Recenzii și Cărți .PDF

Roman istoric care descrie lupta lui Matei Basarab și a lui Vasile Lupu pentru dobândirea tronului, prezentând evenimentele din intervalul cuprins între decembrie 1631 și primăvara lui 1635.

Fragment

Era pe la jumătatea Postului Crăciunului al anului 1631 de la Naşterea Domnului şi al 7140-lea de la Facerea Lumii. În ajun ninsese cu îmbelşugare, iar Moldova, de la Galaţi până la Hotin era căptuşită cu un strat zdravăn de nea, care în mai toate locurile ajungea până aproape de genunchi, iar alocuri troienele erau şi mai groase. Nu viscolea, dar zilele trecute fiind senine, soarele încercase să muşte din omăt, încât acesta, topindu-se pe deasupra şi îngheţând peste noapte, prinsese pojghiţă de gheaţă. Între timp se lăsase şi un ger cumplit încât zăpada trosnea sub tălpi, de întărită ce era. La asemenea frig toate fiinţele parcă se tupilaseră în culcuşuri adânci şi ascunse, pierind din calea vederii, încât ţinuturile păreau pustii, lipsite de suflare. Pădurile însuşi, desfrunzite şi potopite de nămeţi, păreau o ţesătură de arătări ciudate, parcă ieşite dintr-o lume a fantasmelor, atinse de taina unei dureroase pieiri, care lăsase în urmă doar jalnice schelete. Aşezările abia de le ghiceai, nu atât după moviliţele înzăpezite, care închipuiau casele gospodarilor, cât după vălătucii de fum ce se ridicau spre tării, fie în chipul unor firişoare urcătoare pe deplin drepte, fie a unor rotocoale învârtejite, mânate aiurea de adierea unui vânticel uşor, care prevestea apropiata venire a crivăţului din zările îndepărtate ale răsăritului. Înfăţişarea Iaşului nu era mult deosebită de a celorlalte târguri de pretutindeni, numai că moviliţele albe Mirajul puterii 4 care închipuiau casele şi acareturile erau mai multe, alocuri mult mai dese, iar în destule părţi mult mai mari şi mai întemeiate, fiind vorba de trainice conace boiereşti, ce duceau cu gândul la putere şi îndestulare. Pe latura de miază-zi a târgului, în colţul său dinspre apus, atrăgeau atenţia zidurile zdravene de cetate ale Curţii Domneşti, întrerupte din loc în loc de turnuri de veghe, care se înălţau cu un cat sau două deasupra meterezelor lor. Linţoliul alb, care îmbrăca întreaga privelişte într-un veşmânt uniform, ştergea deosebirile dintre stări şi izbutea să ascundă toate urâţeniile, care altfel n-ar fi scăpat ochiului. Nu se mai vedeau gardurile sparte sau lăsate într-o rână şi nici tencuiala căzută din delăsare, nu se mai remarcau noroaiele şi bălţile care făceau drumurile greu practicabile, nu se mai zăreau acoperişurile şubrede, nu rareori de paie sau de stuf, şi nici gunoaiele de tot soiul, adunate prin fundul ogrăzilor. În uniformitatea care se născuse, totul părea curat şi nou, plăcut vederii. Pe uliţe însă nu prea se întâlnea suflare. Oamenii preferau să se înghesuie în jurul vetrelor încinse şi să povestească de toate cele, începând cu cele ce pătimiseră ei înşişi şi terminând cu basme despre zmei, balauri, voinici biruitori, sau hoaşte urâte şi strâmbe, ce umblau cu vrăji tainice şi primejdioase, aducătoare de rău şi supărare.