Recenzii și Cărți .PDF

CLARE MACKINTOSH – DUPĂ SFÂRŞIT carte .Pdf

Prolog

Leila se uită de jur-împrejurul sălii de judecată. Singurii care se mişcă sunt cei câţiva ziarişti cărora li s-a permis să asiste, făcând rapid cu pixurile semne stenografice, notând fiecare cuvinţel pe care îl rosteşte judecătorul. Toţi ceilalţi stau aproape nemişcaţi – uitându-se, aşteptând –, iar Leila are ciudata senzaţie că e cumva blocată în timp şi că este posibil să se trezească cu toţii peste un an în aceeaşi sală de judecată, aşteptând sentinţa care are să schimbe atât de multe vieţi. Leila are un nod în gât. Dacă ei îi este greu, cât de îngrozitor trebuie să fie pentru Pip şi Max să asculte ce spune judecătorul! Să ştie că în câteva clipe vor afla care va fi soarta fiului lor. Înainte de pauză, Max şi Pip Adams stăteau la capetele opuse ale băncii lungi aşezate în spatele echipelor lor de avocaţi. Sunt încă pe bancă, dar distanţa dintre ei s-a contractat, iar acum stau suficient de aproape unul de celălalt cât să se atingă. De fapt, după cum observă Leila, când judecătorul pare gata să dea sentinţa, se vede o mişcare. N-ar putea spune dacă Max este cel care s-a mişcat primul sau dacă a fost Pip. Şi nici nu este sigură dacă cei doi sunt conştienţi de ceea ce fac. Dar după cum vede ea, două mâini se încumetă în ţinutul nimănui dintre ei doi şi, încet, se ating una pe alta. Părinţii lui Dylan se ţin de mână. Judecătorul vorbeşte. Şi o întreagă sală de judecată îşi ţine respiraţia.

Clare Mackintosh a lucrat doisprezece ani în poliție, apoi a fost jurnalist independent și consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton şi patroana Silver Star Society, o organizație caritabilă care oferă asistență mamelor cu probleme în timpul sarcinii. În 2006, Mackintosh a născut băieţi gemeni, iar unul dintre ei a făcut meningită, suferind leziuni cerebrale severe. Împreună cu soţul, a hotărât să-l deconecteze de la aparate. Ulterior, Mackintosh a născut din nou gemeni. În prezent, locuieşte cu soţul şi cei trei copii în Cotswolds. De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut Te las să pleci, Te văd şi Lasă-mă să mint. Cărţile ei au fost publicate în peste 40 de ţări şi s-au vândut în peste două milioane de exemplare.

Când Dylan se îmbolnăveşte grav, iar doctorii le cer să decidă în privinţa supravieţuirii lui, părinții săi, Max și Pip, nu pot cădea de acord. Pip crede că supraviețuirea cu orice preț este de neacceptat. Max caută cu înfrigurare un tratament nou pentru boala fiului. Nereuşind să găsească o soluţie comună, Max şi Pip ajung în cele din urmă la proces. Care va fi oare soarta lui Dylan?

O captivantă explorare a iubirii, căsniciei şi vieţii de părinte, noul roman al lui Clare Mackintosh este povestea unei familii care trece prin chinuri inimaginabile, dar în cele din urmă reuşeşte să găsească forţa de a merge mai departe. Pentru că uneori sfârşitul nu e decât un nou început.

„O carte emoţionantă, fără sentimentalisme facile, care te va însoţi multă vreme.” – Sunday Mirror

„Mackintosh descrie într-o manieră tulburătoare singurătatea, epuizarea şi speranţele părinţilor ai căror copii sunt bolnavi în stadiu terminal.” – Sunday Times

„Un roman excelent scris, autentic şi plin de tandreţe. De când l-am terminat, mă tot gândesc la el.” – Liane Moriarty

„O carte puternică despre suferinţă, iubire şi felul în care toate deciziile — mari şi mici — ne pot influenţa viaţa.” – Jill Santopolo, autoarea bestsellerului Mai presus de cuvinte (Trei, 2019)

„După sfârșit” de Claire Mackintosh nu este o poveste ușoară și relaxantă, este o dramă sfâșietoare care provoacă multă emoție, tulbură sufletul, strânge inima și încețoșează privirea! Scrisă într-un stil deosebit, spusă din perspectiva fiecărui protagonist, autoarea transmite un ocean de trăiri, o avalanșă de sentimente și multă sensibilitate prin intermediul personajelor principale, a căror poveste poate fi oricând povestea oricărei familii. Vreau să menționez că, și în acest roman, Clare Mackintosh este o fină observatoare a trăirilor și emoțiilor protagoniștilor, a relațiilor, a laturii psihologice, a tiparelor de comportament, trăind parcă prin intermediul personajelor propria dramă la care distinul a supus-o: în 2006, autoarea a născut gemeni, unul dintre ei făcând meningită urmată de leziuni cerebrale severe, hotărând împreună cu soțul ei să deconecteze copilul de la aparate. Cât de răvășitor și imposibil de dureros poate fi acest gest legat de dreptul la viață și la moarte?

