Recenzii și Cărți .PDF

Descarcă online gratis cea mai vîndută carte a săptămîinii online gratis George R. R. Martin Cavalerul celor șapte regate . PDF

Biografie George R. R. Martin s-a născut în 1948 la New Jersey și a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii ’70 a scris o serie de nuvele, printre care și Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate premiile Hugo și Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy și horror. În anii ’80 a fost producător și scenarist de televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television și producător al filmului Frumoasa și Bestia. Una dintre nuvelele sale a fost ecranizată cu titlul Zburătorii nopții. În 1996, Martin a început să scrie seria fantasy CÂNTEC DE GHEAȚĂ ȘI FOC, alcătuită din șapte romane, dintre care cinci au și fost publicate (Urzeala tronurilor, 1996 – Editura Nemira, 2007, 2011, 2013; Încleștarea regilor, 1999 – Editura Nemira, 2008, 2011, 2013; Iureșul săbiilor, 2000 – Editura Nemira, 2009, 2011, 2013; Festinul ciorilor, 2005 – Editura Nemira, 2009, 2011, 2013; Dansul dragonilor, 2011 – Editura Nemira, 2011, 2012), iar două se află încă în stadiul de proiect (The Winds of Winter și A Dream of Spring). Saga CÂNTEC DE GHEAȚĂ ȘI FOC este considerată o capodoperă a genului, alături de trilogia Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien, fiind până în prezent tradusă în peste treizeci de limbi, cu peste 2200000 de exemplare vândute numai în Statele Unite. Drepturile cinematografice au fost achiziționate de HBO, care a difuzat deja primele cinci sezoane ale serialului. Primul volum al seriei, Urzeala tronurilor, a obținut Premiul Locus în 1997, a fost finalist al premiilor Nebula și World Fantasy, iar nuvela Sângele dragonului, care face parte din roman, a obținut Premiul Hugo în 1997. Romanul Încleștarea regilor a câștigat, de asemenea, Premiul Locus în 1999 și a fost finalist al Premiului Nebula, în timp ce Iureșul săbiilor a fost recompensat cu premiile Locus și Geffen în 2001, respectiv 2002, fiind finalist al premiilor Hugo și Nebula. Al patrulea volum al seriei, Festinul ciorilor, a fost finalist al premiilor Hugo și Locus. Dansul Dragonilor a fost recompensat cu Premiul Locus în 2012, fiind finalist al Premiului Hugo în 2012.

Ploile de primăvară înmuiaseră pământul, așa că Dunk nu avea

niciun fel de problemă cu săpatul mormântului. Alesese pentru

bărbatul căruia îi plăcuse întotdeauna să privească apusul un loc pe

coasta dinspre vest a unui deal jos.

– S-a mai dus o zi, obișnuia el să spună oftând, și cine știe ce ne vor

aduce zorile, nu-i așa, Dunk?

Ei bine, una dintre acele dimineți îi întâmpinase cu ploi ce le

pătrunseseră până la oase, cea de după îi așteptase cu rafale de vânt,

îmbibate de ploaie, iar următoarea le adusese frigul. Până într-a

patra zi, bătrânul era prea slăbit ca să mai poată călări. Iar acum

murise. Cu doar câteva zile în urmă cântase, în timp ce băteau

cărările, vechea melodie despre călătoria spre Gulltown, în căutarea

unei domnițe frumoase, numai că în loc de Gulltown el spunea

Ashford. Hai la Ashford să vedem prințesa, haili-hailo, își zicea Dunk cu

tristețe, pe când săpa.

Când groapa a fost suficient de adâncă, a ridicat trupul bătrânului pe

brațe și l-a cărat până acolo. Fusese un om mărunt și subțiratic; fără

tunica din zale, coif și teaca sabiei părea să nu fie mai greu decât un

sac de frunze. Dunk era neobișnuit de înalt pentru vârsta lui. Un

băiat de șaisprezece sau șaptesprezece ani (nimeni nu știa exact),

greoi și păros, cu o construcție masivă, ce se apropia de doi metri; și

doar ce începuse să se dezvolte. Bătrânul îi lăudase adesea forța,

fiind mereu generos cu aprecierile la adresa lui. Doar atât avea de

oferit.

Băiatul a culcat trupul pe fundul mormântului și a rămas un timp

deasupra lui. Mirosul ploii se simțea din nou în aer și el știa că

trebuie să umple groapa înainte să se pornească apele, dar îi venea

pur și simplu prea greu să arunce pământ pe chipul acela trecut și

obosit. Trebuia să fi fost un septon pe aici, să-i spună niște rugăciuni, dar

nu mă are decât pe mine. Moșneagul îl învățase pe Dunk tot ce știa

despre săbii, scuturi și lănci, dar nu se pricepuse niciodată la a-l

deprinde cuvintele.

– Ți-aș lăsa sabia, dar o să ruginească în țărână, a zis el la final, cu

părere de rău. Cred că o să-ți dea zeii una nouă. Mi-aș dori să nu fii

murit, ser.

Tânărul a făcut o pauză, neștiind ce-ar mai fi putut spune. Nu

cunoștea nicio rugăciune, nu pe de-a-ntregul; de altfel, bătrânul nu

se prea ruga.

– Ai fost un cavaler adevărat și nu m-ai bătut niciodată pe nedrept, a

reușit să îngaime în cele din urmă. Mai puțin atunci, la Iazul

Fecioarei. Feciorul mâncase plăcinta văduvei, nu eu; doar ți-am zis.

Dar nu mai contează acum. Zeii să te aibă-n pază, ser.

Băiatul a împins cu piciorul pământ în groapă, apoi a început să o

umple metodic, fără să mai privească lucrul ce zăcea în ea. A avut o

viață lungă, s-a gândit Dunk. Trebuie să se fi apropiat de șaizeci de ani, și

câți oameni se pot lăuda cu asta? Cel puțin trăise suficient cât să mai

prindă încă o primăvară.

Soarele apunea pe când băiatul hrănea caii. Erau trei: mârțoaga lui

deșălată, buiestrașul bătrânului și Tunet, calul său de luptă, folosit

doar în turniruri și bătălii. Armăsarul mare și brun nu mai era la fel

de rapid sau puternic cum fusese odată, dar avea încă reflexe bune și

spiritul sălbatic și valora mai mult decât orice avusese Dunk

vreodată. Dacă îi vând pe Tunet și pe Castană și șeile și căpestrele, mi-ar

rămâne suficient argint ca să… Dunk s-a încruntat. Singura viață

despre care avea habar era cea de cavaler rătăcitor, călărind de la o

cetate la alta, slujind unui domn sau altuia, luptând în bătăliile lor și

mâncând în sălile lor, până când se sfârșea războiul, apoi mergea mai

departe. Din când în când se organizau și turniruri, deși mult mai

rar, iar el știa că unii cavaleri rătăcitori deveneau tâlhari în timpul

iernilor grele, deși bătrânul nu o făcuse niciodată.

Aș putea găsi alt cavaler rătăcitor în căutare de scutier, să-i văd de animale

și să-i curăț armura, și-a zis el, sau poate m-aș putea duce în vreun oraș, în

Lannisport sau la Debarcaderul Regelui, și să mă alătur Pazei Orașului.

Altfel…