Recenzii și Cărți .PDF

Al doilea volum al seriei „Fiii păcatului”, după ȘAPTE NOPȚI DE PASIUNE, apărut în 2018.

Sir Richard Harmsworth crede că bijuteria Harmsworth îi va confirma statutul de moștenitor și vrea să o obțină cu orice preț. Genevieve este autoarea articolelor academice semnate de tatăl ei. Speră că bijuteria Harmsworth o va ajuta să-și creeze un nume și să aibă o carieră. Richard vrea să o seducă pe Genevieve, pentru a-și atinge scopul, dar ea îi fură inima.

Genevieve Barrett este o intelectuală genială, care are un mare secret: este autoarea de drept a articolelor publicate de tatăl ei. Asta până când la casa parohială ajunge un student nou pe care tânăra îl recunoaște ca fiind tâlharul mascat care a încercat să fure o bijuterie valoroasă din biroul ei. E riscant să nu-i pulge identitatea seducătorului străin, dar și ea are secrete pe care nu vrea să le afle nimeni.

Sir Richard Harmsworth se preface a fi doar un crai monden, ca să arate societății că nu-i pasă de faptul că este copil din flori. Deși marcat de faptul că nu știe cine este tatăl lui, Richard crede că bijuteria Harmsworth va demonstra că el este adevăratul moștenitor al numelui familiei. Așa că își pune în minte să o seducă pe actuala proprietară a bijuteriei, dar se trezește față în față cu o frumusețe care îi taie respirația. Pe când Genevieve îi fură inima lui Richard, o amenințare mult mai mare se arată în direcția ei…

Citate:

„Tânăra își coborî vocea și injectă indignare în ton.

– Dacă nu vrei să-mi dai drumul, o să mă strecor în camera ta când dormi și o să te sufoc cu perna.

Senzualitatea se citi pe fața lui. Bărbatul arăta ca și cum voia să o sărute. Cum avea să reacționeze dacă o făcea?

– Dacă vii în camera mea, o să facem ceva mult mai plăcut decât

o crimă.”

„O trepidație palpitantă o străbătu pe Genevieve când el o trase în brațe. Apoi orice urmă de rațiune dispăru când o sărută.

Nu era nici urmă din tandrețea pe care și-o amintea. Era o cerință

impetuoasă.”

„Tot corpul ei cânta. Gemu când își îndepărtă buzele de ale lui și

își îngropă fața în umărul lui. Bărbatul abia întrecuse limitele decenței și deja se simțea copleșită. Parfumul lui o ameți. Acea afurisită de lămâiță care ar fi trebuit să miroasă a trădare, dar în schimb promitea bucurie. Sub acesta, era mirosul înțepător al foamei unui bărbat, surprinzător de familiar după acele momente de lângă lac.”