Recenzii și Cărți .PDF

Am privit opera de artă şi m-am întrebat la ce naiba mă uitam. Pentru mine nu era decât o grămadă de linii şi pătrate în culori diferite, cu ceva nuanţe ici şi colo. Mi se părea cunoscut. De fapt, m-am gândit că aveam dosit pe undeva un desen pe care mi-l tăcuse Cole când avea trei ani şi care semăna izbitor cu acesta. Deşi mă îndoiam că cineva ar fi fost dispus să dea trei sute şaptezeci şi cinci de lire sterline pe desenul lui Cole. Când te bizui pe oamenii la care ţii, îţi pui încrederea în ei în legătură cu ceva aşa de important şi, inevitabil, ei te vor dezamagi. Mă gândeam la modul serios să le dau atât lui Ellie, cât şi lui Braden, câte un cărbune drept cadou de Crăciun ca mulţumire că au transformat-o pe Joss într-o persoană normală care îşi enerva prietenii cu lipsa ei de talent ca peţitoare. Se repezise să tragă concluziile la fel ca toţi ceilalţi şi, sincer, nu voiam să fiu în termeni prieteneşti cu cineva care sărise să mă sfâşie, înainte să mă cunoască. Nu-ţi dai seama cât de important este să simţi că aparţii de ceva, că faci parte dintr-o moştenire de familie, până ce n-o mai ai. — Ai simţit fluturi în stomac din pricina lui Cam? Am încuviinţat. — Eşti conştientă de fiecare mişcare pe care o face? Alt gest afirmativ. — Îţi intră în gând la cea mai mică provocare? — Îhî. — Atunci ai dat de naiba. — Ba n-am dat.