Recenzii și Cărți .PDF

Citind volumele seriei sucubice ale Richellei Mead, ai strania senzaţie că te afli în culisele de unde Toulouse Lautrec îşi alegea modelele: acele dansatoare, sclipitoare în noapte, însă terne ziua, cu o viaţă obişnuită, aproape anostă. Ceea ce nu se poate spune despre sucubul Georgiana care, atât ziua cât şi noaptea, are parte de acţiune şi adrenalină. Cu atât mai mult cu cât scriitoarea introduce în scenă alte şi alte tipuri de nemuritori mai mult sau mai puţin malefici. Volumul „Vise de sucub” este un roman exploziv, aproape în sensul literal al cuvântului.

FRAGMENT:

Bastien şi cu mine ne-am întors, amintindu-ne că aveam public. Ceilalţi nemuritori ne priveau nedumeriţi, iar partida de poker se pare că fusese momentan dată uitării. Bastien a zâmbit pârjolitor şi a traversat încăperea cu câţiva paşi mari şi rapizi.

— Bastien Moreau, a spus şi a întins politicos mâna spre Hugh, rafinat şi respectuos până în măduvă.

În fond, incubii au acelaşi talent la relaţiile cu clienţii şi la PR ca sucubii.

— E o plăcere să te cunosc, a adăugat.

S-a prezentat cu aceeaşi politeţe şi celorlalţi membri ai găştii, oprindu-se o clipă când a ajuns la Carter. Uşoara surprindere care s-a citit în ochii negri ai lui Bastien a fost singurul indiciu că i se părea ciudată prezenţa unui înger printre noi. În rest, mâna fermecătoare afişată a rămas fără cusur, în timp ce zâmbea şi îi strângea mâna lui Carter.

Deşi evident uimit de prezenţa lui Bastien, Peter s-a ridicat, ca o bună gazdă ce era.

— Ia loc. Vrei ceva de băut?

— Mulţumesc. Eşti foarte amabil. Whisky cu gheaţă, te rog. Şi îţi mulţumesc că mi-ai permis să vin aşa, pe nepusă masă. Ai o locuinţă fantastică.

Vampirul a dat din cap, încântat că în sfârşit cineva îi aprecia ospitalitatea.

Eu una, însă, aveam alte griji şi mă întrebam ce îl făcuse pe incub să vină „aşa, pe nepusă masă”. Brusc, mi-am adus aminte de surpriza pe care mi-o fluturase Jerome pe la nas.

— Jerome ştie că eşti aici, nu-i aşa?

— Desigur. E de mult aranjată.

Ai noştri nu puteau pune piciorul în teritoriul altcuiva fără să facă aranjamente cu mahărul local. Pentru o seminţie care chipurile s-a revoltat împotriva sistemului, aveam o cantitate uluitoare de reguli, instrucţiuni şi hârţogărie de luat în seamă. Pe lângă noi, Fiscul juca la pitici.

— El mi-a spus unde dau de tine.

— Şi ai venit pentru că…

M-a cuprins jucăuş cu braţul.

— Ce te mai grăbeşti! Nu tu „salut, ce mai faci”? Nu pot să trec ca să-mi văd o prietenă mai veche?

— Nu şi-n meseria asta.

— De cât timp o cunoşti pe Georgina? a întrebat Hugh, mutându-şi corpul masiv într-o poziţie mai confortabilă.

Bastien a devenit meditativ.

— Nu ştiu. De când ne ştim? De secole?

— Fii mai exact, am spus, iar gândurile mi-au fost purtate spre Londra de odinioară şi spre uliţele desfundate năpădite de miasma cailor şi a oamenilor nespălaţi. Să fi fost început de secol XVII?