Recenzii și Cărți .PDF

Muntele vrăjit de Thomas Mann top cărți de citit într-o viață .pdf

Una dintre capodoperele literaturii din secolul XX, Muntele vrăjit strânge laolaltă într-o frescă intelectuală toate forţele care acţionează asupra omului modern. În acest roman, Thomas Mann descrie societatea europeană înainte de Primul Război Mondial – o lume bolnavă care se năpusteşte spre catastrofă. „Ce v-aş putea spune despre această carte şi despre felul în care ar trebui ea citită? Cred că modul deosebit în care este construită compoziţia ei face ca plăcerea lecturii să fie mai mare şi mai profundă când o citeşti a doua oară – aşa cum şi muzica trebuie să-ţi fie cunoscută ca s-o poţi savura cu adevărat.” Thomas Mann

Fragment

Povestea lui Hans Castorp, pe care avem intenţia s-o istorisim, nu de dragul lui (căci lectorul va învăţa a-l cunoaşte ca pe un tînâr modest şi deopotrivă de simpatic), ci de acela al întîmplării însăşi care ni se pare demnă în cel mai înalt grad de a fi relatată (şi, în legătură cu aceasta, este totuşi potrivit să reamintim că e povestea sa şi că un eveniment oarecare nu se întîmplâ nu importă cui): aşadar, povestea aceasta s-a petrecut cu multă vreme în urmă, şi este, ca să spunem aşa, acoperită de patina istorica, astfel că e absolut necesar să fie prezentată sub înfăţişarea trecutului celui mai îndepărtat. S-ar putea ca, pentru o poveste, faptul acesta să nu fie un neajuns, ci, mai curînd, un avantaj; se cuvine doar ca povestirile să aparţină trecutului întrucît, se poate spune, cu cît s-au petrecut într-o vreme mai îndepărtată, cu atît răspund mai precis exigenţelor povestirii, şi acest fapt este cu atît mai favorabil pentru povestitor, adică pentru evocatorul în şoaptă al timpului trecut. Dar se întîmplă cu ea ca şi cu oamenii de astăzi şi la urma urmelor şi cu povestitorii: e cu mult mai batrînâ decît vîrsta lor, vechimea-i nu se poate ăsura în zile, iar timpul care o apasă nu se măsoară cu revoluţii în jurul soarelui; pe scurt, treapta sa de vechime de fapt nu timpului şi-o datoreşte şi, prin această observaţie, înţelegem să facem aluzie la dubla esenţă, îndoielnică şi ciudată, a acestui tainic element.