Max Adams este un bărbat american șarmant care lucrează pentru o mare companie, fiind frecvent plecat în delegații. Într-una din deplasări o cunoaște pe Philippa (Pip), o frumoasă însoțitoare de zbor, care îl captivează pe loc cu farmecul ei. Splendida povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști este parcă desprinsă din filme, un adevărat Love Story, cu dragoste la prima vedere, chimie, magnetism, potrivire fizică și mentală, făcând din cuplul lor unul extrem de solid.

Ziua în care Dylan s-a născut, a fost cea mai fericită zi din viața lor, conștienți fiind că noul lor statut de părinți le va aduce și mai multă iubire, dar și multă responsabilitate. Își iubesc copilul cu pasiune pentru că el este miracolul din viața lor. Dylan crește, începe să meargă dar, uneori, își pierde echilibrul, întră în suprafețe dure, așa că cine s-ar gândi că aceste lucruri reprezintă o problema pentru un copil care abia atunci învață să se țină pe picioare? Viața lor de familie? Perfectă! Nu le trebuie nimic mai mult, poate doar prezența permanentă a lui Max care mai călătorește în delegații, dar care le duce dorul teribil de tare atunci când este plecat! „De ce nu înțelegem cât de norocoși suntem când avem ceva și nu-l apreciem la adevărata valoare?”

Și totuși, instinctul de mama o îndeamnă pe Pip să-și ducă copilul la un consult medical, în ciuda neîncrederii evidente pe care o afișează Max în legătură cu mici lucruri ciudate pe care le face Dylan, iar verdictul acestuia le sfarmă viețile în mii de cioburi: copilul lor drag este depistat cu o tumoră cerebrală – meduloblastom, care produce tulburări de vedere, de echilibru, afectarea vorbirii și a mersului. Iar ei au crezut că Dylan este doar un copil neîndemanatic! Din acest moment, totul se concentrează pe băiețelul lor, pe boala lui, Pip renunță la serviciu, stând săptămâni în șir cu Dylan în spital, iar Max, deși își dorește să fie lângă copilul lui, nu poate renunta la job, viața și nevoile speciale ale copilului făcându-l să continue.

Medicii au extirpat cât au putut de mult din tumoră, încercând pe cât posibil să nu-i afecteze țesutul cerebral sănătos din jur, deși tumora este poziționată pe o zonî care corespunde unor funcții deosebit de importante, ca funcția cognitivă, vizuală și motorie, băiatul transformându-se practic într-o legumă. După un șir chinuitor de ședințe de chimioterapie, cu spitalizări frecvente datorită degradării stării lui generale, intubat de mai multe ori și scos cu greu de pe ventilator, trupul lui micuț nemaiavând forță să-l ajute să respire, Max și Pip așteaptă cu speranța, dar și teamă, următoarea tomografie de control, speranță care le este spulberată de doctoriță Leila Khalili, cea care se ocupă de fiul lor la terapie intensivă, care le transmite că tumora, în loc să se micșoreze, a mai crescut puțin, nemaiexistând nicio speranță pentru Dylan. Propunerea ei și recomandarea spitalului este din acest moment doar îngrijirea paleativă, pentru Dylan nu mai există nicio șansă. „Lupta cu boală este o cursă de durata, nu un sprint”.

