Recenzii și Cărți .PDF

Despre ce e carte!

Într-un oraș teribil din Coreea de Nord, o a șaptea fiică se naște dintr-un cuplu care tânjește după un fiu. Abandonată la câteva ore după naștere, ea este în cele din urmă salvată de bunica ei. Bătrâna îl numește pe copil Bari, după o legendă care povestește despre o prințesă părăsită care pornește în căutarea unui elixir care va aduce pace în sufletele morților. Ca o femeie tânără, fragilă, curajoasă Bari evadează

Biografie

HWANG SOK-YONG s-a născut în 1943, în Manciuria aflată sub ocupaţie japoneză. Studiază filosofia şi, după o scurtă perioadă de detenţie din motive politice, munceşte într-o fabrică de ţigări, apoi pe şantier. Participă la Războiul din Vietnam, unde este responsabil de ştergerea dovezilor masacrării civililor. Această experienţă stă la baza nuvelei Pagoda (1970), care îl orientează către o carieră literară. Scrie alte proze scurte şi romane; din pricina unora va fi din nou închis. În 1993 este condamnat la 7 ani de închisoare în urma unei călătorii ilegale în Coreea de Nord, unde promovase schimburile între artiştii din cele două ţări. A obţinut mai multe premii pentru literatură în Coreea şi a fost nominalizat la Prix Fémina Étranger. Romanele şi prozele sale scurte au fost publicate în Coreea de Sud şi de Nord, Japonia, China, Germania, SUA şi Franţa.

Fragment

Aveam doar doisprezece ani când familia noastră s-a destrămat.În copilărie am locuit în Cheongjin, într-o căsuţă ridicată pe vârful unui deal de unde se vedeamarea. Când venea primăvara, printre ierburile uscate ce creşteau pe maidane, din loc în loc tufe deazalee se încăpăţânau să înflorească, arzând într-un roşu mai aprins la răsărit şi la apus de soare.Spre est întrezăream creasta înzăpezită a muntelui Kwanmo plutind deasupra unui văl de ceaţă. Dinvârful dealului vedeam cargouri de fier mari şi greoaie ancorate la chei şi bărci mici de pescuit ceînaintau încetinit pe mare, lăsând în urma lor un ecou vag. Pescăruşii se înălţau către cerîmprăştiind razele soarelui reflectate în valurile ce străluceau ca nişte solzi de peşte. Aşteptam catata să se întoarcă din biroul său din port ori ca mama să revină de la piaţă. Urcam în vârfuldealului şi-mi aşteptam părinţii acolo pentru că-mi plăcea să admir marea.Am avut o familie mare: bunica, tata, mama şi şase surori mai mari decât mine. Prin urmare,timp de aproape cincisprezece ani mama a fost cu burta mare. Năştea şi nu dura mult până cerămânea iarăşi grea. Am venit pe lume la distanţă de un an-doi. Prima soră şi cea de-a doua n-auuitat atmosfera de spaimă din zilele când mamei îi venea sorocul.Noroc că de fiecare dată când îi venea ceasul alături de mama era bunica, gata s-o facă pemoaşa. La naşterea primilor trei copii, tata a stat în faţa uşii de la odaie sau s-a agitat fără astâmpărprin curte, fumând ţigară de la ţigară. Însă după cea de-a treia naştere, în ziua când mama era închinurile facerii, tata nu se mai întorcea seara de la birou. Se oferea să facă tura de noapte, lucru pecare de obicei nu-l accepta în ruptul capului. Odată cu naşterea lui Sook’i, cea de-a cincea fată,taică-meu nu şi-a mai putut stăpâni furia pe care atâţia ani cu greu şi-o ţinuse în frâu. Dimineaţă,când s-a întors din schimbul de noapte, mama şi bunica încălziseră apă şi îmbăiau într-o albie delemn copilul abia născut. De îndată ce a intrat în odaie, tata a înşfăcat-o pe Sook’i şi a cufundat-o înapă.— La ce bun să tot naşti de-astea? a răcnit ca un turbat.Îngrozită, bunica a scos-o repede din apă, dar biata copilă nu putea nici să plângă. Din cauzaapei înghiţite se sufoca şi tuşea întruna.Când s-a născut cea de-a şasea soră, Hyeon’i, tata a aruncat înverşunat mâncarea de dimineaţăpe fereastră. Sora cea mai mare tocmai se întorcea de la latrină şi s-a trezit cu bolul de kimchiîn plină figură.Aşa stând lucrurile, oare cum o fi fost când m-am născut eu?— Ne-am strâns toate în odaia copiilor, cea din spate, ţinându-ne răsuflarea, mi-a povestit maitârziu Jin’i, prima dintre surori.Imediat după ce se auzise un scâncet, Son’i, cea de-a doua soră, s-a dus să tragă cu urechea lace se petrecea şi s-a întors plângând:

— Vai, vai! Ce ne facem?… Au zis că e tot fată!— Să n-aud nici un chiţăit! Şi să nu vă treacă prin cap să ieşiţi din odaie când se întoarce tata!le-a avertizat pe toate sora cea mai mare.Aşa cum eram, încă plină de sânge, bunica m-a înfăşat în nişte cârpe. Cu gândul aiurea, stătea încoridorul lipit cu lut dinspre bucătărie şi nu ştia ce să facă. Ieşea din discuţie să pregăteascăfiertură din alge. Plângând pe înfundate, mama m-a luat în braţe şi a ieşit din casă. S-a dus într-opădure din apropiere, într-o fundătură unde oamenii n-aveau ce căuta. M-a lăsat între nişte crengiuscate de pin, trăgându-mi peste faţă marginile scutecelor. Spera că o să mor sufocată sau îngheţatăde vântul rece din zori.