Recenzii și Cărți .PDF

O zicătoare românească spune: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Spiritele malefice din Seattle se trezesc că nu mai au stăpân. Asta înseamnă că începe o foşgăială şi o luptă pentru putere cu adevărat… demonică. Georgiana şi prietenii săi însă par a se bucura de situaţie, văzând partea plină a paharului: posibilitatea de a se comporata ca simpli muritori. Mai puţin Georgiana, care trebuie să facă naveta între Seattle şi Vancouver, adică să ţopăie peste graniţă când în SUA, când în Canada. Cum se va termina această aventură a lipsei de şefi… se va vedea.

FRAGMENT:

Între timp, aerul relaxat şi agreabil al lui Jerome s-a risipit ca un fum. M-a fixat cu ochi din care scăpărau scântei, dar care în mod inexplicabil mă îngheţară până în măduva oaselor. Şi-a strivit ţigara şi a ţâşnit de pe scaun. M-a înhăţat de braţ, m-a ridicat de pe locul meu şi s-a îndepărtat de masă, târându-mă după el.

— Vino cu mine, a şuierat.

Am pornit valvârtej împreună cu el spre holul din care se ajungea la toalete. Odată ce am ieşit din raza vizuală a celorlalţi, m-a lipit de un zid şi s-a aplecat spre mine, cu masca furiei aşternută pe chip. Faptul că se purta ca o fiinţă umană era semn al agitaţiei care pusese stăpânire pe el. Ar fi putut să ne teleporteze pur şi simplu într-un loc izolat.

— I-ai tras-o psihologului? a exclamat.

Am înghiţit în sec şi am spus:

— Nu vedeam prea multe progrese.

— Georgie!

— Nu văd care e problema. Avea un suflet bun. Credeam că asta vrei de la mine!

— Voiam să termini cu sensibilitatea aia cretină de care dai dovadă de când ţi-a dat papucii muritorul ăla insipid.

Am tresărit. Era cam ciudată chestia. Fusesem aşa de deprimată după despărţirea de Seth încât Jerome în sfârşit cedase şi mă trimisese să cer ajutor specializat, pentru că se săturase să-mi tot tolereze hachiţele. Sesizasem desigur ciudăţenia situaţiei şi anume că un demon îşi încuraja un angajat să solicite consiliere. Dar, sincer, cum ar putea el înţelege? Cum ar putea el înţelege cum e să-ţi frângă cineva inima? Să fii smuls de lângă omul pe care îl iubeşti cel mai mult pe lume? Existenţa mea nu mai avea nici un sens, iar eternitatea părea o povară prea mare. Săptămâni la rând nu ieşisem din casă şi nu vorbisem cu nimeni. Mă izolasem, mă afundasem în propria suferinţă. În momentul acela, Jerome ajunsese la limita răbdării şi-mi ceruse să ies din starea aia.

Şi asta făcusem, oarecum. Trecusem în extrema cealaltă. Brusc mă cuprinsese furia, o furie cumplită, trezită de soarta care îmi fusese rezervată. Unele dintre nenorociri erau opera mea. Dar Seth? Nu ştiam ce să zic. Nu ştiam ce se întâmplase în povestea asta şi simţeam că lumea mă nedreptăţise şi că îmi sortise oceane de suferinţă. Aşa că începusem să mă răzbun pe ea. Încetase să-mi mai pese. Devenisem sucub prin excelenţă şi căutam bărbaţii cei mai morali, le furam energia şi le frângeam inima fără prea multe remuşcări. Lucrul ăsta mă ajuta să-mi mai alin durerea. Uneori, cel puţin.

— Fac ce se aşteaptă de la mine! am strigat. Câştig un suflet după celălalt, n-ai de ce te plânge.

— Ai un comportament neplăcut şi te iei de toată lumea, iar situaţia nu se îmbunătăţeşte. M-am săturat. Şi m-am săturat şi de tine.

Am înmărmurit, iar ostilitatea mi s-a transformat în frică. Când îţi spunea un demon că s-a săturat de tine, deseori te trezeai că eşti chemat la ordine în iad sau că dă cu tine de pământ.

— Jerome… am spus în timp ce meditam la strategia cea mai potrivită: să fiu fermecătoare, să mă arăt pocăită…?

S-a îndepărtat şi a inspirat adânc, ca să se relaxeze. Însă n-a ajutat prea mult şi mânia îi era vizibilă.

— Te trimit de-aici. Îi ofer altcuiva serviciile tale.

— Poftim?

Mânia îmi revenise, alungând pentru o clipă frica. Era o mare insultă pentru un sucub să-i fie oferite serviciile altcuiva.

— Nu poţi să-mi faci aşa ceva.

— Ba pot să fac ce vreau. Eu sunt şeful tău.

Un tip deşirat cotise pe hol şi venea spre toalete. Jerome l-a fixat cu o privire pătrunzătoare, care îţi îngheţa sângele în vine. Tipul a tras un chiot şi a luat-o iute în direcţia opusă.

— Un arhidemon din Vancouver are nevoie de cineva care să stea cu ochii pe un cult de acolo care îl interesează pe el, continuă Jerome.

— Acolo… am spus şi mi-a căzut faţa. Te referi la Vancouver din Columbia Britanică? Mă trimiţi în Canada?

Futu-i! Chiar că mersesem prea departe. Mai exista un Vancouver şi în Washington. Varianta asta n-ar fi fost prea rea, aşa cel puţin rămâneam aproape de casă.

— Mai vrea un sucub pentru că are unul singur şi nu poate să se lipsească de el. La cât au de muncă, nu mai au timp şi de altceva. Mai că mă gândisem să le-o trimit pe Tawny. Când a pomenit de cea mai recentă achiziţie şi în acelaşi timp cel mai nepriceput sucub, Jerome s-a strâmbat. Dar, mă rog, ea nu e… potrivită. Nici de tine nu voiam să mă lipsesc, dar acum mă gândesc că merită să mă descotorosesc pentru o vreme de sucubul util din subordinea mea ca să scap de tine. Am nevoie de linişte.

— Jerome, am spus şi speram că păream să mă căiesc. Ce vrei să fac? Să-mi iau un alt psiholog? Să ştii că pot s-o fac. O să-mi iau o femeie psiholog. Urâtă. Şi am să încerc să-mi schimb atitudinea şi…

— Aşa am hotărât, Georgie. Ai nevoie de ceva care să te distragă, iar lucrul ăsta o să-l bucure pe Cedric. El crede că un sucub e persoana cea mai nimerită să se infiltreze în cultul ăsta de adoratori ai diavolului.

— Adoratori ai dia… – adică satanişti?

— Ceva de genul ăsta.

— Satanişti canadieni? am spus cu ochii căscaţi. Mă trimiţi la un grup de satanişti canadieni?

Singurul lui răspuns a fost o ridicare din umeri.