Recenzii și Cărți .PDF

Descarcă online gratis eBook- Capitalul .Vol I – Karl Marx .PDF „Capitalul“ este opera genială a lui Karl Marx.La făurirea operei sale fundamentale Marx a lucrat patru decenii, de la începutul deceniului al 5-lea şi pînă la sfîrşitul vieţii. „Ajungînd la concluzia că orînduirea economică este baza pe care se înalţă suprastructura politică, Marx a acordat o deosebită atenţie studierii acestei orînduiri economice“ (V. I. Lenin. Opere complete, vol. 23, Bucureşti, Editura politică, 1964, ed. a doua, p. 45). Marx a început să studieze sistematic economia politică la sfîrşitul anului 1843, la Paris. Studiind literatura economică, el şi-a propus să scrie o lucrare vastă care să cuprindă critica orînduirii sociale existente şi a economiei politice burgheze. Primele sale cercetări în acest domeniu s-au oglindit în lucrări ca: „Manuscrise economice-filozofice din 1844“, „Ideologia germană“, „Mizeria filozofiei“, „Muncă salariată şi capital“, „Manifestul Partidului Comunist“ şi altele. Încă în aceste lucrări sînt dezvăluite bazele exploatării capitaliste, contradicţia de neîmpăcat dintre interesele capitaliştilor şi cele ale muncitorilor salariaţi, caracterul antagonist şi efemer al tuturor relaţiilor economice ale capitalismului. După o întrerupere impusă de evenimentele furtunoase ale revoluţiei din 1848—1849, Marx şi-a putut continua cercetările sale economice abia la Londra, unde a fost nevoit să emigreze în august 1849. Aici el a studiat profund şi multilateral istoria economiei şi economia din acea vreme din diferite ţări, îndeosebi din Anglia, care era în acea vreme ţara clasică a capitalismului. În această perioadă pe el l-a interesat istoria proprietăţii funciare şi teoria rentei funciare, istoria şi teoria circulaţiei banilor şi a preţurilor, crizele economice, istoria tehnicii şi tehnologiei, problemele de agronomie şi de agrochimie. Marx a lucrat în condiţii neînchipuit de grele. El a trebuit să lupte în permanenţă împotriva lipsurilor materiale şi adesea să-şi întrerupă studiul pentru a cîştiga cele necesare traiului. Efortul îndelungat în condiţiile lipsurilor materiale nu a rămas fără urmări — Marx s-a îmbolnăvit grav. Totuşi, pînă în 1857 el a reuşit, datorită unei uriaşe munci de pregătire, să treacă la etapa finală — la sistematizarea şi generalizarea materialului adunat. Din august 1857 pînă în iunie 1858 Marx a pregătit un manuscris de circa 50 coli de tipar care a constituit un fel de ciornă a viitorului „Capital“. Acest manuscris a fost publicat pentru prima oară abia în 1939—1941 de Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C. al U.R.S.S. în original, sub titlul „Grundrisse der Kritik der politischen Oekonomie“. În noiembrie 1857 Marx a elaborat, în afară de aceasta, planul operei sale, pe care ulterior l-a detaliat, făcînd totodată precizări esenţiale. Această lucrare ştiinţifică consacrată criticii categoriilor economice se împarte în şase cărţi: 1) Despre capital (cu cîteva capitole introductive); 2) Despre proprietatea funciară; 3) Despre munca salariată; 4) Despre stat; 5) Despre comerţul internaţional; 6) Despre piaţa mondială. În prima carte („Despre capital“) Marx a prevăzut patru secţiuni: a) Capitalul în general, b) Concurenţa dintre capitaluri, c) Creditul, d) Capitalul pe acţiuni. Secţiunea a) „Capitalul în general“ are trei capitole: 1) Procesul de producţie a capitalului; 2) Procesul de circulaţie a capitalului şi 3) Unitatea dintre amîndouă sau capital şi profit, dobîndă. Este important de relevat faptul că această din urmă împărţire specială a constituit ulterior baza împărţirii întregii lucrări în trei volume. Istoria economiei politice şi a socialismului urmau să alcătuiască obiectul altei lucrări. Totodată, Marx a hotărît ca lucrarea sa să apară în fascicule separate, iar prima fasciculă, care „ar trebui să reprezinte într-o oarecare măsură întreaga lucrare“ să cuprindă numai prima secţiune din prima carte — secţiune alcătuită din trei capitole: 1) Marfa, 2) Banii sau circulaţia simplă şi 3) Capitalul. Dar, din considerente politice, capitolul al treilea nu a fost inclus în varianta definitivă a primei fascicule — în lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“. Marx a arătat că tocmai în acest capitol „începe adevărata bătălie“ şi că, după părerea lui, era inoportun, în condiţiile cenzurii oficiale, ale şicanelor poliţieneşti şi ale mizeriilor de tot felul făcute autorilor care nu erau pe placul claselor stăpînitoare, să publice la început acest capitol, adică înainte ca noua lucrare să fi cîştigat o largă popularitate. Pentru „prima fasciculă“, Marx a scris special capitolul despre marfă şi a refăcut capitolul despre bani elaborat în 1857—1858. Lucrarea „Contribuţii la critica economiei politice“ a apărut în 1859. Se intenţiona să se publice în scurt timp şi „fascicula a doua“, adică capitolul menţionat mai sus despre capital, care constituia conţinutul principal al manuscriselor din 1857—1858. Marx reia studiul sistematic al economiei politice la British Museum. Curînd însă el este nevoit să întrerupă această muncă pentru un an şi jumătate, trebuind să demaşte în presă pe agentul bonapartist K. Vogt, care pornise împotriva sa o serie de atacuri calomnioase, şi să rezolve o serie de alte treburi curente. Abia în august 1861 el începe să lucreze din nou la acest vast manuscris, pe care îl termină la jumătatea anului 1863. Manuscrisul, cu un volum de circa 200 de coli de tipar, reprezentînd 23 de caiete, purta acelaşi titlu ca şi lucrarea din 1859, „Contribuţii la critica economiei politice“. Cea mai mare parte din manuscris (caietele VI—XV şi XVIII) tratează despre istoria doctrinelor economice. Această parte a fost pregătită pentru tipar şi editată în limba rusă de către Institutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C.U.S. sub titlul „Teorii asupra plusvalorii“ (volumul al IV-lea al „Capitalului“). În primele cinci caiete şi parţial în caietele XIX—XXIII sînt expuse temele cuprinse în volumul I al „Capitalului“. Aici Marx analizează transformarea banilor în capital, dezvoltă teoria plusvalorii absolute şi a celei relative şi atinge o serie de alte probleme. În special, în caietele XIX şi XX se pun bazele capitolului al XIII-lea din volumul I, „Maşinile şi marea industrie“; aici se dă un bogat material faptic din istoria tehnicii şi se face o amplă analiză economică a folosirii maşinilor în industria capitalistă. În caietele XXI—XXIII sînt tratate diferite probleme incluse în perse volume ale „Capitalului“ şi îndeosebi în volumul al II-lea. Caietele XVI—XVII cuprind în întregime problemele incluse în volumul III. Aşadar, manuscrisul din 1861—1863 cuprinde, într-o măsură mai mare sau mai mică, problemele tratate în cele 4 volume ale „Capitalului“.

