Recenzii și Cărți .PDF

Suntem aproape în întregime făcuţi din neguri…

About Book

Cu o suta si mai bine de ani in urma, pescarii Islandei stiau prea bine ce se afla intre cer si pamant: Marea Inghetata. De-aici incolo, lucrurile erau simple: iti faceai cruce sa nu te prinda furtuna, ieseai pe mare intr-o barca de sase oameni, aruncai unditele, asteptai ca pestele sa muste, trageai – de undite si apoi la vasle –, te intorceai la mal, curatai pestele, il vindeai. Aveai apoi ce manca, aveai cu ce plati datoria la pravalia din sat, aveai chiar bani pentru o sticla de rachiu. Barður se intampla sa fie insa ucis de niste versuri scrise cu o suta de ani inainte de un poet orb, despre un rai pierdut, pe care pescarul nostru vrea sa le invete pe de rost si sa le puna intr-o scrisoare de dragoste…

Prolog

Munţii se duc spre cer, stăpâni peste viaţă, peste moarte şi peste casele înghemuite pe limba de pământ. Trăim în fundul unei scobituri: trece peste ea lumina zilei, se înstăpâneşte înserarea; scobitura se umple încet de neguri, apoi stelele ni se aprind deasupra capului şi scânteiază acolo la nesfârşit, ca şi cum ne-ar da o veste grabnică, dar care? Şi de unde? Ce vor de la noi şi poate, mai mult de-atât, ce vrem noi de la ele? În noi au rămas puţine urme care să aducă aminte de lumină. Suntem mult mai aproape de neguri, s-ar putea spune că nu suntem decât neguri, tot ce ne rămâne e amintirea, lângă care se aşază uneori nădejdea, numai că ea e palidă, păleşte din ce în ce şi are să semene curând cu o stea stinsă pe veci, cu o stâncă neagră ca piaza rea. Cu toate astea, ştim şi noi nişte fleacuri despre viaţă şi alte fleacuri despre moarte: am străbătut tot drumul ăsta ca să-ţi aruncăm o vrajă şi ca să facem soarta să se mişte. Îţi vom povesti de-acum despre oameni care trăiau în vremea noastră, adică acum mai bine de o sută de ani, şi care pentru tine nu mai sunt decât nume scrise pe cruci plecate spre pământ şi pe ciobite pietre de mormânt. Despre vieţi şi despre amintiri care s-au pierdut pentru că aşa e legea neîndurătoare a vremii care trece. Şi noi avem să schimbăm asta. Vorbele noastre sunt ca nişte ajutoare sosite în pâlcuri, care nu dau niciodată înapoi, care nu-şi întrerup nicicând căutarea, care n-au altă ţintă decât să smulgă din hăul uitării întâmplări şi vieţi stinse de demult, şi asta e o treabă grea, dar poate că fac chiar mai mult, poate ajung să culeagă în drumul lor şi câteva răspunsuri şi aşa să ne elibereze din locul unde suntem, până nu e prea târziu. Să ne mulţumim cu asta deocamdată, să-ţi trimitem vorbele, ajutoare în pâlcuri rătăcite şi răsfirate. Nu ştiu ele prea bine ce trebuie să facă, nici pe unde s-o ia, busolele li s-au stricat toate, hărţile li s-au rupt sau sunt prea vechi, dar primeşte-le, totuşi, şi aşa. Apoi om mai vedea.

despre autor

JÓN KALMAN STEFÁNSSON, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumină de vară, apoi se lasă noaptea), a primit Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. Între cer şi pămînt este primul său roman tradus în limba română.