Recenzii și Cărți .PDF

Recenzi și cărți online gratis Ken Follet- Codul Rebeca .PDF 

Ken Follet- cărți de citit online gratis .PDF

 Nu degeaba Ken Follett este considerat un clasic al romanului spion. „Codul Rebecca” este cu adevărat cel mai bun exemplu de referință al genului! Un duel mortal între un ofițer de informații și un agent de contraspionaj … Un invizibil război între doi agenți care pun în joc nu doar viața lor, ci și viața celor care îi ajută. Misiunea este imposibilă, ceea ce înseamnă că unul dintre adversari va trebui să facă imposibilul!

Fragment

La amiază s-a prăbuşit ultima cămilă. Era un mascul alb, în vârstă de cinci ani, pe care îl cumpărase la Giale; cel mai tânăr şi cel mai puternic dintre cele trei animale şi, în acelaşi timp, şi cel mai blând; îi plăcea acest animal atât cât poale să-i placă unui om o cămilă, ceea ce vrea să însemne că o ura doar un pic. Au urcat pe partea bântuită de vânturi a colinei, om şi cămilă, înfigând picioarele mari şi greoaie în nisipul nesigur şi, sus în vârf, s-au oprit. Au privit înainte şi n-au văzut decât o altă colină ce trebuia urcată şi după aceasta încă o mie şi parcă la gândul acesta animalul fu cuprins de disperare. Picioarele de dinainte i se îndoiră, apoi o lăsară şi cele de dinapoi şi se culcă în vârful colinei, ca un monument, cuprinzând cu privirea deşertul pustiu, cu indiferenţa muribundului. Bărbatul smuci frânghia legată de nas. 

Capul cămilei zvâcni înainte cu gâtul întins, dar trupul nu vru să se ridice. Bărbatul se duse şi o lovi cât putu de puternic în partea de dinapoi, de trei sau patru ori. În cele din urmă, scoase un cuţit ascuţit ca briciul, cu vârf îngust, din acelea pe care le poartă beduinii, şi împunse crupa cămilei. Sângele ţâşni din rană, dar cămila nici măcar nu privi spre el. Bărbatul pricepu ce se întâmplase. Până când şi ţesuturile din trupul animalului înfometat încetaseră să mai funcţioneze, întocmai ca o maşină rămasă fără combustibil. Văzuse cămile prăbuşindu-se astfel la poalele unei oaze, înconjurate de frunzişul dătător de viaţă pe care îl ignorau, lipsindu-le până şi energia necesară ca să mănânce. Mai erau două trucuri pe care le-ar fi putut încerca. Primul: să-i 7 toarne apă în nări până când începe să se înece; al doilea: să-i aprindă un foc sub coapse. Dar nu putea să risipească apa şi nici lemnele de foc şi apoi niciuna din aceste metode nu avea prea mari şanse de succes. Oricum, era timpul să se oprească. Soarele era puternic şi arzător. Începea lunga vară sahariană când în miezul zilei temperatura va atinge 110 grade F la umbră. Fără să despovăreze cămila, bărbatul deschise unul din saci şi-şi scoase cortul. Automat, privi iar împrejur; nu se zărea nicio umbră sau adăpost – orice loc era le fel de rău. Îşi fixă cortul alături de cămila muribundă, acolo în vârful dâmbului. 

Se aşeză cu picioarele încrucişate în gura cortului ca să-şi prepare ceaiul. Netezi o porţiune de nisip, aranjă câteva crenguţe uscate atât de preţioase în formă de piramidă, şi aprinse focul. Când ibricul dădu în fiert, pregăti ceaiul după metoda nomazilor: turnă ceaiul din ibric în ceaşcă, adăugă zahărul, apoi îl mută din nou în vas ca să întărească infuzia, repetând operaţia de câteva ori. Infuzia obţinută, foarte concentrată şi destul de dulce, era cea mai înviorătoare băutură din lume. Mestecă două-trei smochine şi urmări cum moare cămila, în timp ce aştepta ca soarele să-şi înceapă coborâşul. Calmul lui presupunea o anume experienţă practică. Străbătuse o cale lungă prin deşert, mai mult de o mie de mile. Cu două luni în urmă plecase din El Agela, de pe coasta mediteraneană a Libiei, şi călătorise spre sud cale de cinci sute de mile, prin Gialo şi Kufra, până în inima pustie a Saharei. Acolo o luase spre est şi trecuse frontiera în Egipt fără să-l fi observat vreun om sau animal. Traversase porţiunea stâncoasă a Deşertului vestic şi se întorsese spre nord, lângă Kharga; şi acum nu era departe de destinaţie. Cunoştea deşertul, dar se temea de el – toţi oamenii inteligenţi se temeau de el, chiar şi nomazii care-şi petreceau aici întreaga viaţă. Nu se lăsase niciodată stăpânit de frică, nu a lăsat teama să-l copleşească şi să-i uzeze energia nervoasă.

