Recenzii și Cărți .PDF

În cadrul discuţiilor purtate la cercul istorico-geografic, prietenii noştri aflaseră că în Bielorusia,

şi în special în raionul lor, existau destule colţişoare la fel de interesante ca cele aflate peste mări

şi ţări. Existau desişuri, cu nimic mai prejos decât îndepărtatele păduri tropicale, lacuri şi bălţi

care se prefăceau, primăvara, în adevărate mări, şi animale mult mai rare decât elefantul şi tigrul.

Cu timpul şi-au dat seama că pe Miron îl interesa mai mult botanica, iar pe Viktor zoologia.

Când citeau câte o carte, fiecare studia mai ales cele ce avea legătură cu ceea ce îl pasiona pe el.

La colţul viu, Viktor avea grijă de iepuri de casă, şoareci albi şi broaşte, iar Miron de plante. Şi

aşa ajunseseră fiecare din ei să cunoască tot mai bine obiectul ce-l interesa.

Când veni primăvara şi o dată cu ea cele zece zile de vacanţă, prietenii noştri se hotărâră s-o

şteargă pe câteva zile din oraş, undeva mai departe, ca să vadă şi ei vestitele revărsări de ape ale

Polesiei. O plimbare ca asta li se părea mult mai atrăgătoare decât o excursie oarecare, organizată

după planul celor ce se făceau peste vară. Pentru că, nu-i aşa, într-o excursie oarecare totul merge

după program. Parcă ar fi orele de clasă din timpul anului – şi-au spus ei. Ştii dinainte unde şi

când ajungi, ştii ce te aşteaptă, nu ai voie să te duci unde vrei, nici să te opreşti unde pofteşti şi

nici să faci ce-ţi place. Excursioniştii de felul acestora nici nu simt c-au plecat de acasă, nu ştiu

ce-i aventura şi nici primejdia. Ce poate fi interesant într-o asemenea călătorie?!

Când însă îşi împărtăşiră şi altora gândul, se găsiră câţiva să-i ia peste picior:

— Ce idee! Ce rost are o asemenea excursie? Ce sens?

— Habar n-aveţi de nimic – le răspunse Viktor supărat, şi de atunci nu mai discutară cu nimeni

despre planul lor. Erau însă hotărâţi să-l îndeplinească cu orice preţ, ca să le demonstreze tuturor

că ceea ce aveau ei de gând să facă va fi mult mai interesant decât o excursie obişnuită.

Iată-i deci pe călătorii noştri în bărcuţa lor, plutind în mijlocul unei întinderi necuprinse de apă,

până una alta, mulţumiţi întru totul.

— Zic să scoatem apa cu şepcile – propuse Miron.

— Parcă avem altceva mai potrivit? făcu Viktor. Numai că mi-e teamă să nu te bâţâi ca un urs şi

să nu răstorni barca!

— Mie mi-e frică să nu se răstoarne de trăncăneala ta – îi răspunse Miron liniştit şi, luându-şi

şapca, începu să scoată apa din barcă.

Îl ajută şi Viktor, iar, în curând, pe fundul bărcuţei nu mai rămase strop. Puteau deci să plutească

mai departe.

— Să ştii că până la pădure e cam departe – zise Miron.

— Te-o fi cuprins spaima! Sau vrei, cumva, să faci cale întoarsă? îl luă Viktor cam de sus.

— Mă bate gândul că dacă-i vorba de spaimă, să nu te cuprindă pe tine! îi răspunse batjocoritor

Miron.

— Aşteaptă tu mult şi bine – spuse Viktor, şi fluieră bucuros. Călătoresc prima dată pe mare?

— O fi, dar nava noastră ne cam turteşte fesul – oftă Miron.

— Dacă stai tu locului, o să fie bine – îl sfătui Viktor şi puse mâna pe vâslă.

— Acum, ce ţi-a venit să te ridici iar? îl certă Miron. Mai bine lasă-mă pe mine să vâslesc. Tu

odihneşte-te!

— Poftim, încearcă – zâmbi Viktor şi-i dădu vâsla. Miron se lăsă cu băgare de seamă în

genunchi, se propti bine şi începu să vâslească.

— Care-i, mă rog, deosebirea? râse Viktor. Tu, în genunchi, eşti mai înalt decât mine, când stau

în picioare!

Recomandăm: Cartea soarelui nou vol.3: Spada lictorului de Gene Wolfe carte .PDF