Recenzii și Cărți .PDF

Romanul, ultimul din seria Terramare (Pământșimare), a apărut în 1990, fiind distins cu premiul Nebula pentru „Cel mai bun roman” în 1990 și cu premiul Locus pentru cel mai bun roman în 1991. Acțiunea se petrece la puțin timp după călătoria lui. . Ged pe tărâmul morţilor. Arhimagul se întoarce în Gontul natal, părăsit de puteri magice, încercând să-și ducă traiul ca un om obișnuit. Stilul romanului este diferit de cel din cărţile anterioare; aici se pune accentul mai mult interacțiunea socială și pe empația emoțională, și mai puțin pe puteri magice și pe îndeplinirea unor misiuni periculoase. Dacă ar fi să caracterizăm în două cuvinte cele două stiluri ar fi magia-feminin (pentru romanul de față) și magia-masculin (pentru cele trei anterioare).

FRAGMENT:

Când coborî vrăjitorul de la conac – un tânăr înalt cu un toiag de pin argintiu, iar celălalt, un bărbat voinic, între două vârste, cu toiag scurt de tisă, sosi din Portul Gont, tușa Moss nu se uită la ei cu ochii săi injectați. , ci se ghemui, făcu o plecăciune și se trase în spate, adunându-și bietele farmece și vrăjitorii.

Când întinsese cadavrul așa cum ar fi trebuit să zacă pentru a fi îngropat, pe partea stângă, cu genunchii îndoiți, pusese în mâna stângă, întoarsă în sus, un pachețel cu farmece, înfășurat în ceva piele moale de capră și legat cu sfoară colorată. Vrăjitorul lordului din Re Albi îl îndepărtează cu vârful toiagului.

— Mormântul e săpat? – întrebă vrăjitorul venit din Portul Gont.

— Da – răspunse vrăjitorul din Re Albi. E săpat în cimitirul de lângă casa stăpânului meu.

Arătă către conacul de sus, de pe munte.

— Înţeleg – zise cel din Portul Gont. Credeam că magul nostru ar trebui să îngropat cu toată cinstea în orașul pe care să-i stea salvat de cutremur.

— Stăpânul meu dorește să aibă această onoare – replică omul din Re Albi.

— Dar ar părea… – începu vrăjitorul din Portul Gont, şi se opri, pentru că nu-i plăcea să se certe, dar nici nu era gata să se plece în faţa pretenţiei pline de uşurinţă a tânărului.

Coborî ochii către bărbatul mort.

— Trebuie să îngropat fără nume – vorbi el cu regret și amărăciune. Am mers toată noaptea, dar am ajuns prea târziu. O mare pierdere, devenită și mai mare!

Tânărul vrăjitor nu scoase nici o vorbă.

— Numele lui era Aihal – spuse Tenar. Dorinţa lui a fost să rămână aici, unde se află acum.

Amândoi bărbaţii se uitară la ea. Cel tânăr, văzând o femeie din țară, între două vârste, se întoarse pur și simplu cu spatele. Bărbatul din Portul Gont o privi țintă pentru o clipă și întrebă:

— Cine ești?

— Mi se spune Goha, văduva lui Flint – răspunse ea. E treaba ta sa stii cine sunt, asa cred. Dar nu ea mea să spun.

Auzind asta, vrăjitorul din Re Albi o socoti demnă de o privire scurtă.

— Ai grijă, femeie, cum vorbeşti cu oamenii care au putere!

— Stai, stai – interveni cel din Portul Gont, bătându-l ușor pe umăr, încercând să domolească indignarea vrăjitorului din Re Albi și încă fixând-o cu privirea pe Tenar. Ai fost… ai fost când va protejata lui?

— Și prietena lui – răspunse Tenar. Apoi întoarse capul și rămase tăcută. Auzise furia din vocea ei când rostise acel cuvânt, prietenă . Se uită în jos, la prietenul ei, un cadavru gata pentru a fi încredințat pământului, pierdut și nemișcat. Stăteau deasupra lui, vii și plini de putere, fără să-i ofere nici un pic de prietenie, numai dispreț, rivalitate, mânie.

— Îmi pare rău – continuă ea. A fost o noapte lungă. Am fost lângă el când a murit.

— Nu e… începu vrăjitorul cel tânăr, dar, pe neaşteptate, bătrâna tuşă Moss îl întrerupse, vorbind cu voce tare:

— Ea a fost. Da, ea a fost. Nimeni altcineva decât ea. A trimis după ea. La trimis pe tânărul Townsend, negustorul de oi, să-i spună să vină, tot drumul în jurul muntelui, și a amânat moartea până când a venit ea și a fost alături de el și a murit în locul unde voia să fie îngropat, aici. .

— Și – zise bărbatul mai în vârstă – și ți-a spus…

— Numele lui. Tenar se uită la ei, și indiferent ce-ar fi făcut, chipul celui mai în vârstă, cum nu-i venea să creadă, ca și disprețul de pe fața celuilalt, stârniră înlăuntrul său o reacție de lipsă de respect față de ei.

— V-am spus acel nume – insistă ea. Trebuie să vi-l repeta?

Spre surpriză și neplăcerea sa, văzu pe fețele lor că de fapt nici nu auziseră numele, adevăratul nume al lui Ogion; nu-i dăduseră atenţie.

— Oh! – exclamă ea. Neprielnice vremuri – vremuri în care până și un asemenea nume poate trece neauzit, poate cădea ca o piatră! Ascultarea nu înseamnă putere? Ascultaţi, atunci: numele lui era Aihal. Numele lui în moarte este Aihal. În cântece, va fi pomenit ca Aihal din Gont. Dacă mai sunt cântece de făcut. Era un om tăcut. Acum e foarte tăcut. Poate că nu vor fi cântece, doar tăcere. Nu ştiu. Sunt foarte obosită. Am pierdut o tată și un prieten drag.

Recomandăm: Ilsa Madden Mills - Draga Ava