Recenzii și Cărți .PDF

DMITRI ALEKSEEVICI GLUHOVSKI METRO 2034 vol.2 top cele mai vîndute cărți, acum și online gratis. Recenzii și carte în format electronic .PDF

Anul este 2034. Lumea a fost distrusă de războiul nuclear. Viața pe suprafața Pământului nu mai este posibilă. Au scăpat doar cei care, auzind semnalul de alarmă, au reușit să fugă la ușile metroului din Moscova, cel mai mare adăpost antibombe din lume. Două decenii mai târziu, stațiile de metrou au devenit orașe-stat, iar calea dintre ele trece prin întunericul și pericolul tunelurilor. Civilizația dispare. O persoană uită treptat ceea ce a făcut din el o persoană. Stația Sevastopolskaya – o mică Sparta subterană, care se opune singură hoardelor de spirite rele – este izolată de metroul mare și va fi inevitabil distrusă. Pentru a o salva, ai nevoie de un erou adevărat… Sau de o eroină? A doua parte a trilogiei „Metro” de Dmitri Glukhovsky a repetat succesul asurzitor al primei. Zeci de traduceri în limbi europene și asiatice, circulație de sute de mii. Carte, inspirând bărbații și făcând fetele să se îndrăgostească de ea însăși. Ultima poveste romantică a unei lumi pierdute.

Recenzii

„Al doilea volum al trilogiei Metro este urmarea superbă şi mult

aşteptată a bestsellerului cult Metro 2033 care continuă povestea

luptei pentru supravieţuire dusă în tunelurile metroului din Moscova

după cel de-Al Treilea Război Mondial.

„Universul Metro rămâne unul dintre cele mai bune scenarii

apocaliptice.”

Nerd Like You

„Fie că faci pentru prima dată cunoştinţă cu această serie, fie că

eşti un fan al primului volum sau vrei să explorezi lumea Metroului în

profunzime, Metro 2034 este cartea ideală pentru tine! Îmbinând

acţiunea, personajele dure şi agere, tensiunea sufocantă şi satira

întunecată, seria Metro a devenit un bestseller mondial.”

„Cititorii pasionaţi de literatura science-fiction rusească, precum

Picnic la marginea drumului de Strugaţki, vor aprecia Metro 2034.”

HorrorNovelReviews.com

„Viitorul post-apocaliptic propus de Gluhovski este extraordinar

de realist, populat cu personaje credibile, cu un dialog excelent şi cu

o intrigă captivantă.”

„O călătorie violentă, dar la capătul tunelului se întrezăreşte o

luminiţă.”

