Recenzii și Cărți .PDF

Am trăit atât de puţin de Eva Heyman citește cartea online gratis .pdf

În primăvara anului 1944, în partea de nord a judeţului Bihor locuiau peste 30.000 de evrei, aproape o treime din populaţia Oradei fiind constituită din etnici evrei. Prin aplicarea măsurilor de ghetoizare de către autorităţile maghiare orădene şi militarii germani, toţi evreii au fost aduşi şi concentraţi de către jandarmii unguri în două ghetouri din Oradea, după care, la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, au fost transportaţi cu trenurile în lagărele de exterminare din Polonia. S-au întors acasă mai puţin de 3.000 de evrei, tragedia trăită de ei constituind o pagină neagră a istoriei. Fetiţa s-a născut la Oradea pe 13 februarie 1931, fiind singurul copil al unui cuplu mixt, evreo-maghiar. Părinţii porţând, copila a rămas în grija bunicului evreu, care avea o farmacie. La începutul anului 1944 Eva a început să ţină un jurnal, în contextul în care oraşul intra sub incidenţa dură a legilor antievreieşti care îi deposedau pe membrii acestei comunităţi de drepturi şi averi. Pe 5 mai, Eva şi familia ei erau duşi în ghetou. Eva Heyman a trăit clipele terorii instaurate de autorităţile locale, prin deposedarea totală de bunuri a familiei sale, ca şi a altor evrei orădeni, tratarea jignitoare a acestora, înghesuirea lor în cele două ghetouri din oraş cu condiţiile de viaţă îngrozitoare din acestea. Însemnările ei descriu experienţele tragice trăite aici şi deportarea în lagărele morţii din Polonia, unde şi-a sfârşit şi ea zilele, în perioada dinaintea eliberării din captivitatea nazistă.

„Micul meu jurnal, sunt prea mică să pot descrie ce-am simţit…”, scria fetiţa. „În şapte camere locuim 84 de oameni, iar holul şi coridorul sunt şi ele pardosite cu saltele (…) Seara am vrut să aprindem lumina electrică, dar am fost deconectaţi: evreilor nu li se cuvine lumina electrică” (…) ”Eu, micul meu jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu ne ucidă, numai să mă lase să trăiesc” Prin acest jurnal parţial de ghetou, scris sub imperiul situaţiei trăite, Eva Heyman a lăsat, fără să-şi propună aşa ceva, una dintre cele mai valoroase surse documentare despre soarta evreilor din această parte a ţării.