Recenzii și Cărți .PDF

Descarcă top cele mai vîndute cărți online gratis Un război interminabil. Un erou invincibil. O dragoste eternă. Ultimul volum din trilogia Half life Sally Green- Jumătatea pierdută. (Vol. 3) carte .PDF

„Unul şi acelaşi om la vârste diferite, în diferite situaţii de

viaţă este un om cu totul diferit. Când aproape de diavol. Când

aproape de cele sfinte. Dar numele nu se schimbă, şi lui îi

atribuim totul.”

{1}

Arhipelagul Gulag, Alexandr Soljeniţîn

Un război interminabil.Un erou invincibil.O dragoste eternă.Ultimul volum din trilogia Half lifeAlianţa riscă să piardă războiul, iar arma ei supremă, vrăjitorul adolescent Nathan Byrn, îşi pierde încet minţile.Cu toate omorurile din palmares, Nathan tot n-a reuşit să pună capăt regimului despotic al Consiliului Vrăjitorilor Albi din Anglia. Şi nici să-şi atingă ţelul personal: să se răzbune pe Annalise, fata pe care a iubit-o pe vremuri, înainte ca ea să comită o crimă de neconceput.Gabriel, tovarăşul său cel mai apropiat, îl îndeamnă să fugă împreună şi să se stabilească într-un colţişor liniştit de lume. Însă e posibil ca nici măcar dragostea lui Gabriel să nu-l mai scape cu viaţă din război şi nici să-l salveze de sine însuşi.Mai mult decât o simplă poveste cu vrăjitori şi vrăjitoare din Europa zilelor noastre, volumul final al trilogiei Half Life este o meditaţie dureroasă pe tema supravieţuirii şi exploatării, a binelui şi-a răului, precum şi a riscurilor pe care ni le asumăm atunci când iubim.

Fragment

Rănit, nu pierdut

— Ar trebui să stabilim nişte parole.

— Da? De ce?

— Pentru că odată, într-o călătorie de-a ta, o să te omoare careva şi

după aia o să mă pomenesc că vine un Vânător cu Darul deghizării în

tabără, arătând ca tine, şi mă omoară şi pe mine.

— Mai degrabă ar găsi tabăra, te-ar omorî şi m-ar aştepta să vin

fluierând neştiutor acasă.

— Se poate şi asta, deşi nici nu pot să-mi închipui faza cu fluieratul.

— Ei, şi care-i parola?

— Nu e un singur cuvânt, ci o frază. Eu zic ceva şi tu-mi răspunzi cum

trebuie.

— A, aşa deci. Eu zic, cum ar veni, „Fluier pentru că am omorât zece

Vânători”, la care tu răspunzi „Însă prefer să escaladez muntele Eiger”.

— Eu mă gândeam să te întreb ceva, mai degrabă.

— Cum ar fi?

— Ai întârziat mult. Te-ai pierdut?

— Şi eu ce tre’ să răspund?

— Sunt rănit, nu pierdut.

— Nu mă văd spunând vreodată aşa ceva.

— Oricum… Vrei să exersăm? Ca să reţii ca lumea parola?

— Nu.

Partea întâi

În cine poţi să te încrezi

Pietrele

În anul în care a împlinit douăzeci şi opt de ani, tatăl meu a ucis

treizeci şi doi de oameni. Pe vremuri, Celia îmi turna cu de-a sila în cap

informaţii despre Marcus. Printre ele e şi informaţia asta. Este cel mai

mare număr de morţi pe care i-a făcut într-un singur an, înaintea

războiului dintre Consiliul lui Soul şi Alianţa Vrăjitorilor Liberi. Odată,

treizeci şi doi de morţi mi se păreau mulţi.

În anul în care Marcus a împlinit şaptesprezece ani şi şi-a primit

Darurile, n-a omorât decât patru oameni. Eu n-am decât şaptesprezece

ani. Înaintea Bătăliei de la Białowieźa – când a murit tata şi aproape

jumătate din membrii Alianţei, zi desemnată acum prin prescurtarea BB,

asta dacă îndrăzneşte cineva să aducă vorba de ea, – în fine, înainte de

data aia omorâsem deja douăzeci şi trei de oameni.

BB a fost acum câteva luni şi deja am la activ peste cincizeci de morţi.

Mai precis, am omorât cincizeci şi doi de oameni.

E important să fii cât mai precis când vine vorba de aşa ceva. N-am

inclus-o pe Pilot în numărătoare – oricum era pe moarte – şi nici pe

Sameen. A fost un gest de milă din partea mea. Vânătorii au ucis-o pe

Sameen. Au împuşcat-o în spate când fugeam de pe câmpul de luptă. Iar

Marcus? Pe el clar nu-l includ printre cei cincizeci şi doi de morţi. Nu eu

l-am omorât. Ea l-a omorât.

Annalise.

Îmi vine să vomit când îmi amintesc numele ei. Îmi vine să vomit când

îmi amintesc orice despre ea: părul ei blond, ochii ei albaştri, pielea ei

aurie. Totul e dezgustător şi fals. A zis că mă iubeşte. Şi eu am zis că o

iubesc, însă eu am fost sincer. Chiar am iubit-o. Ce prost am putut să fiu!

Să mă-ndrăgostesc de o O’Brien. A spus că sunt eroul ei, prinţul ei şi eu,

ca un cap sec şi nerod ce sunt, am vrut s-o cred. Chiar am crezut-o.

Iar acum nu-mi doresc decât s-o omor. S-o spintec şi să-i smulg urlete

de durere. Însă nici aşa n-aş fi mulţumit, nici pe departe. Ar trebui s-o

silesc să-şi taie singură mâna şi s-o mănânce sau să-şi scoată singură ochii

şi să-i mănânce – şi tot i-ar fi mai uşor decât mi-a fost mie.

Am ucis cincizeci şi doi de oameni. Însă de fapt nu vreau decât să pun

mâna pe ea. M-aş mulţumi cu cincizeci şi trei. Încă unul şi gata, aş fi

satisfăcut.

— Doar ea.