„Mult aşteptata continuare a romanului-cult cu un succes

Fragment

Nu reveniră marţi, nici miercuri, nici măcar joi, când fusese stabilită data finală. Punctul de pază armată numărul unu era în alertă permanentă şi, dacă oamenii de strajă ar fi auzit până şi cel mai stins strigăt de ajutor sau ar fi zărit cel mai vag licăr de lumină pe pereţii întunecaţi şi umezi ai tunelului, o echipă de salvare ar fi fost trimisă imediat înspre Nahimovski Prospekt. Cu fiecare oră ce trecea, tensiunea devenea tot mai apăsătoare. Trupele de luptă cele mai bine pregătite, excelent echipate şi antrenate special pentru acest gen de misiune nu închiseseră un ochi toată noaptea. De aproape două zile, într-un sertar la postul de gardă se aduna praful pe pachetul de cărţi folosit ca să mai treacă — 6 — timpul între două alarme. Tachinările şi glumele obişnuite făcuseră loc mai întâi unor discuţii purtate cu voci joase şi neliniştite, apoi unei tăceri apăsătoare, în timpul căreia fiecare spera să fie cel dintâi care aude ecoul paşilor caravanei ce se reîntorcea. Mult prea multe depindeau de asta. Toţi locuitorii Sevastopolskaiei erau în stare să folosească o armă, de la băieţelul de cinci ani până la cel mai bătrân dintre ei. Îşi transformaseră staţia într-un bastion impenetrabil, plin de cuiburi de mitraliere, colaci de sârmă ghimpată şi chiar dispozitive antitanc confecţionate din şine sudate laolaltă. Dar această staţie-fortăreaţă care părea invulnerabilă putea să cadă în orice clipă. Călcâiul lui Ahile era, în cazul ei, insuficienţa muniţiei. Confruntaţi cu ceea ce locuitorii Sevastopolskaiei erau siliţi să îndure zi de zi, cetăţenii oricărei alte staţii nici nu s-ar fi gândit să o apere, ci ar fi dat bir cu fugiţii ca şobolanii dintr-un tunel inundat. Punând în balanţă costurile, probabil nici puternica Hansă – alianţa de staţii de pe Linia Circulară – nu ar fi acceptat să mobilizeze forţele necesare ca să apere Sevastopolskaia. În ciuda importanţei strategice incontestabile, preţul era mult prea mare. Însă curentul electric era foarte scump, suficient de scump pentru ca sevastopoliţii, constructorii uneia dintre cele mai mari centrale hidroelectrice din metrou, să comande muniţie cu lada, s-o plătească din veniturile câştigate alimentând Hansa cu electricitate şi tot să iasă pe profit. Pentru mulţi dintre ei însă preţul nu se măsura numai în gloanţe, ci şi în vieţile lor mutilate şi scurtate. Apele subterane erau bucuria şi blestemul Sevastopolskaiei, înconjurând-o din toate părţile cum înconjurau apele Styxului bărcuţa fragilă a lui Charon. Învârteau aripile zecilor de mori de apă construite de inginerii autodidacţi în tuneluri, în caverne şi pe cursuri subterane – oriunde puteau ajunge echipele trimise în explorare – generând lumină şi căldură pentru staţie şi pentru o treime din Cerc. Aceleaşi ape însă erodau neîncetat structurile de rezistenţă, măcinau îmbinările din ciment şi murmurau somnoroase îndărătul pereţilor sălii centrale, încercând să adoarmă vigilenţa locuitorilor printr-un fals sentiment de siguranţă. Şi totodată făceau imposibilă aruncarea în aer a tunelurilor laterale nefolosite, prin care hoarde de creaturi de coşmar înaintau spre Sevastopolskaia ca un miriapod nesfârşit târându-se alene într-o maşină de tocat. Locuitorii staţiei, echipajul acestei nave fantomă ce călătorea prin regiunile cele mai joase ale lumii subterane, erau condamnaţi întru eternitate să găsească şi să peticească noile găuri din coca vasului lor. Începuse să sufere de infiltraţii cu mult timp în urmă, dar nu exista port sigur unde să se poată odihni în pace după truda sa. Şi în acelaşi timp trebuia să respingă una după alta tentativele monştrilor din staţiile Certanovskaia şi Nahimovski, care încercau să urce la bord furişându-se prin canale de ventilaţie, prelingându-se prin conducte de evacuare străbătute de curenţi rapizi de apă tulbure, ţâşnind afară din tunelurile sudice. Lumea întreagă părea să se fi unit împotriva sevastopoliţilor, îndârjindu-se să le şteargă locuinţa de pe harta metroului. Şi totuşi ei se agăţau cu încăpăţânare de staţia lor, ca şi cum doar ea mai rămăsese în întregul univers. Dar oricât de talentaţi erau inginerii Sevastopolskaiei, oricât de experimentaţi şi lipsiţi de milă erau soldaţii antrenaţi aici, nu-şi puteau apăra căminul fără muniţie, fără becuri pentru proiectoare, fără antibiotice şi bandaje. Da, staţia producea curent electric şi Hansa era dispusă să plătească bine pentru el, dar Linia Circulară mai avea şi alţi furnizori şi dispunea de resurse proprii, în timp ce sevastopoliţii nu puteau rezista mai mult de o lună fără un flux de provizii din exterior. Şi perspectiva cea mai înspăimântătoare era să rămână fără muniţie. Caravane bine păzite plecau săptămânal din Sevastopolskaia ca să cumpere tot ce era necesar, în baza creditului negociat cu negustorii Hansei, şi apoi, fără să întârzie nici măcar o oră, porneau din nou spre casă. Şi câtă vreme pământul continua să se învârtească, râurile subterane să curgă şi bolţile ridicate de constructorii metroului să reziste, era de aşteptat ca ordinea lucrurilor să rămână netulburată. Dar ultima caravană întârzia, întârzia dincolo de orice limită acceptabilă, suficient pentru ca oamenii să înceapă să înţeleagă că de data asta se întâmplase ceva cumplit şi neprevăzut, un lucru de care nici soldaţii hârşiţi şi înarmaţi până-n dinţi şi nici relaţia construită de-a lungul anilor cu conducerea Hansei nu reuşiseră să-i protejeze.

Recomandăm: 🕵️‍♀️Refugiul de la Stillhouse Lake- Rachel Caine