Fragment

Capital constant şi capital variabil

Diferiţii factori ai procesului de muncă participă în mod diferit la

formarea valorii produselor.

Muncitorul adaugă obiectului muncii o valoare nouă, prin aceea că-i

adaugă o cantitate de muncă determinată, indiferent de conţinutul

determinat, de scopul şi de caracterul tehnic al muncii sale. Pe de altă parte,

regăsim valorile mijloacelor de producţie consumate, ca părţi constitutive

ale valorii produsului, de pildă valorile bumbacului şi fusurilor în valoarea

firelor. Valoarea mijloacelor de producţie este deci conservată prin

transmiterea ei asupra produsului. Această transmitere are loc în timpul

transformării mijloacelor de producţie în produs, în procesul de muncă. Ea

se face prin intermediul muncii. Dar cum?

Muncitorul nu lucrează de două ori în acelaşi timp, o dată ca să adauge

bumbacului valoare prin munca sa, iar a doua oară ca să conserve vechea

valoare a bumbacului, sau, ceea ce este acelaşi lucru, ca să transmită asupra

produsului, asupra firelor, valoarea bumbacului pe care-l prelucrează şi a

fusului cu care lucrează. El conservă valoarea veche prin simpla adăugire de

valoare nouă. Întrucît însă adăugirea de valoare nouă la obiectul muncii şi

conservarea valorilor vechi în produs sînt două rezultate cu totul diferite pe

care muncitorul le realizează în acelaşi timp, deşi el nu lucrează în acelaşi

timp decît o singură dată, caracterul dublu al rezultatului nu poate, evident,

să fie explicat decît prin caracterul dublu al însăşi muncii sale. În acelaşi

moment munca trebuie, în virtutea unei calităţi a ei, să creeze valoare, iar în

virtutea altei calităţi a ei să conserve sau să transmită valoare.

În ce fel adaugă muncitorul timp de muncă şi deci valoare? Întotdeauna

numai sub forma muncii sale productive specifice. Filatorul adaugă timp de

muncă numai filînd, ţesătorul ţesînd, fierarul făurind. Dar prin forma

adecvată în care ei adaugă muncă în general şi deci valoare nouă, adică prin

filat, prin ţesut, prin făurire, mijloacele de producţie, bumbacul şi fusul,

firele şi războiul de ţesut, fierul şi nicovala, devin elemente de formare ale

unui produs, ale unei valori de întrebuinţare noi20). Forma veche a valorii de

întrebuinţare dispare, dar numai pentru a apare într-o nouă formă a valorii

de întrebuinţare. Cînd am analizat procesul de formare a valorii, am văzut

însă că atunci cînd o valoare de întrebuinţare este consumată în chip util

pentru a se produce o valoare de întrebuinţare nouă, timpul de muncă

necesar pentru producerea valorii de întrebuinţare consumate formează o

parte din timpul de muncă necesar pentru producerea valorii de întrebuinţare

noi, că este deci un timp de muncă ce se transmite de la mijlocul de

producţie consumat la noul produs. Muncitorul conservă deci valorile

mijloacelor de producţie consumate, adică le transmite produsului ca părţi

constitutive ale valorii acestuia, nu prin faptul că adaugă muncă în general,

ci prin caracterul util special, prin forma productivă specifică a acestei

munci adăugate, în calitate de activitate productivă îndreptată spre un scop

determinat, ca filatul, ţesutul, fierăria, munca trezeşte din morţi mijloacele

de producţie prin simplul contact cu ele, le însufleţeşte, transformîndu-le în

factori ai procesului de muncă şi se uneşte cu ele pentru a deveni produse.

Recomandăm: ERICH MARIA REMARQUE- Cuibul visurilor .pdf