Recenzii și Cărți .PDF

Colecţia Romanelor Senzaţionale

N. 14

ZANE GREY

DRAGOSTE

ŞI SÂNGE

(Love and Blood)

Fragment

Jean rămase pe gânduri. Pe cât îşi amintea de tatăl său,

un om totdeauna sigur de sine, lucrul i se părea

surprinzător, ba mai mult chiar, uluitor. Săptămânile

petrecute pe drum şi toată frământarea sa nu-i ajutaseră să

pătrundă sensul rândurilor de mai sus.

— Da, da, tata îmbătrâneşte, murmură Jean. Are desigur

mai mult de şaizeci de ani. E va să zică bogat, dar are pagube

mari, iar turmele de oi îi izgonesc vitele de pe livezi. O fi

înghiţit el multe jafuri, dar nu vrea să le ierte nimic oierilor.

Se trezi în zori, îşi împachetă lucrurile şi porni din nou la

drum. Era bucuros că a lăsat în urma sa ţinuturile sterpe şi

pustii, mergând acum în umbra pădurilor de cedru. Cărarea

pe care înainta nu prea arăta să fie umblată. În dreptul unei

băltoace, era o răscruce. Jean n-avea idee care-i drumul bun.

Pesemne că nu prea are însemnătate, îşi spuse el şi se

pregătea tocmai să pornească din nou, când calul său îşi

ciuli urechile şi privi în direcţia de unde tocmai sosise.

Jean auzi tropotul unor copite şi văzu puţin după aceea un

călăreţ. Se prefăcu că strânge chinga şeii, în timp ce cu

coada ochiului supraveghea pe străinul care se apropia.

Omul şedea semeţ în şea. Era înalt şi slab, purta un

sombrero imens de culoare neagră şi un fular roşu şi

murdar. Se apropia încet oprindu-se la câţiva paşi de Jean.

— Hallo, străine! spuse el aspru.

— Hallo! răspunse Jean. Simţea instinctiv că întâlnirea

aceasta avea o însemnătate, ce nu se vădea pentru moment.

Nu pomenise ochi care să-i fi cercetat vreodată mai scrutători

bagajele. Avea chipul prăfuit şi ars de soare, prelung, slab,

aspru, o mustaţă imensă blondă care-i ascundea gura şi

ochii grozav de pătrunzători. Nu exista greutate a vieţii în

Vestul Sălbatic prin care să nu fi trecut bărbatul acesta. Cu

toate acestea, nu era bătrân, dacă ţineai seama de ani. Când

descălecă, Jean observă că avea o statură mult prea mare

pentru un locuitor din Arizona.

— Ţi-am văzut urma ceva mai încolo spuse el, în timp ce

scotea căpăstrul ca să-şi poată adăpa calul. Încotro?

— Cred că m-am rătăcit de-a-binelea. Sunt nou prin

partea locului…

— Se vede! Mi-am dat seama după urma lăsată şi după

locul unde ai poposit noaptea. Hei! Şi unde aveai de gând să

te duci, înainte de a te fi rătăcit.

Întrebarea suna cumpănită, rece, seacă şi dură. Jean simţi

completa lipsă de prietenie a glasului.

— Grass Valley! Mă numesc Isbel, spuse el laconic.

Drumeţul îşi văzu de cal, după care-i puse la loc căpăstrul.

Apoi se săltă uşor în şea

— Ştiam că eşti Jean Isbel, spuse el. Toată lumea, din

Tonto a aflat că bătrânul Gass Isbel a trimis după fiu-său!

— De ce m-ai întrebat atunci? spuse Jean.

— Voiam să văd ce o să răspunzi.

— Nu mai spune! Pe mine nu mă interesează ce spui

dumneata.

— Bine, bine, natural spuse călăreţul privindu-l lung.

Vorbea tărăgănat, iar mâinile sale lungi şi arse de soare

ţineau tactul cuvintelor în mişcarea lor înceată. Fiindcă eşti

însă unul de ai lui Isbel o să-ţi spun totuşi ceva, fie că vrei

sau nu. Mă numesc: Colter şi fac parte dintre oierii care l-au

supărat pe Gass Isbel.