Recenzii și Cărți .PDF

Copiii lui Hurin de Tolkien J.R.R descarcă și citește ultimul vol.3 din seria Hobbit, carte .PDF Copiii lui Hurin, în ultima sa formă, este principala poveste a Pămîntului de Mijloc după Stăpînul Inelelor, iar viața și moartea lui Turin sunt descrise cu o forță convingătoare și un ritm presant rar întîlnite în cazul altor popoare ale Pămîntului de Mijlocul. Din această pricină, după un studiu îndelungat al manuscriselor, am încercat în cartea de față să alcătuiesc un text ce oferă o narațiune continuă de la început pînă la sfîrșit, fără introducerea altor elemente care nu sunt autentice în concepție.

PREFAŢĂ.

Este de netăgăduit că multor cititori ai Stăpânului Inelelor legendele Zilelor de Odinioară (aşa cum au fost tipărite în diferite forme în Silmarillion, Poveşti neterminate şi Istoria Pământului de Mijloc) nu le sunt defel cunoscute, decât poate prin reputaţia de a fi ciudate şi inaccesibile ca stil şi ton. Iată de ce m­am gândit – şi nu e un gând de ieri, de azi – că ar fi întrutotul justificat să prezint versiunea lungă a legendei Copiilor lui Húrin, aşa cum a conceput­o tatăl meu, ca o scriere independentă, între propriile coperte, cu o muncă de redactare minimă şi mai cu seamă într­o curgere continuă, fără întreruperi sau goluri, dacă acest lucru putea fi făcut fără distorsiuni sau fără a inventa ceva în plus, în ciuda formei neterminate în care au rămas unele părţi ale ei. M­am gândit că, dacă povestea despre soarta lui Túrin şi a lui Niënor, copiii lui Húrin şi Morwen, ar putea fi prezentată în acest mod, s­ar deschide o fereastră spre o scenă şi o poveste plasate într­un Pământ de Mijloc necunoscut, foarte vii şi concrete, deşi sunt concepute ca şi când ar fi ajuns la noi din epoci îndepărtate: tărâmurile înghiţite de ape din apus, dincolo de Munţii Albaştri, pe unde umblase în tinereţe Arborebărbos, şi viaţa lui Túrin Turam­bar în Dor­lómin, Doriath, Nargothrond şi Codrul Brethil. Prin urmare, această carte se adresează în primul rând acelor cititori care poate îşi amintesc faptul că pielea lui Shelob era atât de cumplit de tare încât nu putea fi străpunsă nici măcar de­o armie omenească, şi asta chiar dacă oţelul ar fi fost făurit de elfi sau de gnomi sau de­ar fi fost mânuit de Beren ori Túrin sau că Elrond i­a spus lui Frodo în Vâlceaua Despicată că Túrin era unul dintre „măreţii prieteni ai elfilor din străvechime”; altceva nu ştiu despre el. În tinereţea sa, în anii Primului Război Mondial şi cu mult înainte să fi existat cea mai mică aluzie referitoare la poveştile care aveau să alcătuiască naraţiunea din Hobbitul sau Stăpânul Inelelor, tatăl meu a început să scrie o serie de povestiri, pe care a intitulat­o Cartea Poveştilor Pierdute. Aceea a fost prima scriere de literatură de imaginaţie, chiar substanţială, deoarece, deşi a fost lăsată neterminată, conţine paisprezece poveşti complete. În Cartea Poveştilor Pierdute au apărut în poveste zeii, sau valarii; elfii şi oamenii, care sunt Copiii lui Iluvatar (Creatorul); Melkor­Morgoth, Marele Vrăjmaş; balrogii şi orcii; şi ţinuturile în care sunt plasate poveştile, Valinor, tărâmul zeilor dincolo de oceanul apusean, şi Marile Pământuri (ulterior numite Pământul de Mijloc, între mările din răsărit şi din apus). Printre Poveştile Pierdute, trei erau mai lungi şi mai complete, toate având drept personaje oameni şi elfi deopotrivă: acestea sunt Povestea lui Tinuviel (care în Stăpânul Inelelor apare într­o formă scurtă, drept povestea lui Beren şi Luthien, pe care Aragon le­a spus­o hobbiţilor pe Piscul Vremii; pe aceasta tatăl meu a scris­o în 1917), Turumbar şi Foalókë (Túrin Turambar şi Dragonul, care cu siguranţă exista în 1919, chiar şi mai înainte) şi Căderea Gondolinului (1916­l917). Într­un fragment citat adesea, dintr­o scrisoare lungă în care îşi descria opera – şi pe care a scris­o în 1951, cu trei ani înainte să fie publicat Stăpânul Inelelor – tatăl meu vorbea despre ambiţiosul său proiect anterior:„…Cu mult timp în urmă, mă gândisem, la un moment dat (între timp, mi­a pierit curajul), să creez un ansamblu de legende mai mult sau mai puţin legate între ele, pornind cu cele cosmogonice, de mare întindere, şi mergând până la basme romantice – cosmogonia fundamentându­se pe legendele pământene, mai puţin importante, iar acestea împrumutând splendoare din vasta ţesătură a celor dintâi – să dezvolt complet unele dintre poveştile esenţiale, iar pe altele, cele mai multe, să le schiţez doar şi să le las ca atare în structura generală”.