Recenzii și Cărți .PDF

Plouă, și sufletul mi-e tristMă-ntreb cum am putere să rezist,Să trec prin toate, să înfrunt destinulAcum, că am sufl etul amar ca și pelinul.Să uit ce-am fost, să sper că voi învinge.Să iert, să sper – mă voi convinge.Să fi u ce nu am fost vreodată,Să fi u puternică; chiar dacă am suferit și am tăcut,Acum las totul în trecut.De azi încep o viață nouă,Privesc fascinată cum plouă.Mă bucur de viață, rezist.Și pot să spun: de-acum… EXIST. Despre ce e cartea? Pătrunde în lumea lui Erin și descoperă o poveste de viață cutremurătoare. Rămasă orfană încă de mică, aceasta este nevoită să locuiască alături de mătușa sa Olga, care o ține din scurt, încercând să o izoleze de tot ceea ce înseamnă viață socială. Luând o decizie radicală, protagonista fuge din casa în care a crescut, îndreptându-se spre o locație aleasă la întâmplare. Ajunsă în Geneva, aceasta începe un nou capitol al vieții sale. Oare persoanele pe care va ajunge să le cunoască îi vor schimba radical viața? „Stelele din ochii tăi” vă așteaptă să aflați răspunsul. Un roman sensibil, plin de emoție care va rămâne întipărit în mintea cititorului.

Fragment

Era ciudat pentru ea să își permită să se bucure de o simplă plimbare prin parc. Plouase, iar aerul era puțin cam rece pentru luna septembrie. Erin își ținea mâinile în buzunare și mergea cu pași mărunți. Vântul ușor făcu să îi vină părul pe față. Zâmbi, dar nu ridică mâna să îl îndepărteze. Acum putea să îl lase liber, fără să mai fie nevoită să îl țină coafat perfect, fără ca vreo șuviță să iasă din cocul ei fără cusur. Doamne, cât ura cocurile! Îi plăcea sentimentul de libertate de care se bucura de câteva zile. Își promisese sie însăși să nu își mai facă vre- odată un coc. La fel cum își promisese să nu se mai lase influențată de nimeni, să nu mai depindă de cineva sau să lase pe cineva să ocupe un loc important în viața ei. Avea douăzeci și trei de ani. Douăzeci și trei de ani fusese marioneta perfectă. Încă nu-i venea să creadă că avusese curaj să plece. De fapt, să fugă. Trecea pe lângă magazinele aglomerate, prin mulți- mea de oameni care se grăbea. Ea, însă, nu se grăbea. Nu se mai grăbea. Își permitea, după douăzeci și trei de ani, să facă ce își dorise întotdeauna: o plimbare lungă, sin- gură, fără cineva care să o grăbească sau să o sâcâie că e prea frig, prea cald, că programul nu îi permite sau că nu se cuvine să meargă singură pe stradă. Zâmbi fără să vrea când își aminti că de acum înainte avea să fie propria ei stăpână. Cu doar două zile în urmă, împlinise douăzeci și trei de ani. Își dorea o schimbare;