Recenzii și Cărți .PDF

Șoareci și oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuanțe parabolice despre prietenie și destin. Personajele centrale sînt doi lucrători sezonieri, George Milton, un tînăr inteligent și inimos, și Lennie Small, un uriaș naiv, cu o forță incontrolabilă și o întirziere mentală ce îl face să semene cu un copil mare. Cei doi bărbați, a căror induioșătoare relație de prietenie ajunge să semene a dependență, se angajează ca lucrători la o fermă. Ei au un vis, un ideal, să stringă bani pentru a-și cumpara un loc al lor, unde să trăiască „din belșugu’ pamîntului”. Însă o serie de întîmplări tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputința lui de a distinge răul de bine, le naruie speranțele. „Cele mai importante lucruri pe care John Steinbeck vrea să le spună despre personajele sale nu sint niciodată exprimate direct în cuvinte, ci sînt sugerate într-un mod de care cititorul nu este niciodată pe deplin conștient/

“Șoareci și oameni” e o nuvelă de 150 de pagini, genul de capodoperă de buzunar ce se citește extrem de ușor dar după care simți nevoia să vorbești în șoaptă o vreme.

După ce am terminat această carte nu-mi mai rămâne decât să zic ca toți ceilalți care au citit-o înaintea mea, dacă știam cât e de simplă și de frumoasă o citeam de o sută de ori până acum, nu doar o singură dată! Dar, spre rușinea mea, am așteptat până la 26 de ani să citesc “Șoareci și oameni” de John Steinbeck.

Având o acțiune liniară și un singur plan narativ, facem cunoștință încă din primele rânduri cu Lennie Small, un uriaș cu chip nedefinit și minte de copil, și George Milton, un tip scund și sprinten, oacheș la față.

Cei doi se află la câțiva kilometri mai jos de Soledad și se îndreaptă spre o fermă din apropiere, planul lor fiind acela de a aduna suficiente parale ca să-și cumpere o căsuță, vreo două pogoane de pământ, o vacă, niște porci și să trăiască din belșugu’ pământului.

Lennie Small, uriașul cu minte de copil, e o matahală blândă și naivă ce uită de la mână pân’ la gură, dar care e apreciat pentru forța sa fizică ieșită din comun. Pasiunea sa e să mângâie chestii pufoase, indiferent că vorbim despre șoareci, cățeluși, rochii de fetițe (aici a ieșit cu bucluc) sau plete de nevastă în călduri (aici a ieșit și cu mai mare bucluc). Doar că, fără să își dea seama și nefiind în stare să aprecieze forța sa neobișnuită, Lennie mângâie șoriceii și cățeii cu atâta drag de îi omoară. Iar din acest motiv cei doi intră cam des în bucluc, fiind nevoiți să fugă de la o fermă la alta.

“Am vrut numa’ să pipăi rochia fetii ăleia, numa’ s-o mângâi ca p-un șoarec…” Păi, ea de unde dracu să știe că tu nu vrei decât să-i pipăi rochia? S-o tras înapoi, da tu te-ai agățat de ea de parc-ar fi fost un șoarec. O-nceput să urle și-o trebuit să ne ascundem toată ziua într-un canal de irigații, și inpizii ăia ne căutau și-am ieșit pe-ntuneric de-am șters-o din ținutu ăla. Veșnic numa de-astea. Veșnic… Că-mi vine să te-ncui într-o cușcă c-un milion de șoareci și să te las să te distrezi până nu mai poți.

Ajunși la ferma de lângă Soledad, cei doi fac cunoștință cu ceilalți lucrători, printre care Slim, un căruțaș înalt și solid, Curley, băiatu lu’ șefu – care le cam are cu bătaia pentru că a făcut ceva box la viața lui, bătrânul rândaș Candy și Crooks, grăjdarul negru (afro american voiam să spun, mă scuzați). A, da, am uitat de soția lui Curley care umblă ca o cățea în călduri după fundul celorlalți, spre marea mâhnire a lui Curley.

“Șoareci și oameni” e o carte tristă care binedispune și întristează în același timp. E o carte atât de simplă și de frumoasă încât nu ai absolut nicio scuză să nu o citești, în cazul în care, bineînțeles, nu ai citit-o deja.

Recomandăm: Carolina Hills - Infernul pasiunii .PDF