Recenzii și Cărți .PDF

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuata a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația ca fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tata, pe tatăl mitic, pierzînd.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întamplă adesea cu corespondența, ea nu conține nici cea mai mica intenție literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura cîștigă întotdeauna în fața vieții.“ – Ioana Parvulescu

Iubite tată,

M- ai întrebat odată, acum de curând, de ce susţin că mi- e frică de tine. Ca de obicei, n- am ştiut ce să- ţi răspund, în parte tocmai pentru că mi- e frică de tine, în parte pentru că frica asta se întemeiază pe prea multe elemente ca să ţi le pot enumera măcar pe jumătate stând de vorbă cu tine. Şi dacă încerc acum să- ţi răspund în scris, răspunsul meu va fi incomplet, pentru că şi în scris frica şi urmările ei mă paralizează în faţa ta şi pentru că proporţiile acestei situaţii depăşesc cu mult puterile memoriei şi raţiunii mele. Problema a fost întotdeauna foarte simplă pentru tine, cel puţin în măsura în care tu ai vorbit despre asta în faţa mea sau, fără ale gere, în faţa multor altora. Ţi se părea că treaba stă cam aşa: tu ai muncit din greu toată viaţa, ai sacrificat totul pentru copiii tăi şi mai ales pentru mine, ca urmare, eu am trăit totdeauna fără nici o grijă şi în belşug, am avut libertatea deplină să învăţ ce am vrut, n- am avut nici un motiv să mă preocup de grijile vieţii de toate zilele sau să resimt vreo altă grijă de orice fel; tu, în ce te pri veşte, n- ai pretins nici o mulţumire pentru toate acestea, ştii foarte bine ce înseamnă „recunoştinţa copiilor“, dar te- ai fi aşteptat totuşi la ceva în schimb, la vreun semn de simpatie; în loc de toate astea, eu m- am ascuns întotdeauna din faţa ta, în camera mea, cu cărţile mele, cu ţicniţii mei de prieteni, cu gândurile mele exaltate; cu tine n- am stat nici odată deschis de vorbă, la templu n- am venit niciodată să stau lângă tine, nici la băi, la Franzensbad, nu ţi- am făcut vreodată vreo vizită, şi n- am avut în nici vreun alt fel senti mentul vieţii de familie; de prăvălie şi de celelalte preocupări ale tale nu m- am interesat niciodată, fabrica am lăsat- o cu totul în mâinile tale şi eu mi- am văzut de treaba mea, pe Ottla am încurajat- o în încăpăţânarea ei şi, în vreme ce pentru tine eu nu mişc un deget (nici măcar nu- ţi ofer vreodată un bilet de teatru), pentru prietenii mei fac totul.