Recenzii și Cărți .PDF

Farida Khalaf este protagonista cărții, o tânără femeie puternică, hotărâtă de la bun început să le țină piept membrilor ISIS. Andrea C. Hoffman, coautoarea cărții, este jurnalist specializat în problemele din Orientul Mijlociu și situația femeilor din țările musulmane. În ultimii 15 ani, a publicat numeroase reportaje despre situația politică din zonă, iar materialele ei despre Iran au fost premiate de nenumărate ori.Farida își începe povestea cu descrierea vieții liniștite din Kocho, satul natal. Liniștea din sânul comunității yazidite din care făcea parte a fost curmată de atacul teroriștilor ISIS. Nimic nu avea să mai fie la fel.Teroriștii nu au cucerit doar Mosulul, ci și micuța comunitate din Kocho. Oprimați timp de zeci de ani, yazidiților li s-a propus convertirea la islam. Au refuzat să se supună unor condiții absurde. Bărbații au fost separați de femei și uciși sub rafale de gloanțe. Femeile au fost duse pe un drum de incertitudini nesfârșite.Despărțită de părinții și frații ei, împreună cu prietena ei Evin, Farida a ajuns în Siria, în târgul de sclave din Rakka. De acolo a fost vândută unui libian împreună cu prietena ei. Vânzarea s-a încheiat în zilele noastre, în anul 2014. Libianul se dovedi a fi, la rândul lui, negustor de carne vie.Cele două fete au ajuns sclavele unui șef ai ISIS și al acolitului lui, dar refuzul lor de a li se supune le-a atras numai durere: violul, separarea, bătăi crunte, umilințe.„Bărbații își exprimau dorințele și preferințele deschis. Când vorbeau între ei se asigurau deseori reciproc, că aveau dreptul să ne ia drept sclave, fiindcă, nefiind musulmane, nu eram oameni pe deplin. Ei, ca musulmani, erau supraoamenii, noi suboamenii. Și într-un grup, în care toți vedeau lucrurile astfel, ajungeau și ei după o vreme să creadă că e adevărat. Noi ne străduiam totuși din răsputeri, să le zdruncinăm imaginea pe care și-o făcuseră despre lume.”Farida a ajuns să valoreze 50 de dolari. A fost vândută, revândută, dăruită, iar vândută și vândută încă o dată. Ultimele vânzări au fost într-o tabără ai soldaților ISIS unde și-a reîntâlnit prietena și a trăit sub același acoperiș cu alte fete yazidite, toate sclave sexuale ale soldaților, cea mai mică având 12 ani.„Mereu își îndeplinea înainte ritualul său religios. Ceea ce mi se părea absolut respingător era faptul că acești oameni pioși nu se rușinau să dea Dumnezeului lor responsabilitatea pentru faptele lor murdare! Nu își făceau ei, care credeau în existența iadului, oare, absolut nicio grijă că vor fi trași la răspundere? Nu putea pricepe de ce li se părea că e dreptul lor religios actul la care se dedau. Oare nu vedeau că, înainte de toate, se mințeau pe ei înșiși, ori de câte ori susțineau așa ceva? Comportamentul lor nu demonstra în niciun fel frica de Dumnezeu; era înjositor – și o mare rușine pentru religia lor, pe care o pângăreau astfel.”După ce a fost mai mult moartă decât vie, Farida era indiferentă în fața pedepselor corporale și chiar și în fața morții. Țelul ei era evadarea cu orice preț. Și a reușit să evadeze, dar acasă nu mai era acasă. Acasă devenise tabăra de refugiați, cu dor și durere în suflet, cu căutarea oamenilor dragi, cu drame și tragedii presărate cu momente de fericire.Și ce rămânea în urma acestui calvar? Rușinea. Stigmatizarea. Sentimentul de vină. Dezonorarea familiei. Privirile și șușotelile celorlalți. Farida era o eroină la cei 19 ani ai ei. Avusese curajul să lupte până la capăt cu orice preț. Voința și curajul au făcut-o să învingă Statul Islamic. Din păcate, în mediul ei adânc ancorat în niște principii învechite, Faridei ar fi trebuit să-i fie rușine pentru ceea ce i s-a făcut. Farida se lupta acum cu ea, cu vina, cu ceilalți în sânul cărora ar fi trebuit să se simtă acasă. În ciuda tuturor acestor lucruri, Faridei i-a apărut acea lumină de la capătul tunelului care i-a dat un sens. Nu vă pot da mai multe detalii despre evenimentele din carte, dar vă asigur că povestea Faridei este emoționantă, bulversantă chiar. Reprezintă realitatea tristă dintr-un alt colț de lume. Nu este prima carte în care citesc despre atrocitățile Statului Islamic, așa cum nu este nici prima dată când îmi spun, chiar de mai multe ori pe parcursul cărții, că sunt recunoscătoare că m-am născut și fac parte din acest colț de lume, mai sigur, mai uman.

