Recenzii și Cărți .PDF

Kafka pe malul mării de Haruki Murakami top 10 cele mai bune cărți de citit într-o viață carte .PDF

Romanul lui Haruki Murakami este oricum o lectură deosebită, dar adevărata unire a punctelor vine atunci când recitești, ai povestea proaspătă în minte și descoperi detalii ce ți-au scăpat și care se unesc cu unele elemente viitoare. Ce se întâmplă la pagina 4 poate fi în strânsă legătură cu ce se întâmplă la pagina 345, dar regresiv, de parcă romanul s-ar curba și s-ar amesteca și cititorului îi rămâne misiunea de a pescui toate detaliile și de a face corelațiile. Pare greu și pare absurd, dar este cu mult mai angajant și plăcut decât dacă totul ar fi explicat mură-n gură. Murakami nu este doar un alt autor, este genul de autor care iese în față prin ceva deosebit și tehnica lui este atât de bună încât nu dă greș. El a devenit cunoscut printr-un roman de structură clasică, realist și ancorat în lume, Pădurea norvegiană. Și a mai scris câteva cărți ușor de înțeles, dar în romane precum Cronica păsării arc, Kafka pe malul mării, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor sau trilogia 1Q84 a reușit cu adevărat să își arate forța de scriitor total. Să nu înțelegeți că romanele sale mai clasice ar fi rele, din contră, sunt tot ce poate fi mai frumos, dar un cititor care vrea să fie pus la încercare își găsește satisfacția aici, în aceste romane lungi, greoaie, dar atât de speciale. Stilul este ușor recognisicibil în toate cărțile pe care le-a scris și atmosfera de dream-like world, de melancolie și magie este aceeași în toate. Muzica, literatura, filozofia, artele, dragostea, moartea, sexul, erotismul sunt prezențe definitorii în proza sa și sunt elementele pe care cititorii le descoperă, le îndrăgesc și de care devin dependenți. Influența prozei americane se simte în structura romanelor, în stil, dar magia vine din încărcătura japoneză, din lumea construită ca basm, din metafore și simboluri. Japonia din Pădurea norvegiană este clar aceea din anii `70, toate elementele sunt acolo, poate fi reconstruită din paginile romanului, dar mai e ceva, o atingere ca de vis care schimbă totul. Și Pădurea norvegiană este poate cel mai realist roman al său. Dacă citim Kafka pe malul mării, care este poate cel mai mistic, spiritual și fantastic, descoperim că basmul este mult mai elaborat, în ciuda, sau tocmai pentru că detaliile realiste sunt atât de bine redate. Am făcut această lungă introducere pentru a stabili cadrul și personajul, pe autor, și de abia acum începe cu adevărat recenzia. Dacă ați ajuns până aici ori vă este familiară lumea lui Murakami și vreți să aflați cam ce am înțeles eu, ori vi s-a deschis apetitul pentru el. Dacă sunteți cititori ce preferă romanele structurate clasic, nu aș recomanda să începeți cu acest roman, în caz că nu ați citit nimic de el și ați vrea să o faceți, luați mai bine Pădurea norvegiană sau La sud de graniță, la vest de soare, dar dacă vă atrage misterul, fantezia și vă place să dezlegați puzzel-uri, atunci Kafka pe malul mării este tot ce ați visat. Romanul spune în paralel două povești ce nu par a avea nicio legătură și, chiar dacă pe la jumătatea cărții înțelegem că totuși ceva se leagă, cele două personaje principale, chiar dacă extrem de apropiate, nu se întâlnesc în fapt niciodată. Dar se întâlnesc cumva și poate chiar sunt mai asemănătoare decât par. Primul fir spune povestea unui tânăr de 15 ani, Kafka Tamura (Kafka este numele ales de el, din admirație pentru Franz Kafka, numele lui real nu este dezvăluit niciodată), un tânăr cu un alter ego puternic și cu complex Oedipian ce plutește asupra lui ca o profeție, care hotărăște să fugă de acasă chiar de ziua lui, pentru a își descoperi mama și sora, care l-au abandonat pe când avea 4 ani, lăsându-l în grija unui tată absent, cu care nu vorbește deloc și pe care își dorește să-l ucidă. Ajunge într-un final la o Bibliotecă privată, un spațiu de vis, unde este primit și instruit de un tânăr cu probleme de identitate sexuală și unde o descoperă pe cea care i-ar putea fi mamă. O descoperă și pe cea care i-ar putea fi soră, dar relațiile lor sunt pervertite. Planurile se amestecă, nu mai înțelegem exact cine este Doamna Saeki, cine este de fapt Kafka și de ce fac ei ceea ce fac. Al doilea fir spune povestea lui Satoru Nakata, un bătrân care în copilărie a avut un accident bizar, în urma căruia a stat în comă trei săptămâni și când s-a trezit nu mai știa să scrie, să citească și nici măcar nu mai știa nimic despre lume. Un soi de amnezie care l-a lăsat puțin înapoiat toată viața. Dar poate vorbi cu pisicile, astfel că devine un fel de detectiv de pisici și în urma unui incident cel puțin bizar, pornește în lume pentru a găsi ceva. Nici el nu știe ce, dar comportamentul său îl atrage pe Oshima, un tânăr șofer de tir, genul bătăuș și problematic, care îl ajută. Împreună trec prin tot felul de întâmplări ciudate, apare în scenă și Colonelul Sanders, care nu este el, ci un ”concept”, care-i ajută să își îndeplinească misiunea. O misiune pe care o duce la bun final tânărul, cu toate că nu prea înțelege ce face și nici noi nu pricepem exact. Care este legătura dintre Kafka și Nakata? Aparent niciuna, dar nu dezvălui mai mult, fiindcă aș strica unul dintre misterele cele mai frumoase ale romanului. Ce găsim în roman: mitul lui Oedip, călătorii în timp, o coborâre în Infern, o apariție a unui OZN, o poveste de dragoste care transcede timpul, muzică bună, pe Salinger, niciodată numit, dar o influență incotestabilă, fantome, sex, consumerism, multe cărți, descrieri ale unor locuri miraculoase, întâlniri providențiale, multă frumusețe, hipnoză. Hipnoza este foarte importantă, poate chiar cheia de boltă a înțelegerii cărții.

