Recenzii și Cărți .PDF

DEscarcă online gratis cele mai bune cărţi ,,Cecelia Ahern- Prietenul nevăzut,, carte .PDFRecenzie şi descriere Pe Cecelia Ahern am descoperit-o atunci când am răsfoit paginile romanului P.S. Te iubesc, un roman romantic ce reuşeşte să cucerească până şi sufletele de piatră. M-am lăsat apoi captată de povestea volumului Dispăruţi fără urmă, un roman ce l-am savurat pagină cu pagină, şi mai apoi am păşit în lumea imaginată în Cadoul, carte care mi-a oprit însă călătoria prin lumea Ceceliei Ahern.Am revenit însă la Cecelia Ahern odată cu Prietenul nevăzut, un volum minunat care îmi dă impulsul de a deschide şi celelalte romane semnate Cecelia Ahern, precum: Suflete pereche, Cartea viitorului, Mulţumesc pentru amintiri, O sută de nume, Întâlnire cu viaţa, Anul în care te-am întâlnit. Despre Prietenul nevăzut ar fi multe de spus. Este un roman fantastic sau realist, copilăresc sau matur, trist sau vesel, este un roman aşa cum vrei tu să fie. Prietenul nevăzut este un roman care te aduce la marginea realităţii, la graniţa dintre realitate şi fantastic, o graniţă subţire pe care o poţi încălca şi trece dintr-o parte în alta dar fără a te desprinde cu adevărat de natura ta.Prieteni imaginari am avut fiecare dintre noi când eram copii. Unii îi aveam doar la joacă, alţii îi aduceam la masă; în oricare din cazuri, prietenii imaginari erau prietenii pe care adulţii nu-i vedeau, ci doar noi, copii. Cecelia Ahern a luat această mică istorie din viaţa de copil şi a împletit-o cu maturitate. Ce a ieşit din această combinaţie? O poveste despre viaţa de adult controlată de dramele copilăriei şi schimbată prin prietenie. Ivan vine din Emul Aranigami şi rolul lui în lume este acela de a ajuta copii să meargă mai departe, de a-i asculta, de a-i înţelege, de a-i sprijini. Orice copil care are nevoie de ajutor are puterea de a-l vedea. Aşa ajunge Ivan să fie văzut de Luke, un băieţel de şase ani care, aparent, are nevoie de ajutor. Luke este crescut de mătuşa lui, Elizabeth, o femeie de treizeci şi cinci de ani, designer interior. Deşi, nu are parte de obişnuita iubire maternă, Luke nu este un copil trist, ci din contră, are o putere de înţelegere cu mult peste standardul lui de copil. Înţelege că mama lui, Saoirse, nu poate fi o mamă normală, fiind un spirit liber ce o obligă să-şi ia lumea-n cap, înţelege că mătuşa Elizabeth îl iubeşte foarte mult, dar că face parte din categoria de oameni care nu ştiu să-şi manifeste dragostea.Elizabeth, la treizeci şi cinci de ani, simte că nu a realizat nimic în viaţă. Marea ei iubire a părăsit-o, de câţiva ani, pentru că nu şi-a putut lăsa familia haotică şi fiindcă l-a adoptat pe Luke. Pentru băieţelul de şase ani nu poate fi o mamă bună cum nu poate fi nici măcar o mătuşă bună; oricât s-ar strădui îi lipsesc instinctele materne. Iar afacerea ei de design interior abia se ţine pe linia de plutire.Într-o zi, Elizabeth îl vede pe Ivan, un bărbat cu aer copilăresc care pare bucăţică ruptă din prietenul imaginar al lui Luke, numit, culmea, tot Ivan. O briză proaspătă în viaţa lui Elizabeth, Ivan se transformă brusc într-o constantă şi o rază de culoare şi lumină în viaţa ei, cu toate că nu ştie mai nimic depre viaţa acestuia.Ce se întâmplă însă când realitatea te loveşte şi-ţi spulberă fărâma de speranţă? Cine şi de ce are nevoie, cu adevărat, de un prieten? Cum şi ce efecte va avea apariţia lui Ivan în viaţa lui Elizabeth şi a lui Luke?