Recenzii și Cărți .PDF

Top 10 cărți ,,După cutremur de Haruki Murakami PDF,,

Haruki Murakami – cărți online gratis .PDF

Komura este un bărbat japonez obișnuit, în jur de 30 de ani, cu o slujbă obișnuită și o soție și mai obișnuită. La o săptămână după marele cutremur care a zguduit zona Kobe, Komura descoperă că soția sa, care se comportase foarte ciudat, ca un mort viu, toată săptămâna, a dispărut. Komura află într-un final că soția sa s-a întors la părinți, însă înțelege și nu înțelege de ce aceasta a reacționat așa. Încercat de tristețe și singurătate, acesta este îndemnat de un coleg să pornească la drum pentru a livra un pachețel misterios într-o altă regiune, unde este întâmpinat de două tinere femei alături de care trăiește niște momente foarte bizare.

Junko este o tânără care locuiește cu prietenul ei Keisuke, surfer și component al unei trupe de muzică rock. Plecată de acasă de la 17 ani, Junko își trăiește viața oarecum în derivă, împrietenindu-se pe parcurs cu domnul Miyake, un pictor în jur de 50 de ani care trăiește izolat de lume și căruia îi face deosebit de mare plăcere să facă focuri pe plajă cu lemnele aduse de valuri. Urmărită obsesiv de povestirea „Focul” a lui Jack London, Junko încheagă imediat o prietenie sinceră și strânsă cu pictorul trecut de prima tinerețe, și astfel află că acesta este originar din Kobe, unde și-a lăsat în urmă familia… M-a emoționat foarte tare sfârșitul acestei povestiri, deși nu neapărat și conținutul ei.

Yoshiya este un tânăr în vârstă de 25 de ani cu o personalitate liniștită, o slujbă normală, care încă locuiește cu mama lui, dar care este copilul Domnului. Sau cel puțin așa insistă mama sa. Aceasta îi tot repetă că Yoshiya nu are alt tată decât pe Domnul. Însă Yoshiya trăiește ancorat în realitate și, aducându-și aminte de povestea pe care i-a spus-o mama lui despre căile greșite pe care o luase în tinerețe și despre bărbații cu care se culcase, își dă seama că ultimul bărbat cu care fusese aceasta e posibil să fie tatăl lui. Într-o seară, ochește pe stradă un bărbat cu aspect similar și îl urmărește. Pe străduțe lăturalnice, până la un câmp de baseball părăsit și funebru. Yoshiya îl caută pe tatăl său, însă descoperă cu totul altceva. Povestirea asta mi s-a părut bine scrisă, însă i-a lipsit acel „ceva”.

Satsuki este o doctoriță specializată în afecțiuni ale glandei tiroide, ajunsă la vârsta a doua și proaspăt intrată la menopauză. Nu are copii, nu mai are soț. Ajunsă în Thailanda pentru a participa la o conferință mondială a medicilor, Satsuki se simte tot mai obosită și mai neliniștită în același timp. Își tot aduce aminte de lucruri îngropate de mult sub preșul trecerii timpului, lucruri petrecute în urmă cu 30 de ani care au marcat-o pentru tot restul vieții. Bărbatul „acela” locuiește în Kobe, iar Satsuki își dorește să fi fost strivit sub dărâmături. Sugerându-i-se să își ia un concediu, pentru a-și recăpăta suflul și dorința de viață, Satsuki ajunge să fie acompaniată în Thailanda de un șofer și om-bun-la-toate pe numele său Nimit. Într-o zi, Nimit o duce într-un sat ca să vadă o bătrână vindecătoare. Ce îi spune bătrâna, descoperiți și singuri! O povestire fermecătoare prin melancolia și singurătatea pe care le emană, dar aș fi vrut să fie mai dezvoltată.

