Recenzii și Cărți .PDF

Poezia de dragoste la George Cosbuc inregistreaza mutatii sensibile fata de modelele de pana la el, clasice sau romantice. Asa cum se identifica, in perioada preromantica, un „mic clasicism” al scriitorilor anacreontici, G. Calinescu vorbeste de „micul romantism” al lui George Cosbuc, care combina idila de sorginte antica, gen Teocrit si Vergiliu, cu sensibilizarea de tip romantic a poetului in fata naturii, devenit mediu empatic pentru intensificarea si exprimarea sentimentului erotic.

De aceea, George Cosbuc prelungeste in literatura romana , pana catre sfarsitul secolului al XlX-lea, interferenta originala de elemente clasice si romantice, devenite instrumentar poetic de certa originalitate. Din romantism i se recunosc poetului temele dominante abordate, natura, iubirea, istoria, folclorul, idilismul pregnant al poeziei despre natura si dragoste si patosul evocarii si al descrierii, o anume imagine feerica si armonioasa in ilustrarea fabulosului desprins uneori din planul realitatii vietii satului. Clasicismul se manifesta prin tehnica exterioara elaborata cu minutie, prin asigurarea unei armonii depline intre continut si forma si a unei metrici complexe, indelung verificate pentru a obtine maxime efecte eufonice. George Cosbuc este un poet profund original, dand uneori liricii sale un caracter obiectiv, prin imbinarea unor tehnici specifice epicii, organizare scenica, dialog, discurs, desfasurare epica, transferand observatia si trairile eului propriu unor personaje distincte, devenite un alter ego tot atat de plin de sensibilitate.

„Numai una”, aparuta in volumul „Balade si idile”, edifica imaginea iubitei ideale, intr-o perceptie de idila neogreaca, in directa legatura cu vegetalul, sub semnul unei solaritati depline:

„Pe umeri pletele i curg rau –

Mladie ca un spic de grau,

Cu sortul negru prins in brau,

O pierd din ochi de draga.”

Fata este surprinsa intr-o plinatate vitalista a fiintei, comparatiile explicite si mladierea trupului amintind de ciobanul mioritic si de zeita Demeter, ocrotitoarea muncii campului, a belsugului si a fertilitatii. Fata, ca o aparitie misterioasa din sanul naturii, are asupra flacaului efecte coplesitoare, producandu-i stari extreme, adanci tulburari ale fiintei. Trairile personajului masculin reprezinta un revers al framantarilor erotice declansate fetelor de misteriosul Zburator:

„Si cand o vad, ingalbinesc;

Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc,

Iar cand vin altii de-o petesc,

Vin popi de ma dezleaga.”

Sentimentul erotic atat de puternic are o tinta precisa, matrimoniala, fara nici o opreliste:

„Asa cum e saraca ea,

As vrea s-o stiu nevasta mea,

Dar oameni rai din lumea rea

imi tot inchid cararea.”