Am mers înspre el şi l-am luat de mână. Probabil că în apropiere era un magazin de fructe, căci în aerul umed plutea un miros ca acela pe care îl simţeam când muşcam dintr-o prună. Aşa mi-am luat eu la revedere, ţinându-l de mână pen – tru o clipă. Era perioada în care, indiferent ce ar fi crezut el, ceea ce aş fi vrut eu să-i spun rămânea ascuns în sufletul meu ca o perlă. Nu puteam să-i spun „Pa!“ sau „La revedere!“. Sim – ţeam că, dacă aş fi deschis gura şi aş fi rostit un cuvânt, toate lucrurile nespuse l-ar fi urmat într-o revărsare de neoprit, ca aceea a unor mărgele înşirate pe o aţă care se rupe. Nu îmi era uşor să ştiu că nu mă puteam controla când îmi aminteam de zilele acelea în care ne ajutaserăm unul pe altul să creştem şi să devenim mai profunzi, dar am afişat o mină total detaşată. N-aş fi vrut să distrug amintirea acelor zile în care ne căutam şi ne bizuiam unul pe altul.

Recomandăm: De ce bărbații se însoară cu scorpii- SHERRY ARGOV .PDF