Recenzii și Cărți .PDF

Carti PDF- Rachel Winters 😊📚 Caut suflet pereche .PDF

După ce a muncit ca asistentă timp de șapte ani, Evie Summers, în vârstă de 29 de ani, e pe punctul de a primi, în sfârșit, o binemeritată promovare. În loc de asta, însă, vin vremuri grele pentru agenția de impresariat scenariști pe care ea a dus-o, practic, în spate, iar Evie se vede pusă în situația de a-și pierde slujba. Singura cale de a și-o păstra e să-l convingă pe Ezra Chester, cel mai important – dar și cel mai arogant – client al agenției, să termine de scris scenariul unei comedii romantice în stil hollywoodian.

Toate acestea se întâmplă pentru că Ezra suferă de blocajul scriitorului. El promite să se reapuce de scris numai dacă Evie, o celibatară convinsă, îi va demonstra că se poate îndrăgosti în viața reală așa cum o fac personajele din comediile romantice. Însă tot încercând să recreeze scenele întâlnirilor romantice din comedii, Evie nu numai că va trece printr-un șir de situații umilitoare, ci se va și confrunta cu amintirea eșecului sentimental care i-a năruit încrederea în dragoste.

Vicontele care ma iubea de Julia Quinn carte .PDF

În acest roman plin de umor și emoționant, autoarea Rachel Winters își face debutul literar demonstrând că uneori viața bate filmul și că întâlnirile romantice care pot să schimbe cursul unor vieți se întâmplă tocmai atunci când protagoniștii lor se așteaptă mai puțin.

„Caut suflet pereche e un roman de debut amuzant, a cărui notă de veselie crește uneori până la nivelul râsului în hohote și care vrea să ne convingă de valoarea reală a comediilor romantice, reamintindu-ne faptul că întâlnirile memorabile survin atunci când te aștepți mai puțin.“ San Francisco Chronicle

eBook-Patru nunți și o moștenire – Julia Quinn, Eloisa James, Connie Brockway .PDF

EVIE SUMMERS – în vârstă de aproape treizeci de ani, pistruiată, păr cârlionțat, roșcat, lung

până la umeri, rochie de zi galben aprins în stilul anilor ’50 și bocanci negri de piele – stă în fața

tejghelei bătând din picior, evident debordând de energie nervoasă.

Barista nu se grăbea cu comanda, iar eu îi mulțumeam în sinea mea pentru pasiunea pe care o

punea în arta stoarcerii perfecte a portocalelor. M-am uitat la ecusonul lui cu „Bună! Eu

sunt…” Xan. Unul dintre numele acelea care anunță că următoarea generație e aici și

meșterește la un suc organic de parcă asta ar fi o experiență spirituală. În timp ce coada

devenea tot mai lungă în urma mea, sucul de portocale pe care-l comandasem primea o doză

serioasă de Zen.

Totuși, de data asta nu m-a deranjat faptul că alții așteptau din cauza mea. Astăzi aveam

nevoie ca drăguțul de Xan să nu se grăbească deloc, astfel încât mie să-mi crească tensiunea

cât mai mult pentru ceea ce urma să fac.

– Vrei să-i adaug și ceva extra, ca să-l fac special?

Doar dacă e vodcă, Xan.

– La ce te-ai gândit?

– Ingredientul magic. Perfect pentru mahmureală.

Xan și-a desfăcut degetele, scoțând la iveală un ou. I-am făcut semn să-l pună în blender. La

urma urmei, n-aveam de gând să beau sucul.

Mâinile îmi tremurau deja, lucru care urma cu certitudine să ajute ca ceea ce aveam de gând să

fac să pară un accident. Am inspirat adânc de câteva ori. Poți s-o faci, Evie Summers, mi-am

spus aspru.

Deși, dacă aveam de gând să fac asta ca la carte, trebuia să uit de numele sărmanului băiat și,

dacă mergea chiar bine, de numărul lui de telefon.

Mi-am verificat telefonul în vreme ce Xan amesteca în blender și am văzut că chatul grupului

JEMS era activ.

Jeremy: O s-o facă? Evie, Evie, Evie. O faci? SPUNE-MI CĂ O FACI

Sarah: Mar, ai ales decorurile pentru mese?

Jeremy: Sarah, tu cauți chatul BRIDEZILLA. Ăsta e pentru chestii mai importante

Maria: OAMENI BUNI! Evie, ești sigură că vrei să faci asta? Adică, sper s-o faci, dragă, dar ești

sigură?

– Ta-da! a făcut Xan, agitându-mi sucul pe dinaintea ochilor.

Inima mi-a luat-o razna. Era momentul.

Evie: Atac

Chiar și la ora asta matinală, în zi de duminică, cafeneaua din sud-estul Londrei

era plină. Aveam în față o cursă cu obstacole. Adolescenți în haine impecabile, ca în reclamele

de la metrou la site-urile de modă pentru care oricine e prea în vârstă. Utilizatori de laptopuri,

prefăcându-se că nu-și terminaseră cafeaua, din care mai luau câte o sorbitură. Mămici-

păpușici, cu copii perfecți, ca din reviste. Și el – tipul Ramones.

De la masa la care stătusem mai devreme cu laptopul meu, îl alesesem pe el ca reper astfel

încât să-i văd pe toți cei ce intrau în cafenea. Se așezase lângă bradul uriaș de Crăciun.

Undeva între douăzeci și cinci și treizeci de ani, drăguț, cu barbă, cu un tricou Ramones pe sub

o cămașă cadrilată și cu un aer mai degrabă de student decât de adult (adică: exact genul

meu).

Venise singur, nu purta verighetă, nu-l însoțea nici un copil. Practic, îndeplinise cerințele minime

pentru un potențial post de amorez. Norocul lui.

Deși, dacă era să fiu sinceră, tipul nu bifase doar niște căsuțe. Eu chiar îl găseam atrăgător,

ceea ce mă făcea și mai agitată. Pentru că în ultima vreme felul în care abordam găsirea unui

tip pe care să-l plac era să-mi imaginez viața pe care am fi putut-o avea împreună, după care să

nu-i mai vorbesc niciodată. Însă nu asta aveam de gând să fac acum.

Mi-am croit loc printre grămada de mese și am ajuns la câțiva pași de ținta mea. El stătea

aplecat deasupra unei cărți – Cum să nu devii adult! de Richard Herring – lucru care m-a făcut

să mă opresc. Asta ar fi citit cel pe care mi l-aș fi dorit drept iubit? Însă nu-mi puteam permite să

fac mofturi, așa că am început să străbat distanța dintre noi.

Încă trei pași.

Doi.

Unul.

Eram chiar lângă el. De aproape, era și mai drăguț.

Acum ori niciodată.