Recenzii și Cărți .PDF

 Descarcă online gratis Idiotul [eBook] Feodor Dostoievski carte .PDF

 Fragment Era pe la sfîrşitul lui noiembrie. Pe o vreme de moină, către ora nouă dimineaţa, acceleratul de Varşovia se apropia în plină viteză de Petersburg. Ceaţa era atît de groasă, încît lumina zilei răzbea cu greu, iar prin ferestrele vagoanelor, de-a lungul liniei ferate, nu se putea desluşi nimic la zece paşi. Printre călători se aflau şi unii care se întorceau din străinătate; cele mai ticsite erau însă compartimentele de clasa a treia: lume măruntă, oameni purtaţi de nevoie şi de treburi zilnice, venind de pe meleagurile mai apropiate. Cum era şi firesc, toţi păreau obosiţi, rebegiţi de frig. cu pleoapele grele ca după o noapte de nesomn şi obrajii de o paloare alb-gălbuie, ca şi cînd ceaţa şi-ar fi pus pecetea şi pe chipurile lor. 

O dată cu revărsatul zorilor, într-un compartiment de clasa a treia, se treziră aşezaţi faţă în faţă, lîngă aceeaşi fereastră, doi călători – amîndoi tineri, amîndoi modest îmbrăcaţi şi fără bagaje, amîndoi avînd o figură destul de plăcută şi, în sfirşit, amîndoi dornici să lege o conversaţie. Şi dacă cei doi ar fi bănuit în clipa aceea unul despre altul cîte ciudăţenii ascunde fiecare, ar fi rămas desigur uimiţi că întîmplarea îi pusese astfel faţă în faţă, într-un vagon de clasa a treia a trenului accelerat Varşovia – Petersburg. Primul să tot fi avut douăzeci şi şapte de ani – era scund şi îndesat: avca părul creţ, bătînd în negru, şi nişte ochi cenuşii, mici, dar plini de foc. Nasul îl avea mare şi cam turtit, pomeţii obrajilor proeminenţi, iar buzele-i subţiri schiţau mereu un zîmbet insolent, sfidător, uneori chiar răutăcios. 

Numai fruntea, mare şi frumos boltită, părea menită să compenseze întrucîtva partea de jos a obrazului, atenuînd asimetria unor trăsături prea dure. Ceea ce se arăta mai izbitor la prima vedere era paloarea cadaverică a feţei, care dădea chipului său un aer de istovire, cu toate că tînărul părea a avea o constituţie robustă; în acelaşi timp însă, faţa lui atrăgea atenţia prin ceva imposibil de definit, şi care lăsa totuşi să se ghicească un temperament frămîntat de clocotul unor pasiuni mistuitoare, ceea ce nu se potrivea cîtuşi de puţin nici cu zîmbetul acela sfidător şi arogant şi nici cu privirea-i aspră şi plină de orgoliu. Bine încotoşmănat într-un cojoc de miel larg şi călduros, îmbrăcat în postav negru, nici nu-i păsa de frig, în timp ce vecinul său îndurase cu greu vitregia nopţii umede, ruseşti, de noiembrie, fără să fi fost, desigur, pregătit s-o înfrunte, căci n-avea pe umeri decît o pelerină largă, cu o glugă imensă, aşa cum obişnuiesc să poarte călătorii prin străinătăţi, departe de ţinuturile Rusiei, şi care pornind în toiul iernii să străbată Elveţia sau, spre exemplu, nordul Italiei, nici nu-şi pun măcar ipoteza unei călă-torii pe o distanţă atît de mare ca de la Eidkuhnen la Petersburg. Dar ceea ce era potrivit şi cu totul suficient pentru Italia nici pe departe nu făcea faţă şi se dovedea absolut necorespunzător în condiţiile climei ruseşti. Posesorul pelerinei, tînăr şi el, tot cam de vreo douăzeci şi şase sau douăzeci şi şapte de ani, era mai înalt de statură, avea părul foarte bălai şi des, obrajii supţi şi o bărbuţă rară şi ascuţită, de un blond spălăcit. Ochii lui mari, albaştri, aveau o expresie blajină, dar şi apăsătoare totodată, cu acea stranie fixitate a privirii după care nu era greu de ghicit, chiar de la prima vedere, un epileptic. De altfel, tînărul avea trăsături plăcute, fine şi delicate, iar faţa îi era palidă şi, în momentul acela, învineţită de frig. în mîini ţinea o legăturică – pare-se tot bagajul lui – dintr-un fular decolorat. în picioare purta nişte botine cu talpă groasă şi ghetre, cu totul nepotrivite portului obişnuit din Rusia. Vecinul său cu pâr negru şi şubă de miel îl cercetă cu acea curiozitate a omului care nu are altceva mai bun de făcut şi, în cele din urmă, se hotărî să intre în vorbă schiţînd acel zîmbet ironic prin care unii oameni îşi trădează cu nepăsare satisfacţia lipsită de delicateţe în faţa situaţiei nenorocite a semenului lor.

Despre ce e carte? Idiotul de F.M. Dostoievski este romanul unei perpetue surprize, al nehotărârii şi al reacţiei convulsive a umanului faţă de faptele unei societăţi violente care, în lipsa raţiunii, se conduce după instinct şi patimi. Întors la Sankt Petersburg după un lung tratament la un sanatoriu din Elveţia, prinţul Lev Nikolaevici Mâşkin este luat în râs de înaltă societatea a oraşului, care îl socoteşte sărac cu duhul. Mâşkin se poartă mereu cu o sinceritate stângace, luată de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. În puritatea lui, Mâşkin se simte atras, din motive diferite, de două femei de situaţii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstită”, de familie bună, de care e îndrăgostit, şi Nastasia Filippovna, femeia „compromisă”, de care prinţul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspiră. „Ideea principală a romanului este înfăţişarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum… Voi aminti că dintre chipurile sublime ale literaturii creştine cel mai apropiat de desăvârşire este al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru că, în acelaşi timp, este şi ridicol. Pickwick al lui Dickens (o idee infinit mai slabă decât Don Quijote, totuşi imensă) este şi el ridicol, tocmai prin asta fiind cuceritor… Jean Valjean este şi el o tentativă puternică, dar trezeşte simpatia datorită teribilei sale nefericiri şi prin faptul că societatea este nedreaptă cu el. Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător…” – F.M. Dostoievski

”Al doilea roman amplu al lui Dostoievski reia tema „nebunului sfânt”, persoana aparent naivă care este, de fapt, înţeleaptă. „Idiotul” este prinţul Mîşkin, un adevărat sfânt, epileptic, ca şi Dostoievski. îl cunoaştem pe Mîşkin la întoarcerea dintr-un sanatoriu elveţian în Rusia, pentru a sta cu o rudă îndepărtată, doamna lepancin, soţia unui general bogat. Plasată în anii 1860, în Sankt Petersburgul aflat în plină dezvoltare, naraţiunea urmăreşte impactul pe care îl are Mîşkin asupra familiei lepancin şi mediului lor social.

Recomandăm: Putere vs Forţă – David R. Hawkins .PDF