Recenzii și Cărți .PDF

Pianistul de Wladyslaw Szpilman descarcă cartea online gratis .PDF

Publicate iniţial în Polonia, în 1945, apoi interzise de autorităţile comuniste, memoriile pianistului evreu Wladyslaw Szpilman despre supravieţuirea în ghetoul varşovian pot sta, prin valoarea lor istorică şi umană, alături de unele dintre cele mai cunoscute evocări ale Holocaustului. Szpilman relatează ororile vieţii din ghetou cu o uimitoare precizie şi ştiinţă a detaliului, cu forţa descriptivă a unui reporter, reuşind să recreeze chiar banalitatea şi aparenta normalitate a relaţiilor sociale în mijlocul catastrofalelor schimbări şi sub ameninţarea permanentă a deportării în lagărele de concentrare. Rămas singur într-o lume care se prăbuşeşte, eroul se adaptează şi supravieţuieşte în cele mai incredibile împrejurări, ajutat de prieteni şi, în final, printr-o stranie întorsătură a sorţii, de un căpitan german care-i salvează viaţa.

Utilizând un limbaj discret, care-1 apropie mai curând de sobrietatea lui Primo Levi decât de urgenţa morală a lui Elie Wiesel, Szpilman reuşeşte să rămână un observator şi un cronicar lucid al experienţelor prin care trece, relatate pe tonul neutru, rece, al unor trăiri incomplet asimilate încăla data scrierii acestui text — un ton în care nu primează dorinţa de răzbunare, ci aceea de a înţelege.

Biografie

WLADYSLAW SZPILMAN s-a născut la Sosnowiec în 1911. A studiat pianul la Varşovia şi Berlin (cu Arthur Schnabel) şi compoziţia (cu Franz Schreker). Revenit la Varşovia în 1933 şi-a câştigat notorietatea ca pianist şi compozitor de muzică clasică şi de jazz. Din 1935 a devenit pianist la Radio Polonia. Intrarea naziştilor în Varşovia l-a silit să se mute în ghetou, de unde a scăpat în chip aproape miraculos de deportare. Ascuns de perşi prieteni în case din perimetrul „arian” al oraşului, Szpilman reuşeşte să scape atât de numeroasele razii ale Gestapoului, cât şi de bombardamentele armatei germane. în final, salvarea sa e pecetluită de ofiţerul german Wilm Hosenfeld care-1 ajută să supravieţuiască într-o clădire a Wermachtului. După eliberarea Varşoviei de către Armata Roşie devine Director al Secţiei Muzicale la Radio Polonia şi se dedică muzicii de cameră şi compoziţiei. In 1946 la Varşovia îi apare cartea Moartea unui oraş, care descrie aventura supravieţuirii sale. Traducerea în engleză a cărţii apare abia în 1998, sub titlul Pianistul, şi stă la baza filmului omonim realizat de Roman Polanski şi distins cu Palme d’or la Cannes şi cu trei premii Oscar.

Fragment

Cariera mea de pianist a început în timpul războiului, la cafeneaua Nowoczesna, de pe strada Nowolipki, în inima ghetoului din Varşovia. La vremea când ghetoul şi-a închis porţile, în noiembrie 1940, vânduserăm de mult tot ce se putuse, până şi bunul cel mai de preţ al familiei, pianul. Viaţa, deşi atât de neînsemnată, mă silise totuşi să ies din apatie şi să caut o cale de a-mi asigura pâinea cea de toate zilele; şi am găsit-o, slavă Domnului. Slujba nu-mi prea lăsa răgaz de gândire, şi conştiinţa faptului că toată familia depindea de leafa mea m-a ajutat treptat să trec peste starea de deznădejde de dinainte. Ziua mea de lucru începea după-amiaza. Ca să ajung la cafenea, trebuia să străbat un labirint de străduţe înguste care se pierdeau în adâncul ghetoului, iar dacă aveam chef să urmăresc pasionantele activităţi ale contrabandiştilor, puteam să merg de-a lungul zidului. După-amiaza era momentul cel mai potrivit pentru contrabandă. Poliţiştii, epuizaţi de o dimineaţă în care-şi căptuşiseră buzunarele, deveneau atunci mai puţin atenţi, preocupaţi doar să-şi numere câştigurile. Figuri neliniştite se iţeau la ferestre sau în pragul imobilelor care străjuiau zidul, apoi se ascundeau iute înapoi, aştepând nerăbdătoare huruitul unei trăsuri sau al unui tramvai care se apropia. Din când în când, zgomotul de cealaltă parte a zidului creştea şi, când tre­cea câte o căruţă trasă de cai, se auzea semnalul stabilit, un fluierat, şi imediat sacoşe şi pachete începeau să zboare peste zid. Oamenii care stăteau la pândă în prag alergau şi-şi înşfăcau grăbiţi prada, apoi se întorceau înăuntru, şi peste stradă se lăsa din nou, minute în şir, o tăcere înşelătoare, plină de speranţe, nervozitate şi şoapte secrete. In zilele în care poliţiştii îşi îndeplineau mai cu zel munca, împreună cu sunetul roţilor de căruţă se auzeau ecouri de împuşcături, iar peste zid, în locde sacoşe erau aruncate grenade de mână, care explodau cu un bubuit asurzitor şi făceau să sară bucăţi de tencuială de pe clădiri. Zidurile ghetoului nu ajungeau chiar până la drum pe toată lungimea lui. Din loc în loc, existau nişte spărturi largi la nivelul solului, prin care apa din părţile ariene ale drumului se scurgea în rigole, lângă trotuarul evreiesc. Copiii foloseau acele deschizături pentru contrabandă. Puteai să-i vezi: nişte mogâldeţe negricioase grăbindu-se într-acolo de pretutindeni, înaintând pe picioruşele lor ca nişte beţe de chibrituri, aruncând priviri furişe în stânga şi-n dreapta. Pe urmă, nişte labe firave şi negre târau sacii cu marfă prin găurile zidului — nişte saci adeseori mai mari decât contrabandiştii înşişi.

Recomandăm: Peplum- Amelie Nothomb .PDF