Recenzii și Cărți .PDF

Este anul 1815 şi, deşi s-ar spune că majoritatea veştilor vor fi legate de Wellington şi Waterloo, adevărul e că discuţiie nu sunt atât de diferite de acelea din 1814, care s-au învârtit în jurul veşnicului subiect al înaltei societăţi. Ca de obicei debutantele care abia aşteaptă să se mărite sunt foarte interesate de tiner ii din familia Bridgerton, şi mai ales de cel mai mare dintre fraţii încă necăsătoriţi, anume Benedict. Poate că nu are titlu, dar figura lui frumoasă, trupul armonios şi punga plină compensează acest neajuns. Chiar eu am auzit, nu de puţine ori, câte o mamă ambiţioasă spunând despre fiica ei că se va mărita cu un duce. Sau cu un tânăr Bridgerton. Cât despre domnul în discuţie, el nu pare deloc interesat de tinerele care frecventează evenimentele din societate. Deşi participă la aproape orice petrecere, nu face decât să privească spre uşă, ca şi cum ar aştepta pe cineva special. Poate că aşteaptă o viitoare soţie?

În această carte descoperim povestea de dragoste a lui Benedict Bridgerton ce se aseamănă cu povestea Cenușăresei.

Prolog

Toată lumea ştia că Sophie Beckett e un copil din flori. Toţi servitorii ştiau, dar o iubeau pe micuţa Sophie. O iubeau încă de când sosise la Penwood Park, pe când avea numai trei ani şi era un boţ învelit în într-o haină prea mare, părăsit în pragul uşii într-o noapte ploioasă de iulie. Pentru că o iubeau, se prefăceau că era cine spunea al şaselea conte de Penwood că este, adică fiica orfană a unui bun prieten de-al său. Chiar dacă ochii ei verzi şi părul nisipiu semănau mult cu ale contelui, chiar dacă forma chipului ei era, clar, aceea a mamei lui de curând decedate şi chiar dacă zâmbea la fel ca sora lui, nimeni nu voia să o jignească, sau să-şi rişte slujba, spunând aşa ceva cu voce tare. Contele Richard Gunningworth nu vorbea niciodată despre Sophie sau despre familia ei, dar probabil că ştia că este fiica lui. Nimeni nu putea spune ce conţinea scrisoarea găsită de menajeră în buzunarul micuţei, în noaptea ploioasă în care aceasta fusese lăsată în prag. Contele arsese biletul la numai câteva secunde după ce îl citise. Privise hârtia răsucindu-se în flăcări, apoi ordonase să fie pregătită o cameră pentru Sophie. Acolo locuia ea de atunci. El o striga Sophie, iar ea îi spunea lui alteţă. Se vedeau de câteva ori pe an, atunci când contele se întorcea de la Londra. însă asta se întâmpla rar. Mai important, Sophie ştia că e un copil din flori. Nu era sigură de unde ştia, dar ştia. Ştiuse dintotdeauna. Avea puţine amintiri de dinainte să sosească la Penwood Park, dar îşi amintea de o călătorie lungă cu trăsura, prin Anglia, şi îşi amintea de bunica ei, slabă, tuşind, strănutând şi spunându-i că va merge să locuiască la tatăl ei. îşi amintea bine cum a stat în prag, în ploaie, ştiind că bunica e ascunsă şi aşteaptă să vadă dacă ea e primită în casă. Contele îi apucase bărbia şi îi ridicase chipul spre lumină, iar în acel moment ştiuseră amândoi adevărul. Toţi ştiau că Sophie este un copil din flori, dar nimeni nu vorbea despre asta, şi tuturor le convenea de minune acest lucru. Asta până când contele decisese să se însoare. Sophie s-a bucurat când a primit vestea. Menajera i-a spus că majordomul a auzit-o pe secretara contelui spunând că acesta se pregătea să petreacă mai mult timp la Penwood Park, acum, că va avea o familie. Deşi lui Sophie nu îi lipsea contele, fiindcă era greu să-ţi fie dor de cineva care nu îţi dedică prea mult timp, cu siguranţă i-ar fi putut fi dor dacă l-ar fi cunoscut mai bine. Iar dacă l-ar fi cunoscut mai bine, poate că el nu ar mai fi plecat atât de des. în plus, camerista de la etaj o auzise pe menajeră spunându-i majordomului casei vecine că viitoarea soţie a contelui are două fiice cam de aceeaşi vârstă cu Sophie. După şapte ani în care fusese singurul copil din casă, Sophie abia aştepta. Spre deosebire de ceilalţi copii din comitat, ea nu era niciodată invitată la petreceri şi evenimente. Nimeni nu îi spunea în faţă că e un copil nelegitim. Ar fi fost ca şi cum i-ar fi spus contelui, care declarase că este protejata lui, că e un mincinos. Cu toate astea, contele nu făcuse vreun efort ca Sophia să fie acceptată. Aşa că, la zece ani, cei mai buni prieteni ai fetei erau cameristele şi servitorii, iar părinţi i-ar fi putut fi, foarte bine, menajera şi majordomul.

Recomandăm: Boia, Lucian - Tragedia Germaniei (1914-1945)