Recenzii și Cărți .PDF

O poveste despre felul în care societățile așa-zis civilizate pot ajunge oarbe în fața celor mai cumplite nedreptăți. Este o poveste despre puterea artei – dar și despre limitările sale – de a produce o schimbare în lume, despre moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri și despre cum poate oricare dintre noi să-și păstreze inima intactă într-o lume distrusă.

Bird Gardner, un băiat de doisprezece ani, duce o existență liniștită alături de tatăl său, un fost lingvist care, în prezent, lucrează la Biblioteca Universității Harvard. Timp de zece ani, viețile lor au fost guvernate de legi menite să apere „cultura americană“, după o perioadă de instabilitate economică și de violențe. Sub pretextul menținerii ordinii și refacerii prosperității, autoritățile au acum dreptul de a-i reloca pe copiii disidenților, cu precădere pe cei de origine asiatică, în vreme ce cărțile considerate „nepatriotice“ au fost deja îndepărtate de pe rafturile bibliotecilor. Printre aceste volume, se numără și unul scris de mama lui Bird, o poetă chino-americană, care și-a părăsit familia pe când Bird avea doar nouă ani.

Bird nu știe ce s-a întâmplat cu mama lui, dar când primește o scrisoare misterioasă, conținând doar un desen criptic, pornește în căutarea ei, îndrumat de basmele pe care aceasta i le citea în copilărie și ajutat de prieteni neașteptați. Drumul îl poartă la New York, acolo unde un act de sfidare poate marca începutul unei noi ere a libertății.

Scrisoarea sosește vineri. Deschisă și resigilată cu un sticker, așa cum sunt toate scrisorile lor: Verificată pentru siguranța dvs – PACT. Provocase confuzie la oficiul poștal, funcționarul despăturind hârtia dinăuntru, studiind‑o, dându‑i‑o supervizorului său, apoi șefului. Dar până la urmă a fost considerată inofensivă și trimisă mai departe. Fără adresa expeditorului, doar o ștampilă de New York, NY, datând din urmă cu șase zile. La destinatar, numele lui – Bird –, și așa știe că e de la mama lui.

Nu a mai fost Bird de mult timp.

Noi ți‑am spus Noah după tatăl tatălui tău, i‑a zis mama lui odată. Bird a fost invenția ta.

Cuvântul care, atunci când l‑a rostit, a simțit că i se potrivește cel mai bine. Ceva ce nu aparținea pământului, o făptură micuță și ageră. Un ciripit iscoditor, un sine răsucit pe margini.

Nu fusese pe placul școlii. Bird nu e un nume, spuseseră ei, numele lui este Noah. Educatoarea de la grădiniță, clocotind de furie: Nu vrea să răspundă când îl strig. Nu răspunde decât la numele de Bird.

Pentru că numele lui este Bird, a spus mama lui. El răspunde la Bird, deci vă sugerez să‑l strigați așa, fir‑ar el al naibii să fie de certificat de naștere. Pe fiecare fișă care venea acasă, ea tăiase cu un marker numele Noah, scriind în schimb Bird, pe linia punctată.

Asta era mama lui: redutabilă și feroce când copilul ei era la ananghie.