Recenzii și Cărți .PDF

Descarcă cela mai vîndute cărți online gratis Cupa de venin by Nora Roberts and J.D. Robb carte .PDF

Descriere

Aşa cum ne-a obişnuit deja, J.D. Robb (Nora Roberts) a lansat un roman plin de suspans, intrigă, dezbateri de ordin psihologic şi răsturnări de situaţie.Eve Dallas şi Delia Peabody, o echipă invincibilă a poliţiei din New York, au de rezolvat un caz misterios: moartea unui preot, Miguel Flores. Acesta moare otrăvit chiar în timpul slujbei de înmormântare pe care o oficia, decedatul fiind un nume marcant al comunităţii hispanice: bogatul şi renumitul Hector Ortiz, care trăise peste 100 de ani şi care avea o familie extrem de numeroasă şi unită.Cei care anchetează crima se întreabă: de ce? De ce să moară astfel un reprezentant al bisericii şi, mai ales, într-un asemenea moment? Finalul cărţii scoate la lumină adevărul, iar justiţia face dreptate. Acţiunea imprevizibilă, secretele de mult ascunse şi crimele greu de elucidat se contopesc toate într-un thriller captivant, irezistibil.

Fragment

În timpul slujbei de înmormântare, preotul aşeză anafura şi vinul roşu ieftin pe acoperământul de pânză care drapa altarul. Atât farfurioara, cât şi cupa erau din argint. Ambele fuseseră dăruite de bărbatul din coşciugul acoperit cu flori, depus la baza celor două trepte uzate care-l separau pe preotul paroh de adunare. Bărbatul decedase la o sută şaisprezece ani. Şi în fiecare zi a vieţii sale trăise ca un bun catolic. Soţia sa murise cu aproximativ zece luni în urmă, iar el suferise enorm în urma pierderii sale. În clipa de faţă, copiii, nepoţii, strănepoţii şi stră- strănepoţii lui umpluseră până la refuz băncile vechii biserici din Harlemul Spaniol. Mulţi locuiau chiar în această parohie, dar şi mai mulţi reveniseră aici doar pentru a-şi exprima suferinţa într-un asemenea moment şi pentru a prezenta condoleanţele cuvenite. Cei doi fraţi ai săi, care-i supravieţuiseră, participau de asemenea la ceremonie, laolaltă cu verişoarele, nepoatele, nepoţii, prietenii şi vecinii săi, astfel că toţi aceştia se îngrămădiseră pe rândurile de bănci, pe culoarul dintre ele sau în vestibul pentru a-l comemora pe cel decedat prin acel ritual vechi. Hector Ortiz fusese un om cumsecade, care avusese parte de o viaţă bună. Murise liniştit în patul său, înconjurat de o mulţime de fotografii ce-i înfăţişau pe membrii familiei sau imagini ale lui Iisus, ale Fecioarei Maria şi ale sfântului său preferat, Laurenţiu. Sf. Laurenţiu murise ars pe rug pentru credinţa sa şi, ca o ironie, devenise patronul celor care deţineau restaurante. Lui Hector Ortiz i s-ar fi dus dorul, probabil că lumea l-ar fi jelit. Dar vârsta înaintată, viaţa bună pe care o dusese şi moartea uşoară de care avusese parte lăsaseră o urmă de pace şi de resemnare asupra slujbei de înmormântare, şi a celor care asistau, ştergându-şi discret lacrimile vărsate mai mult pentru ei decât pentru cel decedat. Credinţa lor, îşi zise preotul, le întărea convingerea că Hector Ortiz va fi mântuit. Preotul 1 Cupa de venin – J.D.Robb continuă să oficieze slujba, urmând ritualul acela atât de familiar, în timp ce analiza chipurile celor prezenţi. Ei îl priveau pentru ca el să-i călăuzească cu ocazia acestui tribut de rămas-bun. Parfumul florilor, al tămâii, la care se adăuga mirosul de ceară topită al lumânărilor se amestecau şi apoi se înălţau în aer. O aromă mistică. Mirosul puterii şi al întrupării. Preotul se înclină în faţa acelor simboluri ale trupului şi sângelui pin, după care îşi spălă mâinile. El îl cunoscuse pe Hector, de fapt, îi ascultase spovedania, ultima, chiar cu o săptămână în urmă. Aşa că penitenţa, cugetă părintele Flores în timp ce enoriaşii se ridicară, fusese ultima pe care Hector o primise. Flores vorbi celor adunaţi acolo, iar ei i se adresară lui, folosind bine cunoscutele cuvinte ale Rugăciunii Euharistice, mijlocind astfel legătura cu Cel Divin. „Sfinte, Sfinte, Sfinte Doamne, tu, Atotputernicul a tot ceea ce poate exista”. Aceste cuvinte, precum şi cele care urmară, fură, în realitate, cântate, pentru că lui Hector îi plăcuse mult muzica liturgică. Vocile tuturor se înălţară, rezonând în aerul acela ce avea o mireasmă magică. Adunarea îngenunche, scâncetul speriat al unui bebeluş, o tuse uscată, şoapte, pregătită pentru Consacrare. Preotul aşteptă ca ei să tacă, să se aştearnă liniştea. Cel puţin o vreme. Flores imploră ca puterea Sfântului Duh să transforme darurile, anafura şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos. Apoi se mişcă, aşa cum o cerea ritualul, spre Cel care-l reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu. Putere. Întrupare.