Recenzii și Cărți .PDF

Descarcă online gratis top 10 cărți,

💙Matt Haig- Cum să oprești timpul .PDF

Tom Hazard are un secret periculos.

Poate că arată ca un barbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăieste de cîteva secole. Din Anglia elisabetana pînă la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și pînă la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decît o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea ca să ramînă în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra.

Aici îi poate învăța pe copii despre războaie și vînători de vrajitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca sa îmblanzească trecutul, care il ajunge tot mai repede din urma. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndragostească. Cum sa oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amara despre cum te poti pierde și regasi, despre iminenta schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca sa înveți cum sa traiești cu adevărat.

Sunt bătrân. E primul lucru pe care trebuie să ţi-l spun. Primul lucru pe care, cel mai probabil, nu-l vei crede. Dacă m-ai vedea, ai crede pesemne că am în jur de patruzeci de ani, dar te-ai înşela profund. Sunt bătrân. Bătrân aşa cum pot fi numai un copac, o scoică quahog sau o pictură renascentistă. Să-ţi dau un indiciu. M-am născut acum mai bine de patru sute de ani, pe 3 martie 1581, în odaia părinţilor mei, la etajul al treilea al unui mic castel francez, care era casa mea. Aparent, a fost o zi caldă pentru vremea aceea a anului şi mama a rugat-o pe moaşă să deschidă toate ferestrele.

— Dumnezeu ţi-a zâmbit, a spus mama.

Deşi ar fi putut adăuga, cred, că – dacă EL ar exista – zâmbetul LUI s-a transformat rapid într-o încruntătură şi aşa a rămas de-atunci. Mama a murit demult. Eu, pe de altă parte, nu.Vezi tu, am o problemă medicală. O vreme m-am gândit la ea ca la o boală, dar „boală” nu e chiar

cuvântul corect. Boala sugerează o stare de rău şi de degradare. Să spunem mai bine că am o problemă medicală. Una rară, dar nu unică.

Una de care nimeni nu ştie până n-o are. Nu se pomeneşte de ea în niciun jurnal medical. Şi nici nu are un nume oficial. Primul medic respectat care i-a dat aşa ceva, cândva prin anii 1890, i-a spus „anageria”, rostit cu un „g” moale, dar, din motive ce vor deveni clare mai târziu, nu a ajuns niciodată la urechile publicului larg.