Prolog

Tata îmi arătă ce poziţie trebuie să adopt.

– Aşază-te cu picioarele uşor îndoite şi cu cel stâng ceva

mai în faţă.

îmi corectă poziţia, apucându-mă pe la spate de umeri,

împingându-mi uşor bustul într-o poziţie frontală. Ca membru

al trupelor de graniţă irakiene, ştia cum se mânuiesc puştile.

Apoi îmi puse o armă în mână: un AK-47. Kalaşnikovul era

mai uşor decât îmi imaginasem.

– îţi plasezi mâna dreaptă în spatele trăgaciului, îmi

explică el. Aşa. Cu cea stângă poţi ajusta în faţă ţeava puştii.

Ocheşte de pildă trunchiul acela de copac de acolo, din spate.

Am ţintit spre unul dintre duzii din grădina noastră.

– Şi… trage!

Degetele mele atinseră ezitant trăgaciul. însă nu se

întâmplă nimic.

– Haide, zise el. Ai puţină încredere, Farida!

Am atins foarte uşor pârghia de metal, până când se auzi,

în cele din urmă, un clic. în spatele meu, tata râdea.

– Aşa se face, mă lăudă el. Bine!

L-am privit uşor întrebătoare.

– încă nu am scos siguranţa armei, îmi mărturisi el. Dar

asta o s-o fac imediat: iată cum se procedează.

îmi arătă cum se desprinde mica toartă de siguranţă

aflată pe partea dreaptă a puştii.

– Eşti pregătită?

– Sigur că da, am zis extrem de concentrată.

– însă, te rog, fii prevăzătoare!

-O K .

– Ai ochit?

Am dat afirmativ din cap.

– Atunci dă-i bătaie!

Prin grădină răsună o împuşcătură zgomotoasă, iar forţa

reculului armei mă făcu să mă clatin.

– Bravo, zise tata zâmbind pe sub mustaţa cenuşie.

Am mers la copac, pentru a evalua împreună rezultatul

primului meu exerciţiu de trageri: într-adevăr, în partea din

dreapta, chiar pe margine, era înfiptă o bucată de metal.

Cartuşul gol se afla pe jos, la aproximativ un metru distanţă.

– Eşti talentată, mă încurajă tata. Cu puţin exerciţiu vei

fi în curând mai bună decât mama ta.

– Crezi? am întrebat agitată.

Mă mângâie pe cap cu blândeţe.

– Da, trebuie să mai exersezi de câteva ori, apoi totul va

fi mult mai uşor. Voi aşeza pentru tine o ţintă în grădină. O să

vezi: cu timpul, îţi va dispărea şi teama de zgomotul produs

de împuşcătură şi vei putea contracara mai bine reculul.

Am încuviinţat sârguincioasă din cap. Eram foarte mân-

dră de faptul că tata mă învăţa, la numai şaisprezece ani,

cum să folosesc o armă. Mamei şi fratelui meu Delan, mai

mare ca mine cu doi ani, le-o arătase deja de ani buni.

Recomandăm: David Mitchell - Conacul Slade