Recenzii și Cărți .PDF

Mireasa tînără de Alessandro Baricco citește online gratis cărți .pdf

Alessandro Baricco, creionează în Mireasa tânără un calup de personaje bizare puse într-un context interesant. Personajele sunt fără o identitate precisă, acțiunea începe cu sosirea la casa Familiei a Miresei tinere, fata de optsprezece ani logodită cu Fiul absent.

Fata se mută în Italia, în casa Familiei în așteptarea soțului promis. Cu răbdare, este introdusă în tainele seducției de către Mamă și Fiică, află detalii despre familia prin alianță de la majordomul Modesto și de proprietara unui bordel, dar nu contenește să-l aștepte pe Fiu.

Din când în când, acasă sosesc diferite obiecte, ba chiar și doi berbeci, semn că fiul se va întoarce acasă, dar când? Asta a fost întrebarea mea pe tot parcursul cărții.

În schimb, am cunoscut Familia. Niciunul dintre personaje, cu excepția majordomului Modesto, nu are nume, nici măcar Mireasa tânără. Toți au apelative precum: Tatăl, Mama, Fiica, Unchiul și fiecare personaj este foarte bine conturat pe parcursul cărții.

Unchiul doarme non-stop, dar se amestecă frecvent în rutina familiei cu vreo replică sau două înainte de a cădea iar într-un somn aproape constant. Mama, o femeie frumoasă, cu o istorie de cuceritoare a bărbaților este cea care o va iniția, împreună cu Fiica șchioapă și nemăritabilă, pe Tânăra mireasă în tainele sexualității și ale descoperirii sinelui.

„Cu cât brațele merg înapoi, cu atât sânii sunt împinși în față și spatele se arcuiește (..) E poziția în care o femeie simte plăcerea, conform fanteziei destul de limitate a bărbaților.”

Fragment

Treptele sunt treizeci şi şase, din piatră, şi bătrânul le urcă încet, cu băgare de seamă, aproape ca şi cum le-ar culege una câte una, ca să le împingă la primul etaj: el păstorul, ele animalele blânde. Modesto e numele lui. Serveşte în casa aceea de cincizeci şi nouă de ani, este deci oficiantul ei suprem. Ajuns la ultima treaptă se opreşte în faţa coridor larg care se deschide fără surprize în faţa privirii sale: în dreapta

camerele închise ale Stăpânilor, cinci la număr, în stânga şapte ferestre, închise de obloane din lemn lăcuit. Au apărut de curând zorile.

Bătrânul se opreşte, pentru că trebuie să ajungă la zi cu numerotarea sa. Înregistrează dimineţile în care a pus în mişcare casa, mereu în acelaşi fel. Adaugă deci un număr, care se pierde printre alte mii. Socoteala e vertiginoasă, dar nu-l tulbură: să oficieze dintotdeauna acelaşi ritual de

dimineaţă i se pare logic pentru meseria lui, corect faţă de înclinaţiile sale şi tipic pentru destinul său.