Recenzii și Cărți .PDF

Camera era mică și ponosită. Pe fereastra fără perdele se vedea un perete

gri cu armături ruginite, pe care era un afiș spălăcit cu o reclamă la

margarina Pellerins. Ochiul din mijloc al geamului din stânga fusese înlocuit

cu o bucată de carton cu margini zdrențuite. Tapetul era înflorat, dar

funinginea și umezeala îl făcuseră să se decoloreze într-atât, încât modelul

abia se mai putea distinge. Ici și colo se dezlipise de pe tencuiala măcinată și

cineva încercase să-l peticească în câteva locuri cu bandă adezivă și hârtie

de împachetat.

În cameră se găseau un șemineu, șase piese de mobilier și un tablou. În

fața șemineului se afla o cutie de carton cu cenușă și un ibric strâmbat, de

aluminiu, pentru cafea. Patul era așezat cu picioarele spre șemineu și era

acoperit cu un teanc de ziare vechi, gros de vreo zece centimetri, peste care

se aflau o cuvertură jerpelită și o pernă dungată. Tabloul înfățișa o femeie

blondă, goală, stând lângă o balustradă de marmură și era agățat la dreapta

șemineului, astfel încât să fie ultimul lucru pe care cel care stătea în pat îl

vedea înainte de a adormi și primul care îi apărea în fața ochilor când se

trezea. Cineva părea să fi mâzgălit cu creionul sfârcurile și zona genitală a

femeii.

În cealaltă parte a încăperii, spre fereastră, se aflau o masă rotundă și

două scaune de lemn, dintre care unul nu mai avea spătar. Pe masă se

găseau, printre altele, trei sticle goale de vermut, o sticlă de suc și două cești

de cafea. Scrumiera fusese răsturnată de mai multe ori și, printre mucuri de

țigară, capace de sticlă și bețe de chibrit arse, erau câteva cuburi murdare de

zahăr, un briceag cu lama scoasă și o bucată de cârnat. O a treia ceașcă de

cafea stătea spartă pe podea. Pe linoleumul sfâșiat dintre masă și pat zăcea

un om mort.

Era, cel mai probabil, aceeași persoană care adusese îmbunătățiri

tabloului și care încercase să peticească tapetul cu bandă adezivă și hârtie

de împachetat. Era un bărbat; zăcea cu picioarele apropiate, cu coatele

strânse pe lângă corp și cu mâinile ridicate spre cap, ca și cum ar fi vrut să se

apere. Purta un maiou din tricot și pantaloni zdrențăroși. În picioare avea

șosete de lână tocite. Cineva prăvălise peste el un bufet mare, care îi

ascundea capul și jumătate de trunchi. Cel de-al treilea scaun era răsturnat

lângă cadavru. Șezutul scaunului era murdar de sânge, iar pe rama

spătarului se vedeau clar urme de mâini. Podeaua era acoperită cu cioburi. O

parte dintre ele proveneau de la ușile bufetului, iar celelalte, de la o sticlă de

vin spartă, care zăcea aruncată pe o grămadă de chiloți murdari, lângă

perete. Ce mai rămăsese din sticlă era acoperit cu un strat de sânge uscat.

Cineva trasase în jur un cerc alb.

Fotografia era o reproducere aproape perfectă a scenei, fiind făcută cu cel

mai bun aparat superangular al poliției, într-o lumină artificială care dădea

un contur foarte clar fiecărui detaliu.

Martin Beck lăsă la o parte fotografia și lupa, se ridică și se duse la

fereastră. Afară era o vară tipic suedeză. Ba mai mult, era cald. În parcul

Kristineberg făceau plajă pe iarbă două fete în bikini. Stăteau lungite pe

spate, cu picioarele desfăcute și cu brațele întinse, depărtate de corp. Erau

tinere și slabe, sau, mai bine zis, suple, ceea ce conferea poziției lor o

anumită grație. Uitându-se mai atent, le recunoscu: erau două secretare

chiar din departamentul lui. Deci se făcuse deja ora douăsprezece.

Dimineața veneau la serviciu în sandale și cu costumul de baie pe sub rochia

de bumbac. La ora prânzului își scoteau rochia și se duceau afară să se

întindă în parc. Era practic.

Se gândi abătut că, în curând, va trebui să părăsească toate acestea

pentru a se muta la secția din sud, în zona aceea zgomotoasă de pe lângă

aleea Västberga.

Auzi pe cineva în spatele lui împingând ușa și intrând. Nu era nevoie să se

întoarcă pentru a ști cine e. Stenström. Stenström era încă cel mai tânăr din

departament și după el urma să vină o întreagă generație de detectivi care

nu au obiceiul să ciocăne la ușă, se gândi Martin Beck.

Indiciile se acumulează treptat, dar investigaţia ajunge într-un punct mort, pentru ca nicio pistă nu pare să îl pună pe redutabilul inspector pe urmele jurnalistului dispărut. Pe măsura ce Martin Beck se cufundă în lumea serviciilor secrete suedeze şi maghiare şi se familiarizeaza cu mafia drogurilor din Budapesta, o nouă întrebare începe să încolţească în mintea lui – dacă jurnalistul nici măcar nu a pus piciorul în Ungaria? In bine-cunoscutul lor stil lapidar şi obiectiv, Maj Sjowall şi Per Wahloo ne introduc în arcanele lumii interlope maghiare din perioada Cortinei de Fier, construind cu maiestrie suspansul unei căutari cu o miza nebanuită.