Fragment

Tânărul numit Corbul

— Văd că ai făcut rost de bani, spune tânărul numit Corbul, pe tonul lui obişnuit, puţin tărăgănat, de parcă de-abia s-a trezit dintr-un somn adânc şi are gura încleştată. Dar se preface, pentru c ă de fapt e complet treaz. Ca întotdeauna. Încuviinţez.

— Cât ai? Refac în minte calculul şi îi răspund:

— Vreo patru sute de mii de yeni bani ghea ţă şi încă ceva pe cârd. Sigur, nu pot să spun că e suficient, dar pe moment cred că mă descurc. — Nu-i r ău, spune tânărul numit Corbul. Pe moment. Încuviinţez.

— Ceva îmi spune că nu i-ai primit de la Moş Crăciun.

— Nu. Tânărul numit Corbul strânge uşor din buze, ironic, şi aruncă o privire în jur.

— Să fie cumva de pe-aici, din sertarul cuiva? Nu îi răspund. Ştie foarte bine de unde am banii şi nu e cazul să-mi pună atâtea întrebări pe ocolite. Nu face decât să mă tachineze.

— În fine, spune el. Ai nevoie urgentă de banii ăştia, aşa că ai făcut rost de ei. Că i-ai împrumutat, i-ai luat fără să spui, i-ai furat… Nu contează. Cert e că sunt ai tatălui tău. Pe moment o s ă te descurci cu ei. Dar ce-o să faci când o să termini aceşti patru sute de mii de yeni? Banii nu se înmulţesc în portofel ca ciupercile în pădure, să ştii. O să ai nevoie şi de mâncare, şi de un loc de dormit. La un moment dat o să rămâi fără bani.

— O să mă gândesc la asta la momentul respectiv.

— O să mă gândesc la asta la momentul respectiv, repetă el cuvintele mele, de parcă le-ar cântări în palmă. Încuviinţez.

— O să-ţi găseşti ceva de lucru, de exemplu?

— Poate. Tânărul numit Corbul clatină din cap.

— Mai ai multe de învăţat despre lumea asta. Ce slujbă crezi că-şi poate găsi un copil de cincisprezece ani într-un loc necunoscut şi îndepărtat? Tu nici măcar nu ţi-ai terminat anii de învăţământ obligatoriu! Cine crezi tu că ar angaja pe cineva ca tine? Roşesc. Roşesc foarte tare.