Recenzii și Cărți .PDF

DEscarcă carti pdf online gratis ,,Sidney Sheldon- Înrobiți de iubire .PDF,,

Prolog

Erau închişi într-o cuşcă de fier. Cuşca nu le permitea nici să stea în picioare, nici să se lungească, nici măcar să stea în fund. Nu puteau decât să rămână pe vine în timp ce trenul se deplasa prin lumina ireală a unui cer dominat de crepuscul, fără linie de orizont. Nu ştiau câte zile va dura călătoria, şi nici măcar dacă va avea un sfârşit. Nu exista nici un instrument care să indice timpul, temperatura, locul, direcţia. Nici un punct de reper. Se aflau într-unfel de nicăieri. Şi era atât de frig încât nici nu mai simţeau frigul. Cu câteva zile înainte, mulţi dintre ei muriseră ieşind din barăci. Se prăbuşeau încetişor în zăpadă. Nici unul n-ar fi putut să spună că suferise; ca să suferi trebuie să fii viu. Or, toţi din lagăr depăşiseră cumult limita suferinţei, erau deja morţi, căzuţi într-o năucire vegetală în care nervii şi creierul nu mai înregistrau stimulii exteriori. Iaratunci când urinau, urina fierbinte înţepenea într-un jet de gheaţă înainte de a fi atins pământul. Atunci ştiau că era minus patruzeci grade. În cuşca lui, Oleg nu-şi maisimţea mâinile. Le ţinea lipite depielea burţii sub puloverul de lână scoarţă de jeg care, zi şi noapte, i se lipea de corp de săptămâni de zile. Apa nu exista în galaxia gulagului. Apa devenea gheaţă. Aerul îngheţa. Lumina era plumb topit. În primele zile de detenţie, neputinţa de a se ridica în picioare i s-apărut monstruoasă. Noaptea erau îngrămădiţi câte cincisprezece sau şaisprezece pe un prici de lemn, fără cuvertură. La început, mai înainte de a-1 simţi pe al său, mirosul celorlalţi îi întorsese stomacul pe dos. După aceea, ca toţi din barcă, ca să nu moară de frig, secuibărise lângă vecinul său. După o lună, jegul, ca şi părul şi dinţii, făcea parte din propria1ui persoană. Fuseseră deportaţi la 22 februarie 1977. Azi era 8 ianuarie 1983. Trecuseră deja şase ani. Altă lume, altă vreme …

Totul era atât de departe …Îşi lipi ochiul de două plăci de metal potrivite prost, care lăsau între ele o fantă de doi milimetri. Văzu trecând pe lângăel peisajul mineral de ceaţă îngheţată, de zăpadă moartă. Avea să se facă noapte. Îşi scoase mâinile şi începu să-şi mişte degetele, unu după altul. După ce se convinse că articulaţiile îi funcţionau , Oleg lovi uşor cu cotul în peretele de fier care îl despărţea de cuşca vecină. I se răspunse cu două lovituri. Andrei îl prevenise şi el pe Victor. Erau pregătiţi. Din acel moment, toţi trebuiau să facă simultan aceleaşi gesturi. Supravieţuirea fiecăruia depindea de acum înainte de sincronismul celorlalţi trei. Enigma era Vitali. Când fuseseră băgaţi în vagon, el fusese aruncat într-o cuşcă care nu era lipită de a lor. Putuse oare Victor să-l anunţe pe deportatul intercalat din întâmplare pentru a-i transmite semnalul?

La dracu! O să vadă …