Recenzii și Cărți .PDF

Besteseller-e online gratis Școala nopții de Deborah Harkness carte .PDF

Dragostea lor este mai puternică decât legea, decât timpul, decât viața însăși.

Porniți într-o călătorie prin timp la capătul căreia speră să găsească nu doar cartea pierdută a vrăjitoarelor, ci și sursa neobișnuitelor ei puteri, Diana și Matthew ajung în Anglia elisabetană, într-o lume a spionilor și a uneltirilor în care primii ghizi le sunt vechii prieteni ai vampirului, straniul grup de personalități literare, științifice și politice ale epocii cunoscut sub numele de școala Nopții. Pe măsură ce pânza de minciuni pe care o reprezintă trecutul lui Matthew se strânge în jurul lor, Diana și iubitul ei ajung în Franța, apoi în Boemia, la curțile celor mai importanți monarhi ai lumii. Pentru Matthew Clairmont călătoria în timp nu-i lucru ușor, așa cum nici Dianei nu-i e simplu să afle cheia moștenirii sale și să elibereze adevărata forță ce zace în ea.O sinuoasă călătorie a cunoașterii, în care alchimia, magia și istoria dau naștere unei profunde povești despre dragoste, pasiune, legături de sânge.„… un amestec perfect de fantasy, istorie și romance. Dacă ai citit Cartea pierdută a vrăjitoarelor, atunci școala Nopții este lectură obligatorie. Dacă nu, pune-le pe amândouă pe lista ta de lecturi de vacanță, și lista va fi completă.“ – The Miami Herald

Am aterizat într-un morman diform, vrăjitoare și vampir. Matthew nimerise sub mine, cu mâinile

și picioarele lungi îndoite într-o poziție ciudată. Strivisem între noi o carte uriașă, iar forța aterizării

îmi zburase pe podea figurina din argint pe care o strângeam în mână.

— Suntem unde trebuie?

Îmi țineam ochii strâns închiși, în caz că am fi fost încă în șopronul lui Sarah din statul New

York, secolul al douăzeci și unulea, și nu în Oxfordshire, secolul al șaisprezecelea. Chiar și așa,

mirosurile nefamiliare îmi confirmau că nu ne mai aflam în vremea sau în locuința mea. Printre ele se

simțea o aromă dulce, ca de iarbă, împletită cu un miros de ceară ce-mi amintea de miresmele verii.

Am detectat și o boare de fum de lemne și am auzit trosnetul focului.

— Deschide ochii, Diana, și convinge-te singură!

Atingerea ușoară ca puful a unor buze reci îmi mângâie obrazul. Lângă mine răsună un chicot

blând. Mă priveau doi ochi de culoarea mării furtunoase deasupra unor obraji atât de palizi încât nu

puteau fi decât ai unui vampir. Mâinile lui Matthew îmi alunecară de pe gât pe umeri.

— Ești bine?

După ce călătorisem atât de departe în trecutul lui, simțeam că trupul mi s-ar fi putut dezintegra

la cea mai mică adiere de vânt. Senzația nu semăna deloc cu ceea ce simțeam după scurtele noastre

călătorii în timp din gospodăria mătușilor mele.

— Sunt bine. Tu cum ești?

Preferam să-mi concentrez atenția asupra lui Matthew. Nu îndrăzneam să privesc în jur.

— Ușurat că sunt acasă.

Capul îi căzu cu o bufnitură ușoară pe scândurile podelei, eliberând și mai mult din aroma

văratică de papură și levănțică strânsă în ea. Chiar și în 1590, conacul Old Lodge îi era prea bine

cunoscut.

Ochii mi s-au obișnuit cu lumina slabă. Am reușit să disting un pat încăpător, o masă mică, bănci

înguste și un singur scaun. Printre stâlpii ce susțineau baldachinul de deasupra patului am zărit cadrul

unei uși care dădea într-o altă încăpere. Prin el lumina se revărsa pe cuvertură și pe podea, formând un

dreptunghi strâmb auriu. Pereții camerei erau acoperiți cu aceleași lambriuri în relief pe care mi le

aminteam din cele câteva vizite făcute casei lui Matthew din Woodstockul contemporan. Dând capul

pe spate, am privit tavanul – tencuiala groasă era împărțită în mici nișe, pătrate, cu câte un trandafir

vopsit în alb și roșu și reliefat cu auriu în fiecare adâncitură.

— Trandafirii erau obligatorii atunci când a fost construită casa, comentă sec Matthew. Nu pot să-

i sufăr. O să-i vopsim pe toți în alb cu prima ocazie.

Flăcările albastru-aurii ale lumânărilor de pe un stativ pâlpâiră în adierea unui curent stârnit

brusc, luminând colțul unei tapiserii viu colorate și cusăturile lucioase, întunecate, ce conturau

modelul de frunze și fructe de pe cuvertura deschisă la culoare. Un asemenea luciu nu mai găseai în

zilele de azi.

Am zâmbit, brusc entuziasmată.

— Chiar am reușit! Deci n-am dat-o în bară! N-am ajuns cine știe pe unde, în Monticello

, de pildă, sau…

— Nu, spuse el întorcându-mi zâmbetul, te-ai descurcat de minune. Bine ai venit în Anglia

elisabetană!

Pentru prima dată în viață, eram absolut încântată că mă născusem vrăjitoare. Ca istoric,

studiasem trecutul. Datorită faptului că eram vrăjitoare îl puteam efectiv vizita. Hotărâsem să ne

întoarcem în timp în 1590 ca să pot să mă școlesc în arta pierdută a magiei, și totuși erau atâtea altele

pe care le puteam învăța aici. Mi-am înclinat capul pentru un sărut festiv, dar sunetul unei uși care se

deschidea mă opri.

Recomandăm: Duff – URÂŢICA și DOLOFANA din gaşca FETELOR .PDF