La scurt timp după cutremurul din Kobe, Katagiri ajunge acasă ca să descopere că acolo se află deja, în vizită, un broscoi uriaș. Peste doi metri în înălțime. Cu o voce pătrunzătoare, acesta îi spune să i se adreseze cu apelativul „Broscan”. Katagiri crede că are halucinații, însă stând de vorbă în cele din urmă cu Broscanul, acesta îi spune că după cutremurul din Kobe se apropie o altă catastrofă și mai devastatoare, și anume un cutremur puternic care va distruge Tokyo. Prin urmare, Broscanul a venit să îl roage pe Katagiri să lupte alături de el împotriva puterilor care amenință capitala Japoniei și care bântuie în adâncurile pământului, tot mai neliniștite. Katagiri are momente când crede că halucinează, și momente când este absolut sigur că totul este adevărat.

Junpei este un scriitor de 30 și ceva de ani care își împarte timpul între masa de scris și casa lui Sayoko, prietena sa din studenție. Îndrăgostit fără speranță de aceasta încă din studenție, Junpei preferă să mențină relația caldă de prietenie și să o ajute pe fiica ei în vârstă de 4 ani să adoarmă spunându-i povești despre urși care culeg miere, vânează somon, și își văd în general de treburile lor „ursești”. Însă dinamica dintre personaje este mai profundă de atât, căci fiica lui Sayoko îl are drept tată pe Kan, cu care Junpei și Sayoko formaseră un trio reușit în perioada tinereții. Însă Kan a avut primul curaj să o revendice pe Sayoko, iar Junpei a rămas cu durerea surdă din piept. Dar acum totul este în curs de schimbare, și pe măsură ce Junpei se implică tot mai mult în viața micuței Sara, care este chinuită de coșmaruri crunte în urma cutremurului și imaginilor difuzate la televizor, bărbatul își dă seama că năzuințele sale din tinerețe pot deveni realitate, dacă are curajul să facă acest pas.

Fragment— Liza! Dar atunci ce a fost aseară? Ce a fost a fost.Nu se poate! Ar fi prea crud din partea ta!F. M. Dostoievski, DemoniiŞtiri la radio: Trupele americane au suferit pierderi semnificative, dar şiVietcong-ul a înregistrat moartea a o sută cincisprezece oameni.Femeia: E îngrozitor, cât de anonim!Bărbatul: Ce anume?Femeia: Au spus că au murit o sută cincisprezece luptători de gherilă, dardin asta nu se înţelege nimic, pentru că nu se ştie nimic despre fiecare omîn parte. Aveau nevastă şi copii? Le plăcea mai mult la cinema sau lateatru? Ni se vorbeşte doar despre. 115 morţi.”Jean-Luc Godard, Pierrot nebunul

Un OZN aterizează în Kushiro.Şi-a petrecut cinci zile în faţa televizorului. Privea tăcută imaginile cubănci şi spitale dărâmate, străzi comerciale mistuite de flăcări, autostrăzişi căi ferate întrerupte. Stătea cufundată în canapea, cu buzele strânse şi

nu-i răspundea deloc lui Komura, nici măcar printr-un semn din cap.Komura nu era sigur nici măcar că ea îl ascultă.Soţia lui era din Yamagata şi, din câte ştia el, nu avea rude sau cunoştinţeîn zona Kobe. Cu toate acestea, stătea lipită de televizor de dimineaţa şipână seara. Din câte îşi dădea el seama, nu mânca şi nu bea nimic. Nicimăcar la toaletă nu se ducea. Nu se mişca decât ca să schimbe canalele dintelecomandă.Komura îşi prăjea singur pâine, îşi făcea cafea şi pleca la serviciu. Cândse întorcea, o găsea exact cum o lăsase, în faţa televizorului. Neavândîncotro, îşi prepara o cină frugală din ce găsea prin frigider şi mâncasingur. Când se ducea la culcare, ea se uita la ştirile de noapte. Eraînconjurată de un zid de tăcere. Komura s-a resemnat şi a renunţat să-i maivorbească.