Recenzii și Cărți .PDF

Acţiunea romanului e demenţială. Începe simplu şi se ramifică ca un arbore genealogic dezvăluind din ce în ce mai multe mistere, mai multe crime, mai mulţi răufăcători, mai mulţi potenţiali vinovaţi.

Raphael este un scriitor celebru (ca mulţi dintre protagoniştii lui Musso), tată singur după ce soţia sa a murit, este îndrăgostit iremediabil de Anna, o studentă la medicină, frumoasă şi misterioasă.

Constrânsă de către Raphael să îi spună adevărul despre trecutul său Anna îi arătă o fotografie cu trei cadavre carbonizate spunându-i: Eu am făcut asta!

Frumoasă intrigă nu?

Raphael se îngrozeşte şi pleacă, după care este cuprins de regrete şi decide să se întoarcă şi să vorbească cu Anna care între timp dispare

Odată cu determinarea lui Raphael de a-şi regăsi iubita fie ea şi o criminală cu sânge rece începe şi nebunia romanului.

Ajunşi la New York, Raphael împreună cu prietenul său Marc, dezleagă un mister ce începuse cu ani în urma descoperind o poveste dincolo de orice imaginaţie.

Ce mi-a plăcut la „Fata din Brooklyn”

Crime care se considerau a fi accidente, oameni influenţi şi periculoşi, secrete bine păzite, bani, cariere politice, toate nebuniile unui thriller adunate într-un roman. Şi totuşi Musso consideră că nu e suficient aşa că plusează. Ce ar putea face mai mult? Ce spuneţi de un ţânţar care devine eroul poveştii ciupind un asasin?

Pe lângă poveste care e absolut nebunească, în cel mai bun sens al cuvântului, ceea ce m-a frapat la această carte este stilul narativ ce se schimbă de la un capitol la altul deschizându-ţi porţi către sentimentele fiecărui personaj. Genial!

Nu uitaţi că în cărţile lui Musso nimic nu e ce pare a fi, cu atât mai puţin în acest roman aşadar nu vă miraţi când veţi descoperi că Anna nu e o criminală, Anna nu e nici din Brooklyn, de fapt Anna nu e nici măcar Anna… iar Marc… ei bine o să vedeţi voi.

Lectură plăcută!

BiografieGuillaume Musso (născut în 1974) este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Se prezintă simplu: „Guillaume Musso, născut la Antibes, romancier.‖ încă de la vârsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Mama lui, bibliotecară, i-a trezit pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon‖. La nouăsprezece ani, Musso a plecat în Statele Unite ale Americii, unde s-a îndrăgostit de New York. S-a întors în Franţa plin de idei pentru romanele sale. A debutat în 2001, cu romanul Skidamarink. Ideea romanului care i-a adus celebritatea (Et apres… 2004), fiind ecranizat în 2008, i-a venit după ce a trecut printr-o experienţă terifiantă: la douăzeci şi patru de ani, a suferit un grav accident de maşină, care l-a făcut să reflecteze la sensul vieţii şi la posibilitatea ca ea să se sfârşească pe neaşteptate. Următoarele sale romane – Sauve-moi (2005), Vei fi acolo? (Seras-tu la?, 2006; Editura ALLFA, 2010), Parce que je t’aime (2007), Je reviens te chercher (2008), Ce-aş fii eu fără tine? (Que serais-je sans toi?, 2009; Editura ALLFA, 2011), Fata de hârtie (Lafille de papier, 2010; Editura ALLFA, 2012), Central Park {Centralpark, 2014; Editura ALLFA, 2016), Un appartement a Paris (2017) – au fost la fel de bine primite de public, unele fiind, şi ele, în curs de adaptare cinematografică.

Fragment

Cu trei săptămâni înainte de căsătoria noastră, acel weekend prelungit urma să fie un fel de paranteză preţioasă, un moment de intimitate regăsită sub soarele de sfârşit de vară al Coastei de Azur. Seara începuse bine: o plimbare pe meterezele vechiului oraş, un pahar de merlot la o terasă şi un platou de spaghete cu scoici, savurate sub bolţile din piatră cioplită ale restaurantului Michelangelo. Vorbiserăm puţin despre meseria ta, despre a mea şi despre ceremonia care urma să aibă loc, plănuită în cea mai strictă intimitate, doi prieteni care să ne fie martori şi fiul meu, Theo, care să ne aplaude. La întoarcere, pe drumul de pe coastă, conduceam încet decapotabila pe care o închiriaserăm, ca să te bucuri de priveliştea ţărmului decupat al Capului Antibes. Îmi amintesc perfect acel moment: limpezimea privirii tale de smarald, cocul tău boem, fusta scurtă, geaca din piele fină descheiată, care scotea la iveală tricoul tău de un galben ţipător cu „Power to the people―. La curbe, în timp ce schimbam vitezele, îţi priveam picioarele bronzate, ne zâmbeam, iar tu fredonai un hit vechi al Arethei Franklin. Era plăcut afară. Aerul era călduţ şi reconfortant. Îmi amintesc perfect acel moment: sclipirile din ochii tăi, faţa radioasă, şuviţele care-ţi fluturau în vânt, degetele tale delicate care băteau ritmul pe tabloul de bord. Vila pe care o închinaserăm era situată pe Domeniul pescuitorilor de perle, o zonă elegantă cu vreo zece case cocoţate pe ţărmul abrupt al Mediteranei. În timp ce urcam pe aleea de pietriş, de-a lungul pădurii înmiresmate de pini, făceai ochii mari descoperind panorama spectaculoasă care ne înconjura. Îmi amintesc perfect acel moment: ultima oară când fuseserăm fericiţi.

* Cântecul greierilor. Legănatul valurilor. Briza uşoară care subţia umezeala mătăsoasă a aerului. Pe terasa care înainta pe versantul stâncii, aprinseseşi lumânări parfumate şi fotofore menite să alunge ţânţarii, iar eu pusesem un disc cu Charlie Haden. Ca într-un roman de Fitzgerald, mă dusesem după tejgheaua barului în aer liber şi pregăteam câte un cocktail pentru noi. Preferatul tău: Long Island Iced Tea cu multe cuburi de gheaţă şi o felie de lămâie verde. Rareori te văzusem atât de veselă. Ar fi putut fi o seară frumoasă. Ar fi trebuit să fie o seară frumoasă. Dar am căzut, în schimb, pradă unui gând obsedant, unei idei care mă bântuia de ceva timp, dar pe care o ţinusem ascunsă până atunci: „Ştii, Anna, nu trebuie să avem secrete unul faţă de celălalt.‖ De ce teama că nu te cunoşteam cu advărat izbucnea tocmai în scara aceea? Să fi fost căsătoria care se apropia? Frica ele a face pasul cel mare? Graba cu care hotărâserăm să ne luăm acest angajament? Fără îndoială că erau toate la un loc, plus propria mea poveste, marcată de trădarea oamenilor pe care crezusem că-i cunosc.