Recenzii și Cărți .PDF

Saramago, în tinereţe, a lucrat doi ani ca mecanic şi a ajuns să câştige premiul Nobel. Pentru asta deja îmi este simpatic, dar îl recomand pentru că scrie cu adevărat impresionant. „Eseu despre orbire” este despre un oraş lovit de o epidemie de orbire. Oamenii mai văd doar alb în faţa ochilor. Această carte te face să apreciezi faptul că vezi şi te îndeamnă să te uiţi cu adevărat la cei din jurul tău.

Pe lângă subiectul oripilant, trebuie să atrag atenția și asupra unei alte dificultăți a lecturii, și anume stilul alambicat în care este scris romanul. Frazele – blocuri compacte de text, fără paragrafe și linii de dialog – par adevărate redute ce trebuie cucerite, sunt o mulțime de virgule ce întind narațiunea la nesfârșit, ca pe o cocă elastică în care personajele se amestecă până la omogenizare. Însă ritmul mai lent în care suntem nevoiți să citim, precum și înțelesul mai opac pe care trebuie să îl deslușim ne fac mai atenți și mai deschiși la pagațiile filozofice ale scriitorului. Cine spune că regulile de punctuație nu pot fi încălcate, creând un ritm nou, original? Acesta nu va fi probabil pe gustul tututor, însă nu ar fi rău dacă, din când în când, am ieși din zona de confort și am încerca ceva diferit.

Frica orbește, spuse tânăra cu ochelari negri, Sunt bune cuvintele, eram orbi în clipa când am orbit, frica ne-a orbit, frica ne va ține orbi, Cine vorbește, întrebă medicul, Un orb, răspunse vocea, doar un orb, numai asta avem aici. Atunci bătrânul cu legătură neagră a întrebat, De câți orbi este oare nevoie ca să faci o orbire. Nimeni nu știu ce să-i răspundă. (pag. 112)

Dar să vorbesc un pic și despre ce se întâmplă în acest roman. Saramago intră direct în subiect, fără ocolișuri și pagații: un șofer orbește în timp ce stă la semafor, fără semne prevestitoare, nimic care să anunțe marea de lapte în care se scufundă – o orbire luminoasă, foarte diferită de vălul negru de întuneric pe care îl asociem cu pierderea vederii. Apoi, unul câte unul, orbesc și cei cu care intră în contact: străinul care îl conduce acasă (iar apoi îi fură mașina), soția lui, doctorul la care ajunge pentru consultație, pacienții care așteaptă în anticamera cabinetului.