Recenzii și Cărți .PDF

Tracy este o lucrătoare de bancă de succes din Philadelphia, logodită cu un moștenitor bogat, al cărui copil îl poartă. Apoi, mama ei se sinucide, după ce a fost înșelată de mafia din New Orleans și a rămas îndatorată. Tracy primește o armă pentru a-l speria pe escroc, Joe Romano, să recunoască inocența mamei sale, dar el încearcă să o violeze și este rănit în luptă. Avocatul ei o convinge că va primi o pedeapsă mult mai scurtă dacă va pleda vinovată, dar judecătorul o condamnă la cincisprezece ani la penitenciarul pentru femei din sudul Louisianei și își dă seama că judecătorul și avocatul lucrează amândoi pentru șeful lui Romano, mafia Don Anthony Orsatti. În timp ce merge la închisoare, angajatorul ei și logodnicul ei o abandonează pe ea și pe copilul nenăscut, pe care ea o avortă în urma oribilului abuz pe care îl suferă de la colegii ei de închisoare. Tracy decide acum să se răzbune pe toți bărbații care i-au stricat viața. Acordată o iertare oficială pentru salvarea vieții fiicei directorului, ea își folosește cunoștințele bancare pentru a redirecționa sume mari în contul lui Romano, făcând să pară că ar fi intenționat să sară peste țară, iar Orsatti îl închide pentru trădarea sa aparentă. Apoi îl face pe iubitul unuia dintre colegii ei de închisoare să planteze dovezi în casa avocatului, făcând să pară că l-ar fi înșelat pe Orsatti la cărți, iar Orsatti îi dă și el o lecție. În timp ce judecătorul este în Rusia, ea îi trimite scrisori codificate care îl implică ca spion și el este condamnat la paisprezece ani de muncă grea în Siberia. Ea îl urmărește pe fostul său logodnic și pe noua sa soție, dar decide că arată atât de plictisit și de nemulțumit unul de celălalt, încât nu mai este nevoie de nici o pedeapsă. Cu antecedente penale, totuși, cariera ei s-a încheiat și ea se strecoară cu reticență în crimă, constatând în prezent că îi place să fure, în special de la cei care merită să fie furați. În cursul unei infracțiuni colorate în toată Europa, urmărind FBI, INTERPOL și Poliția Federală, ea se îndrăgostește de unul dintre co-conspiratorii ei, Jeff Stevens, iar aceștia intenționează să-și ia câștigurile și să trăiască viața respectând legea în Brazilia. Dar în avion, ea se găsește așezată lângă bogatul criminal Maxim Maxim Pierpont, care arată un interes puternic față de ea și ne întrebăm dacă va încerca să fure și el.

S-a dezbrăcat cu mişcări încete, visătoare, şi când

a fost complet goală, a ales un capot roşu aprins, în

care s-a înfăşurat ca să nu se vadă sângele. Doris Whitney a aruncat o ultimă privire de

jur-împrejurul dormitorului, pentru a se asigura că încăperea aceasta plăcută, pe care o

îndrăgea de peste treizeci de ani, era ordonată şi pusă la punct. Apoi a deschis sertarul

noptierei şi a scos cu grijă revolverul. Era negru, strălucitor şi îngrozitor de rece. L-a

aşezat lângă telefon şi a format numărul fiicei ei, în Philadelphia. A ascultat ecoul,

ţârâitul îndepărtat. În cele din urmă s-a auzit un glas slab:

-Alo?

– Tracy… Am simţit nevoia să-ţi aud vocea, iubita mea.

– Mamă, ce surpriză!

– Sper că nu te-am trezit din somn.

– Nu. Citeam ca să-mi vină somnul. Trebuia să ies astă-seară cu Charles să mâncăm în

oraş, dar e o vreme oribilă. Ninge de-o să ne troienim. La voi cum e timpul?

„Dumnezeule mare, vorbim despre vreme! Se gândi Doris Whitney. Vorbim despre

vreme, când aş avea atâtea să-i spun. Şi nu pot”.

– Mamă! Eşti pe fir?

Doris Whitney privi pe fereastră.

Aici plouă. Şi în sinea ei îşi spuse: „Un decor melodramatic tocmai potrivit. Ca într-un

film de Alfred Hitchcock”.

– Ce-i zgomotul ăsta care se aude? întrebă Tracy. „Tuna Doris, cufundată în gândurile

ei, nici nu observase că la New Orleans se dezlănţuise o furtună.

Ploaie continuă, se anunţase la buletinul meteorologic. Şaisprezece grade la New

Orleans. Spre seară, ploaia se va transforma într-o furtună cu descărcări electrice. Nu

uitaţi să vă luaţi umbrelele.

Ea nu va mai avea nevoie de umbrelă”.

– Tună, Tracy încerca să imprime o notă veselă tonului ei. Şi la Philadelphia ce se mai

întâmplă?

– Mamă, mă simt ca o prinţesă dintr-o poveste cu zâne. N-am crezut niciodată că

poate exista atâta fericire. Mâine seară o să-i cunosc pe părinţii lui Charles, îşi îngroşă

vocea ca pentru a face o declaraţie solemnă: Familia Stanhope din Chesnut Hill, spuse

cu un oftat. O adevărată instituţie. Am nişte emoţii…

– Nu-ţi face griji. O să te placă, drăguţă

– Charles spune că nare nici o importanţă dacă o să le plac sau nu. El mă iubeşte. Şi eu

îl ador. Abia aştept să-l cunoşti. E fantastic.

– Nu mă îndoiesc.

Nu avea să-l cunoască niciodată pe Charles. Nu avea să legene niciodată un nepoţel în

poală. „Nu. Nu trebuie să mă gândesc la lucrul ăsta”.

– Spune-mi, fetiţo, Charles îşi dă seama ce noroc

a avut să întâlnească o fată ca tine?

– Nu-I las eu să uite, râse Tracy. Dar să nu mai vorbim despre mine. Spune-mi ce se

mai aude pe acolo? Cum te simţi?

Recomandăm: Chris Prentiss -Zen și arta fericirii .pdf