Recenzii și Cărți .PDF

„De ce măsura iubirii este pierderea ei?” Așa începe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniștii se caută, se găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebunește și în cele din urma rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt. Pe ea o cheamă Louise. Are par prerafaelit și pielea albă ca laptele. Dar persoana pe care o iubește și care-i așterne pe hîrtie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Însa dragostea nu cunoaște astfel de îngrădiri. E, așa cum descoperă protagoniștii, un drog care se consumă febril, cu disperare, și care lasă urme vizibile și invizibile scrise pe trup.

Fragment

De ce măsura iubirii este pierderea ei ? N-a mai plouat de trei luni. Copacii explorează adâncimile, trimiţându-şi rădăcinile să sondeze pământul uscat, ca nişte lame gata să taie orice arteră îmbibată cu apă. Strugurii s-au smochinit pe viţă. Ce ar fi trebuit să fie plin şi ferm, rezistând atingerii pentru a se oferi cerului gurii, acum e spongios şi cu pustule. Anul acesta s-a dus plăcerea de a rostogoli boabele albastre între degete şi de a simţi mustul în palmă. Până şi viespile fug de balele subţiri, maronii. Până şi viespile, anul acesta. Dar nu a fost mereu aşa.