Recenzii și Cărți .PDF

Trebuia să nu se mai gândească la el așa. Era Lord Devonwood, nu Griffin. Griffin era bărbatul care îi făcea sufletul să zboare și i-l aducea înapoi în siguranță. Lord Devonwood nu era protectorul ei magic. Era fratele lui Theodore. Ținta lui Monty. 

 – Nu e nevoie, spuse ea, cu doar un ușor tremur în voce. Se îndreptă spre ușă să-i iasă în întâmpinare lui Baxter înainte ca majordomul să îi caute în dormitor. Se opri la ușă și se întoarse să-l privească.

 Încă nu înțelegea ce îi făcuse.

 Nu se vorbea nimic despre asta în tratatele medicale pe care i le dăduse Monty când considerase că era îndeajuns de mare pentru a fi educată cu privire la poftele trupești. Știa că tehnic era încă virgină, dar ceva se întâmplase negreșit între ea și Griffin.

 Ceva special. Îi văzuse spiritul dezgolit și doar acum își dădu seama cât îl costase să îi ofere acea experiență fără a-și oferi și sieși plăcere. Pieptul îi tresăltă și răsuflă cu greu, iar umflătura din pantalonii lui trăda frustrarea pe care o simțea.

 Își dori ca lucrurile să fie diferite. Își dori ca fratele lui să nu o curteze. Își dorea cu disperare să nu trebuiască să îl înșele de dragul lui Monty.

 Dar o făcuse.

 Așa că se îndreptă și decise să pună o oarecare distanță între ei. Poate avea să doară mai puțin când urma să afle ce era și să fie nevoit să o urască.

 – Mulțumesc, milord. Mă voi ocupa singură de tata. 

 – Mulțumesc, milord? repetă Devon, în timp ce ea ieși pe ușă, urmată de foșnetul rochiei. Se topise sub atingerea lui, iar apoi, după ce terminase, se răcise ca o sculptură de gheață. Ca și când nu ar fi făcut decât să-i ofere un serviciu. Blestemăție!

 Îi mulțumise. Pentru ce? Că îi dăduse fustele peste cap? Dumnezeule, îl făcea să se simtă ca unul dintre șarlatanii aceia de doctori care își tratau pacientele isterice masându-le până atingeau orgasmul, spunând că fac terapie. De-al naibii, s-ar duce la fratele său cu izul ei dulce și moscat încă pătrunzător pe degete, ca să-i arate lui Ted ce femeie îi sucise mințile.