Recenzii și Cărți .PDF

De la îndrăgitul scriitor - Carlos Ruiz Zafon - Marina  .PDF

Am gândit întotdeauna că orice scriitor, fie că o admite, fie că nu, are în biblioteca lui câteva titluri favorite. Predilecţia pentru ele n-are aproape niciodată legătură cu valoarea literară intrinsecă a operei sau cu bogăţia ori sărăcia pe care i le-a adus publicarea ei. Dintr-un motiv ciudat, el se simte mai apropiat de unele dintre personajele create, fără să poată explica prea bine de ce. Dintre toate cărţile pe care le-am publicat de când am început să exercit strania meserie de romancier, prin 1992, favorita mea este Marina. Am scris acest roman la Los Angeles, în 1996 şi 1997.

 Aveam pe atunci aproape treizeci şi trei de ani şi începeam să bănuiesc că ceea ce un nătărău numise „prima tinereţe” îmi scăpa printre degete cu o viteză de crucişător. Mai înainte, publicasem trei romane pentru adolescenţi şi, curând după ce am început să scriu Marina, am fost sigur că ea avea să fie ultima de acest gen. Pe măsură ce romanul avansa, întreaga lui istorie începea să miroasă a rămas-bun, iar când eram aproape gata am avut impresia că o parte din mine, ceva ce nici astăzi nu ştiu foarte bine ce era, dar care îmi lipseşte zilnic, a rămas în el pe vecie.

 E posibil ca Marina să fie romanul cel mai greu de definit şi clasificat, dar şi cel mai personal, poate, dintre toate cele pe care le-am scris. Ca o ironie a sorţii, publicarea sa mi-a provocat cele mai multe necazuri. Acest roman a supravieţuit unui deceniu de ediţii dintre cele mai proaste şi adeseori frauduloase, care uneori, fără ca eu să fi putut face prea mult pentru a o putea evita, au deconcertat mulţi cititori prin încercarea de a-l prezenta drept altceva decât era. Chiar şi aşa, cititori de toate vârstele şi condiţiile tot mai descoperă câte ceva în paginile lui, ajungând la mansarda sufletului despre care ne vorbeşte naratorul Óscar. 

Marina revine, în fine, acasă, iar cititorii descoperă acum pentru întâia oară povestea încheiată de Óscar în locul ei, în condiţiile mereu visate de autor. Poate că, ajutat de ei, acum voi putea înţelege de ce acest roman e tot atât de prezent în memoria mea ca în ziua când l-am încheiat şi am să-mi amintesc, cum ar zice Marina, ceea ce nicicând nu s-a petrecut.