Recenzii și Cărți .PDF

Colecția site-ului MsBook crește zilnic, azi vă punem la dispoziție următorul titlu ALI SMITH Era să fiu eu carte .PDF top cele mai vîndute cărți acum și online gratis le găsiți doar aici!

Esența ființei umane constă în faptul că aceasta nu caută perfecțiunea, căuneori este gata să comită păcate doar ca să rămână loială, că nu împingeascetismul până acolo încât să facă imposibile relațiile de prietenie și că epregătită să fie în cele din urmă înfrântă și zdrobită de viață, prețulinevitabil pe care îl are de plătit pentru că și-a încredințat iubirea semenilor.

George Orwell

Pentru că doar cel ce-și trăiește viața ca pe un mister este viu cu adevărat.

Ștefan Zweig

Urăsc misterul.

Katherine MansfieldCât despre longitudini, ce altceva vom putea ști, Decât întunecatele eclipseunde și când vor fi?

John Donne

În fiecare clipită se va naște o nouă minunăție.

William Shakespeare

Adevărul este… imaginează-ți un bărbat pe o bicicletă medicinală într-o cameră de oaspeți. E un

bărbat destul de obișnuit, doar că peste ochi și peste gură pare că poartă niște clapete de cutie

poștală. Uită-te mai atent și ai să vezi că ochii și gura sunt acoperite separat de mici dreptunghiuri

gri. Sunt ca benzile pe care le puneau pe vremuri ziarele și revistele pe ochii oamenilor, pe vremea

când încă nu puteau să șteargă digital sau să pixeleze un chip ca să protejeze identitatea persoanei al

cărei chip era acolo.

Uneori aceste benzi, sau dungi, sau casete, erau puse și pe alte părți ale corpului care nu trebuiau

văzute de oameni, ca măsură de protecție pentru publicul privitor. În principal ele ar fi trebuit să

protejeze identitatea persoanei din fotografie, pentru ca aceasta să nu fie recunoscută. Dar în realitate

făceau să pară că se întâmplase ceva clandestin, sau dubios, sau periculos, sau mai rău de-atât; erau

un fel de dovadă a ceva de nedescris.

Când acest bărbat de pe bicicletă mișcă din cap, micile benzi se mișcă odată cu el, așa cum se

mișcă ochelarii de cal atunci când calul mișcă din cap.

Lângă bărbatul de pe bicicletă stă în picioare un băiețel, în așa fel încât au capetele la același

nivel. Băiatul meșterește la banda gri de pe ochii bărbatului cu un cuțit de bucătărie.

Au, spune bărbatul.

Îmi dau toată silința, zice băiatul.

Are cam zece ani. Poartă breton lung, are părul destul de lung. E îmbrăcat cu blugi evazați, brodați

cu galben și mov la betelie și un tricou albastru cu roșu, cu Snoopy pe partea din față. Smulge de pe

ochii bărbatului chestia aia care se desprinde, se ridică aproape comic în aer și cade pe podea cu un

zăngănit metalic.

Tricoul e primul lucru pe care îl vede bărbatul de pe bicicletă.

Snoopy de pe el stă ridicat pe picioarele din spate și poartă în piept o cocardă. Pe cocardă scrie

erou. Deasupra lui Snoopy mai sunt câteva cuvinte, scrise cu galben, cu același gen de caractere care

sunt folosite mereu în desenele cu Snoopy: E timpul eroilor.

Uitasem cu totul de tricoul ăsta, e primul lucru pe care-l spune bărbatul de îndată ce băiatul îi

desface chestia pe care a avut-o pe gură.

Da, e bun și ăsta. Dar îl știi pe ăla portocaliu pe care scrie Îmbrățișează un beagle? întreabă

băiatul.

Bărbatul face semn din cap că da.

De fiecare dată când îl port, e ciudat, dar fetele sunt întotdeauna tare drăguțe cu mine, spune

băiatul.

Bărbatul spune da râzând. Se uită în jos, la picioare, acolo unde au căzut dreptunghiurile gri. Ia

unul de jos. Îl cântărește în mână. Își pipăie zonele încă sensibile din jurul ochilor și gurii. Îi dă din

nou drumul pe podea, întinde mâna în aer, îndepărtând-o de corp, și o flexează. Se uită la mâinile

băiatului.

Uitasem cum mai arătau mâinile mele, spune el. Cum arată.

Bine, deci acum am rezolvat asta. Acum pot să-ți arăt? întreabă băiatul. Acum vrei să știi?

Bărbatul face semn din cap că da.

Bun, zice băiatul. Bine.

Ia două foi de hârtie de pe jos. Îi dă una bărbatului. Se așază pe pat și ține cealaltă foaie de hârtie

ridicată.

Deci, spune el. Uite cum faci. Iei o coală albă de hârtie A4 și o pliezi în două. Nu, așa. Pe lungime.

Și ai grijă ca laturile să fie egale, colțurile să se suprapună perfect.

Bine, spune bărbatul.

Apoi desfă-o ca să semene cu o carte, spune băiatul.

Bine, spune bărbatul.

Apoi, îndoaie un colț, spune băiatul, colțul de sus, apoi pe celălalt. Ca să arate așa, ca o carte, dar

o carte cu partea de sus triunghiulară. Apoi îndoaie colțul îndoit în jos, spre tine, și presează-l. Ca să

arate ca un plic. Apoi pliază din nou un colț ca să rămână un mic vârf ridicat la capăt. Apoi fă la fel

și cu celălalt. Dar în așa fel încât să-ți rămână un vârf bont, nu un vârf ascuțit. Cu cât mai bont, cu-

atât mai bun.

Stai, stai, stai, spune bărbatul. Așteaptă.

Da, un mic triunghi care stă ridicat la capăt, spune băiatul. Apoi pliază micul triunghi înapoi

deasupra colțului. Apoi pliază spre exterior, nu spre interior, pentru ca triunghiul să rămână pe

dinafară. Ai grijă să fie egale. Apoi apucă-l de deasupra și pliază-l în jos ca să faci prima aripă.

Apoi întoarce-l și fă la fel pentru cealaltă aripă. Ai grijă să fie egale, altfel n-o să-l poți dirija.

Bărbatul se uită la avionul pe care-l ține în mână. Îl presează, apoi îl desface. Pe dinafară, de

deasupra, arată ca o simplă coală de hârtie pliată. Pe dinăuntru, de dedesubt, este compact, împăturit

cu o acuratețe surprinzătoare, ca la origami, ca o mică mașinărie.

Băiatul își ridică avionul și-l îndreaptă către celălalt capăt al camerei.

Și iată produsul finit, spune el.

Zboară drept și lin, foarte frumos, din mâna dreaptă a băiatului până în colț.

Într-adevăr aerodinamic, se gândește bărbatul. Solid, pentru o simplă coală de hârtie. Pare mult

mai greu decât era înainte de a fi pliat. Dar nu e, nu-i așa? Cum ar putea fi?

Apoi țintește și el cu avionul lui către colțul opus al camerei, lângă ușă. Avionul își urmează

culoarul de zbor cu precizie. E aproape insolent în precizia lui.

Bărbatul râde în hohote. Băiatul dă aprobator din cap și ridică din umeri.

Simplu, spune băiatul. Vezi?