…oamenii nu au nevoie decât de timp ca să descopere singuri lucrurile care îi interesează. Prietenul nevăzut este o carte care se trăieşte, nu se povesteşte. Cecelia Ahern a aşternut pe foaie o poveste ruptă din zilele obişnuite ale unui adult şi le-a împletit cu aromă de copilărie. A luat o poveste de copii şi a schimbat personajele punând în loc de copii, oameni maturi în adevăratul sens al cuvântului demonstrând astfel că maturitatea nu înseamnă rupere de copilărie ci o viaţă colorată croită frumos.Fragment Era în luna iunie, într-o vineri dimineaţă, când m-am împrietenit cu Luke. Era ora 9.15 ca să fiu mai exact şi se întâmplă să ştiu cu precizie ce oră era, pentru că m-am uitat la ceas. Nu ştiu de ce am făcut asta, pentru că nu trebuia să fiu undeva la o oră fixă. Dar cred că există un motiv pentru toate, aşa că probabil atunci m-am uitat la ceas pentru a vă putea spune povestea aşa cum se cuvine. Detaliile sunt importante când spui o poveste, nu-i aşa? M-am bucurat că l-am întâlnit pe Luke în dimineaţa aceea, deoarece eram un pic abătut fiindcă trebuia să-mi părăsesc vechiul prieten, pe Barry. El nu mă mai putea vedea. Dar asta nu conta, pentru că acum el e mai fericit şi cred că ăsta e lucrul cel mai important. Să trebuiască să- mi părăsesc cei mai buni prieteni face parte din activitatea mea. Nu e un lucru prea plăcut, dar cred că trebuie să găsim o latură pozitivă în toate, iar pentru mine asta înseamnă că, dacă n-ar trebui să-mi părăsesc cei mai buni prieteni, nu mi-aş putea face alţii noi. Şi să-mi fac noi prieteni este, de departe, lucrul care-mi place cel mai mult. Probabil de aceea am fost desemnat să mă ocup de asta. O să vă explic cu ce mă ocup imediat, dar înainte de asta vreau să vă povestesc despre dimineaţa când l-am cunoscut pe prietenul meu cel mai bun, pe Luke. Am închis în urma mea poarta de la grădina din faţa casei lui Barry şi am început să merg, apoi fără niciun motiv am cotit pe prima stradă la stânga, apoi la dreapta, am mers drept înainte ceva timp, apoi iar am făcut la dreapta şi am ajuns la o zonă rezidenţială numită Aleea Cerceluşilor. Probabil că se numea aşa din cauza florilor de cerceluş care creşteau peste tot. Era floră spontană, nu erau cultivate aici. Scuze, când spun „aici” este vorba de un oraş numit Băile na gCroithe, care se află în regiunea Kerry din Irlanda. Băile na gCroithe undeva, de-a lungul vremii, a sfârşit prin a fi cunoscut în engleză ca Hartstown, dar în traducere exactă din irlandeză înseamnă Oraşul Inimilor. Ceea ce cred că sună mult mai drăguţ. M-am bucurat că am ajuns din nou în zonă; mai fusesem pe aici cu treabă când mă apucasem de activitatea asta, dar nu m-am mai întors mulţi ani. Munca mea mă poartă peste tot prin ţară, uneori chiar peste ocean când prietenii mă iau cu ei în vacanţă, ceea ce demonstrează, că indiferent unde te-ai afla, ai întotdeauna nevoie de cel mai bun prieten. Aleea Cerceluşilor avea douăsprezece case, şase pe fiecare parte, fiecare diferită în felul ei.

Recomandăm: Mulțumesc pentru amintiri carte .PDF