Prognosticul dat de doctoriță îi dezarmează, și teama că o să-și piardă copilul, disperarea și neputința sunt stările care practic îi pun la pământ. Extenuați de spaimă, prăbușiți fizic și psihic, Max și Pip duc pe umeri o povară mult prea grea. Vinovăția îi roade, fiecare părinte având propriul „dacă”: dacă priveau mai atent? dacă îl duceau mai devreme la medic? dacă… dacă… Max însă este cel puternic, sprijinul Pipei așa că, cu disperarea pe care o impune situația, caută o alternativă la opinia medicală exprimată de spital, găsind un articol despre terapia cu fasciculi de protoni ce atacă țintit tumora. Doar că Pip s-a săturat că băiatul ei să sufere, s-a săturat să-l chinuie, să fie plin de tuburi și să respire cu ajutorul aparatelor, să fie legumă! Ce i-ar oferi nouă terapie băiatului ei? O existență, în niciun caz o viață, câștigând câteva luni pline de chin și durere. Max, pe de altă parte, nu renuntă, nu acceptă abandonarea niciunei piste, chiar dacă asta înseamnă chin și durere, pentru că ar mai câștiga câteva luni cu copilul lui! Măcinați de îndoieli, cu sufletele frânte, cei doi nu se pot pune de acord cu calea pe care vor merge cu Dylan și niciunul dintre ei nu știe dacă decizia pe care o ia este cea corectă pentru copil, nu pentru ei, îndoiala existând în mintea fiecăruia.

Fără a face presiuni, doctorița Khalili le dă timp de gândire și le cere celor doi părinți să ia o hotărâre pe care niciun părinte nu ar trebui s-o ia vreodată: să opteze pentru îngrijiri paleative, aceasta fiind și recomandarea spitalului, sau pentru terapia cu protoni, o descoperire relativ nouă, deși nu ar câștiga decât câteva luni de existență cu o calitate a vieții îndoielnică. Cu celelalte metode de tratament deja încercate, Dylan nu are absolut nicio șansă, organismul lui slăbit nemaiputând să le suporte. Trebuie să vă spun că Dr. Khalili este un personaj stăpân pe sine, extrem de profesionistă, dar care în sufletul ei empatizează total cu drama prin care trece această familie atât de frumoasă, sufletul îi plânge pentru ei, simte fiecare îndoială, nesiguranță, frământare, durere care le macină mințile, deși acest lucru nu are nicio importantă, ea trebuie să-și facă datoria de medic.

O groapă se cască între Max și Pip din momentul în care niciunul nu este de acord cu hotărârea celuilalt, iar dacă ei nu se pot pune de acord, totul va fi hotărât de un judecător la tribunal, o instanță de judecată care va decide existența copilului lor! Ajung ca doi străini, bolnavi de iubire și suferinzi, dorul și despărțirea îi dărâmă și, cum totul în viață se rezumă la alegeri, fiecare va face propria alegere, fiind bântuit de propriile decizii!

Cum le afectează acest lucru căsnicia? Este suficient de puternică relația lor pentru a face față acestei drame? Este inuman să-l mai țină pe Dylan într-o existența pe care ei înșiși nu ar dori-o? Vor găsi ei puterea de a merge mai departe? Există viață după sfârșit?

Vă invit să aflați răspunsurile acestor întrebări citind această dramă extraordinară despre căsnicie, viață de părinte, alegeri, iubire, disperare și speranță.

Fragmente :

„Din interiorul coconului pe care mi l-am făcut singură, abia dacă-i aud vocea; tonul calm pe care-i explică mamei mele ce ne-a spus doctorița Khalili azi-dimineață. E la fel de calm precum a fost și ea, la fel de lipsit de emoție. Cum își poate bloca emoțiile în felul acesta? Nu-l doare și pe el acolo, în piept? În inimă? Nu are și el aceeași durere pe care o simt eu acum… o durere care-mi sufocă orice strop de aer din plămâni? Nu-l omoară și pe el cum mă omoară pe mine?

-Nu renunțăm, îl aud pe soțul meu spunând. Nu atâta vreme cât mai există o șansă. O șansă. E tot ce ne trebuie. O mică șansă că Dylan să supraviețuiască. Dacă există o mică șansă, vom profita de ea.

Două ore mai târziu, capul mi-e greu din cauza lipsei de somn și a crizelor de plâns în care izbucnesc chiar și atunci când pare că nu mai am lacrimi.”

„E posibil că terapia cu fasciculi de protoni să reducă tumoarea aflată la baza craniului lui Dylan, dar cu ce cost? Alte 12 săptămâni de tratament – de călătorii, tomografii, iradiere – în speranța că Dylan va mai câștiga câteva luni, poate câțiva ani, timp în care să trăiască cu limitările cu care a rămas în urma bolii. Nu va avea decât foarte puțin sau chiar deloc control asupra membrelor sale. Nu va vorbi aproape deloc. Nu-și va putea coordona mișcările. Epilepsie, pierderea auzului, incapacitate cognitivă…”

Recomandăm: Când stelele se întunecă- Paula McLain