Recenzie Romanul Codul „Rebecca” se inspiră din fapte și personaje reale, pe care celebrul scriitor Ken Follett le recompune în stilul său acaparator, creator de empatie și de suspans. În timpul documentării pentru viitorul bestseller Prin urechile acului / The Eye of the Needle, autorul galez a descoperit povestea de viață a lui Johannes Eppler, un cetățean german care și-a petrecut copilăria în Egipt, după ce mama lui s-a recăsătorit cu un egiptean bogat. Dubla sa formare culturală, arabo-germană, l-a transformat automat, odată cu startul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un extraordinar de valoros spion al naziștilor. Exact aceeași biografie o are și protagonistul lui Follett, Alexander Wolff, cu nume arabizat Ahmed Rahmha, spion în serviciul Abwehr-ului. Mai sunt și alte asemănări frapante, între modalitățile de operare și infiltrare ale celor doi: Eppler utiliza farmecele unei secundante feminine, transmitea informații dintr-o ambarcațiune locuibilă de la malul Nilului și avea un cod secret de comunicare bazat pe cartea Rebecca, scrisă de Daphne du Maurier. Toate acestea le regăsim și la Alex Wolff, dar el, spre deosebire de personajul real, care la un moment dat și-a distrus transmițătorul pentru a începe o nouă viață alături de o prostituată evreică, este devotat cauzei naziste, fiind gata de orice sacrificiu în scopul îndeplinirii misiunii încredințate. Codul-Rebecca Este vara anului 1942, când, într-un punct critic al campaniei militare nord-africane lansate de feldmareșalul Erwin Rommel, supranumit Vulpea Deșertului, maiorul William Vandam, un ofițer britanic de la Serviciul de Contraspionaj din Cairo, își dă primul seama că prin spatele frontului a fost strecurat un spion periculos, ce se poate camufla în mediul înconjurător, datorită cunoașterii societății locale, a limbii și a orașului. Wolff, al cărui nume de cod este Sfinx, încearcă, prin relațiile pe care le are cu lumea interlopă autohtonă, să se achite de însărcinarea primită în Germania, aceea de a pune mâna pe cât mai multe informații despre planurile de acțiune britanice și numărul forțelor armate implicate în ele. 

Sonia, o dansatoare din buric ce urăște coloniștii englezi, cărora le impută moartea tatălui său, îi este cel mai prețios ajutor. După încercările nu prea fructuoase ale agentului german de a sustrage documente oficiale prin tâlhării aranjate, senzuala egipteancă va accepta să îl seducă pe maiorul Sandy Smith, de la Cartierul General al armatei engleze, în ideea de a ajunge prin el la planurile Aliate. Ca într-o mișcare de șah în oglindă, fanaticul urmăritor al spionului, William Vandam, intuind pasiunea Sfinxului pentru femei, încearcă să-i întindă o capcană folosindu-se tot de o frumusețe a orașului, Elene Fontana, pe numele ei adevărat Abgail Asnani, o amantă de lux itinerantă cu origini evreiești, care își dorește înfrângerea naziștilor și emigrarea în Palestina. În intențiile lui Vandam, Elene ar trebui să îl cucerească pe Wolff, dar în timpul pregătirii planului lor, cei doi se îndrăgostesc. 

Rommel e gata să lovească din nou și are nevoie imperioasă de informații precise, agentul german caută o modalitate de a le transmite la timp, în vreme ce Vandam își continuă vânătoarea, având cele mai mari piedici puse chiar de comandantul său direct, care nu are deloc încredere în obsesiile lui paranoide anti-sfincși. codul rebecca Într-o cavalcadă de momente de acțiune și tensiune tipică romanelor bune de spionaj, înfruntarea continuă pe străzile din Cairo și în deșert, cu trupele invincibilului Erwin Rommel apropiindu-se teribil de-o nouă victorie. O dimensiune ce ar fi putut să scape unui scriitor mai puțin profund decât Ken Follett este cea a ipocriziei colonialismului englez, în timpul luptei principiale a Imperiului Britanic cu Germania Nazistă. Englezii combăteau ideile de superioritate ariană ale lui Hitler, în timp ce ei deja le aplicau de atâta timp în colonii. Modul în care aceștia tratează egiptenii, ca pe o clasă inferioară, fiind motivul principal pentru care oamenii lor nu pot acționa decât într-un mediu ostil, așteptându-se mereu să fie trădați sau sabotați de localnici.

 Confruntarea serviciilor secrete capătă valențe speciale pe acest tărâm african nesigur, unde niciun european nu se simte tocmai acasă, ci mai degrabă într-o deplasare riscantă chiar și fără război. Sigur, dacă nu e un agent excepțional, de cultură băștinașă, cum este Wolff. Roman de spionaj, de aventuri, de dragoste, de atmosferă, thriller istoric, exotic și chiar erotic – sunt etichete clasificatoare care se pot lipi perfect justificat de Codul „Rebecca”, dar ar fi suficientă precizarea că este un alt volum scris în stilul inconfundabil al lui Ken Follett, pentru a cuprinde condensat toate aceste calificative.

Recomandăm: Cum să te vindeci cu o poveste – Paola Santagostino .PDF