- 📖😍View All Books By🔝:
📖Carti PDF🎊 online gratis:🌸 Singura iubire de Erich Segal carte .PDF📖🌟
Descarcă top cele mai frumoase iubiri de poveste online gratis Singura iubire de Erich Segal carte .PDF
Prolog
Trebuie să fac o mărturisire cumplită. Când am aflat că Silvia e pe moarte, nu am fost foarte nefericit. Ştiu că o asemenea atitudine poate părea inumană, mai ales când vine din partea unui medic, dar nu pot să mă gândesc la ea ca la pacienţii mei obişnuiţi. De fapt, când mi s-a spus că îmi va face o vizită după atâta vreme, am fost tentat să cred că era o tentativă de împăcare. Mă întreb ce se petrece în sufletul ei. Oare priveşte apropiata noastră întâlnire ca un ultim gest disperat de a-şi salva viaţa? Sau poate vrea să mă mai vadă o dată, înainte de căderea întunericului, lucru pe care-l doresc şi eu la fel de mult? Nu ştiu cum stau lucrurile cu soţul ei. Chiar dacă nu i-a spus despre relaţia noastră, care a existat cu ani în urmă, va fi nevoită să o facă acum. Dar indiferent de sentimentele lui, nu poate împiedica întâlnirea noastră. În fond, este o persoană obişnuită să obţină tot ce e mai bun pe lume, iar în domeniul meu cred că sunt într-adevăr cel mai bun. Silvia este cu doi ani mai mică decât mine, are doar patruzeci şi trei de ani. Judecând după ultimele articole din ziar, a rămas la fel de frumoasă. Pare prea radioasă, prea plină de viaţă pentru cineva grav bolnav. Pentru mine ea a reprezentat întotdeauna chintesenţa forţei vitale. În prima noastră conversaţie telefonică, Rinaldi e politicos şi formal. Deşi îmi vorbeşte despre propria soţie, nu simt nicio urmă de emoţie în vocea lui. Pare convins că îi voi sta la dispoziţie imediat.
— Doamna Rinaldi are o tumoare pe creier – aţi putea să o examinaţi cât mai curând?
Îndărătul acestei aroganţe detectez totuşi o acceptare tacită a faptului că eu dispun de o putere pe care el nu o are. Oricât de versat ar fi în afaceri, nu poate să negocieze cu Îngerul Morţii, şi asta mă face să mă simt satisfăcut. Apoi, ca şi cum şi-ar fi dat seama, îmi spune cu o ezitare aproape imperceptibilă în glas: „Vă rog”. Nu-mi rămâne decât să îi ajut. Pe amândoi. Fişele şi radiografiile au ajuns pe biroul meu în mai puţin de o oră. De îndată ce am rămas singur, am rupt plicul cu gândul nebunesc că înăuntrul lui voi găsi o parte din Silvia pe care să o recunosc. Bineînţeles că erau doar nişte imagini ale creierului ei, obţinute cu ajutorul tehnicii de ultimă oră. Şi eu care credeam că mai văzusem ce este înăuntrul lui. Dar mintea nu este un organ. Creierul nu este lăcaşul sufletului. Şi atunci, medicul din mine s-a revoltat. Încă de la primele imagini se vedea clar existenţa unui neoplasm. Ce fel de medici o consultaseră? Am frunzărit repede însemnările, dar în afara obişnuitului jargon medical nu am găsit nimic relevant. Pacienta, o femeie albă, căsătorită, pe atunci în vârstă de patruzeci şi unu de ani, se prezentase mai întâi la cabinetul unui anume profesor Luca Vingiano, acuzând puternice dureri de cap. El le-a pus pe seama stresului şi i-a prescris cele mai moderne calmante. Cu toate acestea, în ciuda filosofiei lui far niente, lăsase să-i scape un detaliu ce ţinea de viaţa personală a pacientei, pe care o etichetase drept tensionată. Imediat am găsit o explicaţie care să-mi convină: era desigur vorba de probleme legate de căsnicia ei. Deşi în poze apărea împreună cu soţul ei ca un fel de ornament marital, Silvia părea să îşi ducă existenţa undeva la marginea vieţii lui. Prin contrast, Nico era o persoană cu o viaţă publică foarte activă. Pe lângă faptul că FAMA (Fabbrica Milanese Automobili), colosul multinaţional al cărui proprietar era, se situa pe locul întâi