Recenzii și Cărți .PDF

Imbrăcînd forma unei istorii personale, povestea împaratului Hadrian este o rafinată meditație despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate și timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poarta marca inconfundabila a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primita în Academia Franceza.

Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împaratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adîncime psihologica. Cronica vieții lui Hadrian, scrisă de el însuși, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosînd asupra fiecărui eveniment și subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în acelasi timp, o importantă meditație asupra istoriei, un studiu asupra vieții politice și a relațiilor complicate ale lui Hadrian cu mulți dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori dușmani. Existența tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf și înfrangerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume ravașită de război și despre cum se poate pastră integritatea spiritului de-a lungul vieții.

Fragment

Atare păreri despre dragoste m-ar fi putut duce către o existenţă de seducător. De n-am trăit-o, înseamnă neîndoielnic că am făcut altceva, dacă nu ceva mai bun. În lipsa geniului, astfel de existenţă necesită precauţii şi chiar stratageme pentru care mă simţeam puţin dotat. Cursele întinse, mereu aceleaşi, rutina mărginită la veşnice apropieri şi limitată prin chiar actul posesiunii au sfârşit prin a mă dezgusta. Tehnica seducătorului irezistibil presupune, spre a trece de la o fiinţă la alta, o anumită uşurinţă, o indiferenţă faţă de oameni ce nu-mi stă în fire: oricum, am fost părăsit mai mult decât am părăsit; n-am înţeles niciodată cum te poţi sătura de cineva. Dorinţa de a socoti cu precizie bogăţiile aduse de

fiecare nouă dragoste, de a o privi schimbându-se, de a o privi îmbătrânind, poate, nu se prea potriveşte cu numărul mare al cuceririlor. Pe vremuri credeam că puţina mea vocaţie pentru frumuseţe mi-ar ţine loc de virtute, m-ar imuniza în faţa ispitelor prea grosiere. Mă înşelam însă. Iubitorul de frumuseţe sfârşeşte prin a o găsi peste tot, ca pe filonul de aur în straturile cele mai sterile, prin a simţi, mânuind aceste capodopere fragmentare, întinate sau sparte, plăcerea amatorului maniac colecţionând olărie obişnuită de lut nears. Pentru omul de gust, un serios obstacol este poziţia de frunte în treburile publice, cu toate riscurile linguşirii şi minciunii pe care puterea aproape absolută le implică. Ideea că un om, cât de neînsemnat, se preface faţă de mine mă face în stare să-l plâng, să-l dispreţuiesc sau să-l urăsc. Am suferit de astfel de neajunsuri ale sorţii ca un sărac de ale sărăciei sale. Un pas mai mult şi aş fi fost gata să accept minciuna constând în a pretinde că farmeci, când de fapt se ştie că inspiri teamă. Dezgustul sau poate prostia au neşansa de a începe cu acel pas.