în Italia ca producător de automobile, domeniile sale de activitate cuprindeau şi construcţii, asigurări şi chiar edituri. Nu de puţine ori presa a lansat zvonuri cu privire la relaţiile lui cu perse tinere. Desigur, fotografiile publicate erau făcute la dineuri de caritate, deci puteau fi doar speculaţii ordinare. În plus, celebritatea atrage oricum după sine speculaţii. Am trăit pe propria-mi piele asemenea întâmplări, după ce am ajuns medic de renume. Oricare ar fi fost realitatea, aceste insinuări mi s-au strecurat în suflet ca nişte picături de otravă şi am ales să cred insinuările jurnaliştilor, punând starea de anxietate din însemnările doctorului pe seama faptului că soţul ei căuta fericirea în altă parte. Am făcut un efort considerabil ca să continuu lectura. A trecut mult timp, în care ea a continuat să fie chinuită de dureri, până când profesorul Vingiano a luat-o în serios şi a trimis-o la Londra, la un neurolog de talie internaţională, al cărui nume avea în faţă un „Sir”. După cum era de aşteptat, acesta a identificat tumoarea, dar a concluzionat că ajunsese într-un stadiu în care nu mai putea fi operată. Era într-adevăr imposibil pentru orice chirurg, chiar şi pentru cei mai pricepuţi, chiar dacă ar fi folosit instrumente chirurgicale miniaturale, să nu facă mai mult rău decât bine. Sau, cel mai probabil, să o omoare. În această situaţie disperată eu am devenit ultima ei speranţă. Mă simţeam copleşit, deşi tehnica genetică pe care o pusesem la punct dăduse rezultate foarte bune în reducerea tumorilor prin copierea ADN-ului, corectarea structurii afectate şi reintroducerea lui în corpul pacientului. Pentru prima oară am înţeles motivul pentru care medicilor le vine greu să îi trateze pe cei apropiaţi. M-am simţit deodată nesigur şi neîncrezător în calităţile mele medicale. Faptul că ai un pacient la care ţii foarte mult te face să devii dureros de conştient de posibilitatea unui eşec. Nu voiam să o am pacientă pe Silvia.
Descriere
Love story – O superbă poveste de dragoste ce se prelungește dincolo de moarte. O iubire incandenscentă pe care, în ciuda unui deznodământ tragic, și-ar dori-o oricare dintre noi.
Doi tineri, atrași irezistibil unul de celălalt, trec peste bariere sociale, se căsătoresc și se confruntă cu drama vieții lor. Dimensiunile acestei tragedii fac să vibreze și cele mai insensibile corzi ale sufletului cititorului. O carte tulburătoare, cu un ecou ce va stărui multă vreme în memorie.
Singura iubire – Un roman ce demonstrează, încă o dată, cât de întortocheate sunt cărările destinului.
Neurochirurgul Matthew Hiller se confruntă cu un moment extrem de dificil al vieții sale. Ultima speranță a unei femei se află în mâinile lui. Dar pacienta nu este o oarecare, ci femeia pe care a iubit-o cel mai mult, care l-a părăsit exact în ajunul căsătoriei. Ca medic, ar trebui să forțeze imposibilul pentru a o reda vieții. În același timp, ca iubit abandonat, nu poate uita trecutul. Peste toate acestea, Matthew nici nu îndrăznește să-și imagineze ce s-ar putea întâmpla dacă va reuși să o salveze…
Recomandăm: Icebreaker-Hannah Grace carte scan .PDF
CItește și descarcă Singura iubire de Erich Segal carte .PDF
Disclaimer: ( Please Read the Complete Disclaimer Then) All information/ material available on this website or the links handed on the point are for educational and instructional purposes only. We hold no responsibility for any profit, loss, or damage caused by or due to any information available on the point, either directly or laterally. The content is meant for individual and noncommercial uses only. © 2023 "ToolBooks" Citește și descarcă cărți online gratis! | All Rights Reserved